INTERVIU | Cristina Modreanu (Platforma de Teatru): Avem mai multe festivaluri, dar producţia a scăzut în teatrele de stat - Mediafax

INTERVIU | Cristina Modreanu (Platforma de Teatru): Avem mai multe festivaluri, dar producţia a scăzut în teatrele de stat

Curatorul Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti, Cristina Modreanu, a vorbit pentru MEDIAFAX despre festivalul pe care îl coordonează în aceste zile în Capitală, dar şi despre problemele cu care se confruntă lumea teatrală românească odată cu scăderea producţiei din instituţiile de stat.

129 afişări

Imaginea articolului INTERVIU | Cristina Modreanu (Platforma de Teatru): Avem mai multe festivaluri, dar producţia a scăzut în teatrele de stat

INTERVIU | Cristina Modreanu (Platforma de Teatru): Avem mai multe festivaluri, dar producţia a scăzut

Cristina Modreanu a fost curatoarea unora dintre cele mai importante festivaluri de teatru din România: Festivalul European al Artelor Spectacolului, Timişoara (2011 - 2013), Festivalul Naţional de Teatru (2008 - 2010), Festivalul Naţional al Dramaturgiei Româneşti (2006 - 2008) şi selecţioner al FestCo - Festivalul Comediei Româneşti (2005 - 2006). A făcut parte din echipa care a formulat strategia culturală a oraşului Timişoara pentru 2014 - 2024.

În 2008, a cofondat revista de artele spectacolului Scena.ro, care împlineşte anul acesta zece ani de existenţă, şi din 2014, este curatoarea Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti.

 

Prezentăm mai jos interviul acordat de Cristina Modreanu agenţiei MEDIAFAX:

Reporter: Ce s-a schimbat la Platforma Internaţională de Teatru, pe care o coordonezi, în aceste cinci ediţii?

Cristina Modreanu: O să-ţi spun cum nu s-a schimbat Platforma în aceşti ani. Am păstrat această idee de a avea o temă pentru fiecare ediţie. Am ţinut foarte mult ca minifestivalul, pentru că aşa am vrut să îl facem în fiecare an, timp de doar patru zile, să aibă toate evenimentele axate pe o anumită temă, să fie concentrate asupra ei, să aibă legătură cu aceasta, atât spectacolele, cât şi discuţiile pe care le facem după aceea, ca şi manifestările conexe. Un alt lucru pe care îl facem de la început - şi cu care insistăm foarte mult - este să încercăm să ne apropiem cât mai mult de public şi să ne asigurăm că spectatorii pleacă la final măcar cu o idee în plus. Cel mai trist lucru mi se par spectacolele după care oamenii pleacă de parcă nici n-ar fi fost. Poate uşor amuzaţi, poate ceva mai destinşi de divertismentul oferit, dar fără să fie îmbogăţiţi în vreun fel.

Reporter: Care au fost temele pe care le-aţi avut în vedere până acum?

Cristina Modreanu: Am început în 2014 cu "Viitorul e feminin", o ediţie la care am invitat numai creatoare de teatru, în contrapunct cu restul festivalurilor de teatru din ţară, unde o proporţie foarte mare dintre cei invitaţi sunt creatori de teatru, numai regizori, foarte mulţi actori. E adevărat că, atunci când e vorba despre interpreţi, la raportul actori-actriţe stăm ceva mai bine, dar nu în rolurile principale. Am vrut să aducem numai spectacole cu şi de femei. La ediţia a doua am continuat cu "Familia contemporană", o temă pe care am putea să o discutăm şi azi, în preajma referendumului dedicat acestui subiect. Noi discutam încă din 2015, prin spectacolele şi dezbaterile din festival, tocmai despre faptul că familia contemporană s-a diversificat foarte mult, că ea nu mai constă de mult între o femeie şi un bărbat şi copiii aferenţi, ci că pot fi multe alte tipuri de familie, dintre care unele recunoscute prin lege, cum e familia monoparentală, dar şi unele nerecunoscute încă prin lege, dar la fel de legitime. Am discutat acest lucru inclusiv cu specialişti în drepturile copilului, am publicat aceste dezbateri, acestea pot fi în continuare găsite pe scena.ro, tocmai pentru că părea absolut necesară pentru noi toţi această discuţie. Iată că acum a devenit mai mult decât necesară.

