INTERVIU: Joyce Nettles: Shakespeare nu poate fi citit în fotoliu, trebuie să fie spectacol

R.: L-aţi definit la un moment dat ca fiind un regizor exilat din ţara sa. De ce?

J.N.: Peter Brook a părăsit Anglia pentru că nu a obţinut finanţare. Nu a fost, însă, exilat precum Alexandru Dabija. Nu a fost vorba de un exil pe motive morale sau politice. A fost pur şi simplu vorba de finanţare. Francezii i-au dat câţi bani şi-a dorit, iar el a creat acolo una dintre cele mai de succes companii teatrale din Europa. Este un spaţiu superb acolo.

R: V-a propus, după ce a părăsit Anglia, să mai lucraţi cu el?

J.N.: Nu aş putea lucra în altă cultură, pentru că nu cunosc actorii. Are mereu un casting internaţional. Dacă spun că fac casting pentru Peter Brook, asta înseamnă că mai lucrez cu 4-5 persoane care aleg actori în diferite colţuri ale lumii: Japonia, Statele Unite.

R.: Care erau cerinţele sale de la actorii cu care urma să lucreze?

J.N.: Voia ca actorii să fie interesanţi. Şi eu vreau ca actorii să fie interesanţi. Contestaţi, unii, dar cu siguranţă interesanţi.

În Anglia există un număr enorm de actori, mult mai mare decât aici. Mare parte din ei sunt şomeri. Aici există luxul ca aproape toţi actorii, mai răi sau mai buni, să aibă de lucru. Nu va dura mult acest lucru. Acum câţiva ani, Facultatea din Bucureşti avea doar patru studenţi la secţia Actorie. Acum are 50. De unde nevoia asta bruscă de actori? Asta înseamnă că, în câţiva ani, România o să treacă, din punct de vedere artistic, prin ceea ce trece Marea Britanie. Nu pretind că a face casting este un lucru uşor. Dar în momentul în care ai scenariul în mână, alegerile îţi sunt limitate de scenariu. De exemplu, dacă faci distribuţia pentru "Regele Lear". Eu nu aş face asta, pentru că un regizor ar trebui să monteze "Regele Lear" doar dacă are un actor în minte. Deci trebuie să fie bărbat, asta dacă nu eşti Andrei Şerban, trebuie să aibă peste 60 de ani. Aşa că fiecare rol exclude o parte din actori. Nu pretind că e uşor, dar nu trebuie să iei în considerare chiar fiecare actor. Când lucrezi cu Peter Brook sau cu orice mare regizor ştii că trebuie să îi arăţi ce este mai bun. Cei mai buni actori nu înseamnă că sunt şi cei mai faimoşi.

R.: A trebuit să duceţi şi muncă de convingere cu regizorii cu care aţi lucrat în ceea ce priveşte alegerea distribuţiei?

J.N.: Da. Când am făcut castingul la "Abisul sufletului/ Breaking the Waves", i-am dus lui Lars (von Trier, n.r.) casete cu actorii lui. I-am spus care era prima mea alegere pentru un rol. Lars a spus că, în niciun caz, nu vrea să distribuie acel actor. A zis : "Nu aşa văd eu rolul". Atunci m-am hotărât că o să aduc actorul oricum. Se uita pe listă în ziua în care trebuia să vadă actorii şi a zis "ai adus o persoană pe care nu o vreau". Am zis "Da, îmi pare rău". Actorul a primit rolul. Lars a fost foarte încântat de el. Nu pot să fac asta mereu. Trebuie să aleg când fac aşa ceva. Am învăţat, şi a fost o lecţie dură, am învăţat să duc doar bătăliile pe care sunt sigură că le voi câştiga. Altfel, ajungi să insulţi un regizor. Dacă nu vrea să vadă 20 de actori, nu poţi să îi aduci pe toţi. Trebuie să fie un echilibru. În fond, el este regizorul şi numele lui va fi pe produsul finit. Dar eu cunosc actorii mai bine. Uneori lupt foarte tare pentru actori.

R.: Aţi lucrat împreună cu Lars von Trier la distribuţia filmului "Dansând cu noaptea/ Dancer in the Dark". Bjork a declarat, după acest proiect, că nu va mai face niciodată film, atât de traumatizantă a fost colaborarea sa cu Lars von Trier.

J.N.: Nici nu ar trebui, pentru că nu va fi niciodată la fel de minunată.