La ediţia a treia am avut spectacole despre migraţie şi am discutat despre acest aşa zis "pericol al celuilalt", al străinului care vine într-o cultură şi este respins de aceasta, iar, la ediţia a patra, tema a fost "Europa?", pentru că se împlineau şi zece ani de la intrarea noastră în Uniunea Europeană şi am vrut să discutăm în ce fel mai este valid în ziua de astăzi acest concept de Europa şi cum putem să fim noi europeni fără să renunţăm la identitatea proprie.

Reporter: În jurul cărui subiect sunt adunate spectacolele din 2018?

Cristina Modreanu: Anul acesta, tema este "Istoria cu «i» mic", ca răspuns la acest tip de celebrare festivistă a Centenarului, unde numai trecutul cu literă mare contează, istoria oficială, reconfirmată permanent prin noi monumente, noi statui pe care le priveşte toată lumea cu indiferenţă sau nu le priveşte deloc, dar care validează acelaşi tip de abordare neschimbată de foarte mulţi ani. Am vrut să punem în prim-plan istoriile subiective, aparent neimportante, dar din care, de fapt, se compune acest puzzle care este istoria unei societăţi.

Se produc mai puţine spectacole, dar se fac mai multe festivaluri

Reporter: După ce subiectele voastre ajung să fie reluate în dezbaterile publice după ani întregi, se schimbă cu ceva modul în care le vedeai puse în scenă în timpul festivalului?

Cristina Modreanu: Mă gândesc că poate era mai bine ca tema legată de familie, de exemplu, să fie chiar anul acesta. Dar nu ai de unde să ştii. Când alegi temele, eşti influenţat de ideile care circulă, fie că le auzi discutate sau îţi dai seama de nişte realităţi. Asta nu te face decât să fii în avangarda lucrurilor şi să ţi se confirme astfel că ai avut dreptate şi că problemele pe care le alegi sunt chiar arzătoare în societate. Nu îmi fac iluzii că teatrul ar putea să schimbe societatea. Ce poate să facă e să pună în discuţie nişte lucruri, să-i facă pe oameni să se gândească şi, sigur că, cu cât are o audienţă mai mare, cu atât lucrurile se mişcă mai repede şi ar putea să aibă un impact mai mare. Din nefericire, teatrul cu adevărat conştient de această putere a lui nu se întâmplă la noi în marile instituţii teatrale, care ar avea puterea să atragă mai mulţi spectatori, ci se întâmplă în spaţiul independent, într-o zonă de nişă, în care spectacolele au destul de puţini spectatori. La ARCUB, una din sălile partenere încă de la prima ediţie, avem cam 200 într-o seară în ambele săli. E încă puţin faţă de, să zicem, 800, la Teatrul Naţional sau pe alte scene. În schimb, festivalurile-mamut pe care le avem - chiar sunt prea multe festivaluri, dacă discutăm despre asta -, evită acest tip de discuţie, evită aceste confruntări cu nişte teme arzătoare şi la ordinea zilei şi preferă un teatru de divertisment, şi pot să fiu de acord că oamenii au nevoie de asta, într-o anumită măsură, dar nu ştiu dacă asta e o alegere justă în momente atât de tensionate, cum este cel în care se află acum societatea noastră.

Reporter: Cum rezistă în condiţiile acestea teatrul care nu ţine neapărat să fie divertisment?

Cristina Modreanu: E nevoie de foarte mare insistenţă şi de foarte mare încredere din partea celor care îl fac că merită dus mai departe. E singura bază pe care eu o găsesc, în lipsa fondurilor, în lipsa unei susţineri coerente din partea statului sau a sponsorilor, în lipsa unui sistem mai coerent de contribuţie al celor care vin la teatru, cum se întâmplă în străinătate, unde mai multe teatre se susţin în bună parte din abonamente sau din membership, pe care îl plătesc pentru un an întreg oamenii. În lipsa acestor pârghii de susţinere, singurul lucru care ţine tipul ăsta de teatru în viaţă este încrederea că ar conta ceea ce fac şi ce spun ei. Bineînţeles, mai ajută şi faptul că s-a dezvoltat această structură AFCN (Administraţia Fondului Cultural Naţional, n.r.) şi a devenit mai funcţională în ultimii ani. Dar, din punct de vedere al festivalurilor, nu e foarte eficientă, pentru că acum are o singură categorie specială la care concurează orice tip de festival. O problemă foarte mare este producţia în teatre. Au crescut salariile pentru că statul a reparat un lucru care era destul de trist, salariile actorilor, dar nu a făcut-o suplimentând fondurile date teatrelor, ci dând o lege, care poate fi respectată doar luând bani din producţie pentru plata acestor salarii. Aşa că producţia a scăzut dramatic în toate teatrele de stat. Se produc mai puţine spectacole, dar se fac mai multe festivaluri, pentru că pentru festivaluri se dau bani separat.

Reporter: Cei de la ARCUB au avut de curând şi situaţia în care au fost artişti care nu au vrut să cânte cu sigla primăriei pe afiş...

Cristina Modreanu: Cred că, dacă te finanţează cineva, are dreptul să apară pe afiş. Dar, de aici până la "trebuie să apară central", "trebuie să apară mai mare"... e un drum destul de lung. Cred că toţi aceşti finanţatori, mai ales dacă reprezintă statul şi bugetul la care noi toţi contribuim, ar trebui să înţeleagă că, de fapt, este misiunea lor să finanţeze actul cultural, nu este o favoare pe care o fac unora sau altora, nu au dreptul să aleagă în funcţie de parti pris-uri politice sau mai ştiu eu ce alte criterii discutabile pe cine finanţează şi pe cine nu. Ar trebui să o facă numai pe bază de valoare. În momentul în care Primăria ia de la ARCUB un sistem de finanţare care, fără să fi fost perfect, devenise mai bun în ultimii ani, se făcea un call deschis şi toată lumea putea să candideze şi să se confrunte ca să câştige cei mai buni... au luat acest call, au promis că îl face Primăria şi au ruinat acest mecanism de finanţare la nivelul Capitalei. Acesta e un pas înapoi. Ar trebui să se înţeleagă că, de fapt, asta e ceea ce rămâne în urma acestor acţiuni, în loc să facem paşi înainte, facem paşi înapoi.

Spectacole bazate pe poveşti adevărate

Reporter: Cum vezi spectacolele invitate anul acesta în festival?

Cristina Modreanu: De obicei, am invitat mai mult spectacole din străinătate, dar, anul acesta, am pus un accent deosebit pe spectacolele produse în România, pentru că e vorba despre anul Centenar şi tema este istoria din România, din toată România. Sunt spectacole bazate pe poveşti adevărate, în funcţie de estetica fiecărei echipe, toate sunt poveşti ale unor oameni la care ne uităm mai puţin, din diferite minorităţi, din diferite etnii, din locuri ale României din care avem veşti mai rar, mai ales în Bucureşti. E vorba despre "Trilogia Anilor dispăruţi", trei spectacole făcute de echipa alcătuită din regizoarea Ana Mărgineanu şi dramaturgul Peca Ştefan. Ei au cartografiat trei ani esenţiali din istoria recentă a României, 1989, anul căderii comunismului, 1996, prima încercare de schimbare de direcţie în politica din România şi 2007, anul intrării în Uniunea Europeană. Toate spectacolele sunt bazate pe poveştile oamenilor din echipă ficţionalizate şi rescrise de Peca Ştefan. Ce m-a interesat foarte mult la aceste spectacole este şi abordarea care ţine cont de spectator, grija de a-l face să participe în feluri foarte diferite. Sunt şi jocuri care se propun, sunt şi câteva scene care se întâmplă în paralel cu spectacolul din sala principală, pentru care sunt selectaţi câţiva spectatori care au parte de câteva scene jucate doar pentru ei. Este o formulă de interactivitate cu conţinut şi cu consistenţă, nu superficială, cum se vede în alte montări. Alte spectacole de acelaşi tip, dar cu un filtru de ficţiune mai blând, aproape dispărut sunt "Jurnalele" realizate de Carmen Lidia Vidu, "Jurnal de România. Sfântu Gheorghe" şi "Jurnal de România. Constanţa", care sunt nişte priviri foarte atente asupra oamenilor din aceste oraşe şi asupra problemelor lor de viaţă povestite uneori cu mult umor şi, de asemenea, foarte direct de către actorii din oraşele respective. La Sfântu Gheorghe e un accent mai mare pe relaţia dintre români şi maghiari, care e o sursă de tensiune constantă acolo, la Constanţa se vorbeşte despre minoritatea tătară, de exemplu, despre care noi ştim foarte puţin şi despre care rareori auzim, şi în amândouă montările este vorba despre ce înseamnă simţul civic şi cu ce ne ajută sau ne încurcă el. Mai este şi o privire asupra Bucureştiului, "Bucureşti, instalaţie umană", un spectacol-creaţie colectivă foarte atipic pentru scena românească, realizat sub coordonarea lui Radu Nica.

Reporter: În ce fel a contat faptul că este vorba despre montări cu moduri de lucru mai puţin obişnuite?

Cristina Modreanu: Încercăm să alegem şi spectacole care au un proces de lucru diferit faţă de cele mainstream din teatrul românesc, în care avem un text preexistent, un regizor, actorilor li se dau rolurile, toată lumea repetă şi iese spectacolul. Aici e vorba despre lucruri diferite. Carmen Vidu a lucrat pe baza unor interviuri extensive pe care le-a realizat cu actorii teatrelor, alegându-i pe cei ale căror poveşti erau cele mai interesante, la "Anul dispărut", s-a plecat de la poveştile echipei, Peca a scris textele, apoi s-a lucrat cu echipa care a avut un input important şi aşa s-au construit rolurile, iar la "Bucureşti, instalaţie umană", chiar textul este făcut de către actori, toţi au participat, şi actorii, şi Andu Dumitrescu, scenograful, şi coregraful Florin Fieroiu, şi regizorul Radu Nica, a fost chiar o creaţie colectivă.

Reporter: La această ediţie aţi ales şi spectacole din străinătate?

Cristina Modreanu: Din străinătate avem ca invitat special compania Action Hero, care face un proiect foarte interesant, "Oh Europa" se numeşte, care constă într-o călătorie de cinci luni care se află la final în România, o călătorie prin ţările Uniunii Europene post-Brexit, pentru că artiştii britanici sunt foarte conştienţi de ruptura care se produce odată cu schimbările impuse de Brexit inclusiv în domeniul culturii. Răspunsul lor a fost să încerce să găsească "esenţa" Europei. Au călătorit şi s-au oprit în toate ţările Uniunii Europene şi au înregistrat cântece de dragoste cântate de oameni obişnuiţi de la faţa locului, în acelaşi timp, au montat emiţătoare în toate aceste ţări pentru a fi auzite aceste cântece înregistrate într-un podcast pe care ei îl produc. Vor susţine performance-uri la Bucureşti chiar în autorulota cu care au călătorit în aceste luni şi vor avea şi un workshop, "Soundscape", dedicat artiştilor români interesaţi de folosirea sunetului în spectacol într-o manieră cât mai creativă. De asemenea, vor înregistra şi aici cântece de dragoste, deci îi aşteptăm vineri, sâmbătă şi duminică, de la ora 12.00 la 14.00, pe cei care vor să cânte.

Reporter: Ce e cel mai greu când aduni aceste lucruri pentru o ediţie de festival?

Cristina Modreanu: Pe de o parte, cred că sunt dificil de gestionat toate chestiunile birocratice care te ţin foarte mult pe loc şi îţi dau emoţii, nu au niciun fel de sens. Durează patru luni să obţii o autorizaţie pentru ca rulota să fie plasată într-o piaţă centrală din Bucureşti pe timpul zilei, într-un anumit interval orar, pentru ca oamenii să poată veni acolo. Să găseşti parcare sigură peste noapte fără să ţi se ceară sume astronomice, lucruri pe care le rezolvi până la urmă, dar care îţi consumă mai multă energie decât ar trebui, mai ales când echipa de organizare e mică. Partea cea mai grea este legată de finanţare. Vrei să faci foarte multe lucruri, vrei să faci lucruri mai spectaculoase şi, până la urmă, trebuie să reduci din program sau din ce ţi-ai propus să faci, pentru că, de fapt, finanţarea nu ajunge pentru tot. Apoi ar fi negocierea cu teatrele în care se joacă, pentru că nu jucăm numai la ARCUB. Au fost ediţii în care am jucat la mai multe teatre şi trebuie să te pliezi pe programul lor, chiar dacă vrei să joci la ore diferite, mai târziu în noapte, nu se poate. Lipsa de flexibilitate a sistemului cu care lucrezi, pentru că nu ai cum să faci altfel.

Reporter: Cum se potrivesc în Platformă spectacolele mai noi şi cele mai vechi?

Cristina Modreanu: Sunt selectate după temă, nu după stagiune. Am observat din anii trecuţi că sunt spectacole din ţară şi chiar montări din Bucureşti pe care publicul nu apucă să le vadă. Sunt şi spectacole cum este "Anul dispărut. 1996" care nu a fost niciodată prezentat în Bucureşti, deşi este mai vechi şi întregeşte această trilogie pe care cine vrea să o vadă poate acum să o vadă pentru prima dată şi, probabil, ultima, în întregime într-un singur loc, la Teatrul Mic. Mai avem o discuţie despre proiectul "Despre România numai de bine", o serie de spectacole pe care echipa Ana Mărgineanu şi Peca Ştefan a creat-o pentru spaţii mai mult sau mai puţin convenţionale, spectacole produse de diverse teatre din România, care cartografiază viaţa din oraşe prin interviuri şi din care Cinty Ionescu a ales imagini pentru o proiectie video. Ana Mărgineanu vine special de la New York pentru patru zile pentru a fi prezentă la discuţiile de după spectacole. După fiecare spectacol rămânem cu publicul, echipa vine şi discută şi uneori se stă până foarte târziu pentru că oamenii nu vor să plece, contrar a ceea ce se crede că nu vrea publicul să discute. Dacă au fost interesaţi de spectacol, cu siguranţă vor rămâne. Din experienţa noastră, cam o treime din public stă după spectacol şi mulţi pun întrebări şi fac şi comentarii cu sens. E o întâlnire care le foloseşte şi actorilor, care se întâlnesc destul de rar cu spectatorii lor într-un cadru informal.

Cea de-a cincea ediţie a Platformei Internaţionale de Teatru Bucureşti, cu tema "istoria cu i mic", se desfăşoară între 11 şi 14 octombrie la ARCUB-Gabroveni şi Teatrul Mic. Au loc spectacole, performance-uri, ateliere şi discuţii, toate producţiile fiind bazate pe poveşti personale, subiective: "Jurnalele de România", realizate de Carmen Lidia Vidu, "Trilogia Anilor dispăruţi", realizată de Ana Mărgineanu şi Peca Ştefan, spectacolul "Bucureşti. Instalaţie umană" şi performance-urile din autorulota "Action Hero, Oh Europa!".

 

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
CRISTINA MODREANU ,
PLATFORMA INTERNAŢIONALĂ DE TEATRU ,
FESTIVAL

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.