INTERVIU: Joyce Nettles: Shakespeare nu poate fi citit în fotoliu, trebuie să fie spectacol

Rep.: Aţi spus că teatrul este mai important pentru români decât pentru britanici. De ce credeţi asta?

J.N.: România este în acea perioadă postcomunistă în care teatrul este foarte important. Teatrul a fost susţinut de stat în perioada comunistă şi încă este susţinut de stat. Teatrul ACT a fost plin în fiecare seară de când am fost aici. Cred că în ambele culturi, mai puţin de cinci la sută dintre persoane merg la teatru. În Anglia cred că sub cinci la sută. Acest lucru te face să îţi pui sub semnul întrebării meseria, te face să te întrebi cât de important este ceea ce faci...

Rep.: Şi cum faceţi faţă acestei întrebări?

J.N.: Este meseria mea, trebuie să cred că este important ce fac. Mai cred şi că Shakespeare este important. Pe Shakespeare nu poţi să îl citeşti acasă, într-un fotoliu. Trebuie să îl transformi în spectacol. Mulţi oameni spun că Shakepeare nu este important. Shakepeare este important pentru mine, în timp ce fotbalul nu este important. Când iei ajutorul de la stat, nu cred că teatrul ar putea supravieţui aici, pentru că are nevoie de mulţi bani.

Rep.: Ce părere aveţi despre adaptările cu totul ieşite din comun ale pieselor lui Shakespeare?

J.N.: Depinde de cine este regizorul şi de cine joacă în spectacol. Exact înainte să vin în România, am văzut o reprezentaţie a spectacolului "Oedip", cu Ralph Fiennes în rol principal. Personajele poartă costume şi cravate. Pe hârtie mi se pare oribil. Dacă pui împreună "Sofocle", "Oedip", costume şi cravate ... nu îmi spune absolut nimic. A fost un spectacol bun pentru că a fost dat unui regizor bun. În mâinile unui regizor mai puţin bun, ar fi fost un spectacol oribil.

Am văzut Shakepere cu personaje îmbrăcate modern, pe care le-am iubit, şi am văzut alte piese care erau atât de oribile... Piese clasice ale lui Shakepeare, superbe, şi altele atât de plictisitoare, încât, dacă le-aş fi văzut doar pe acestea, nu aş fi înţeles de ce lumea merge la teatru. Nu am reţineri în ceea ce priveşte adaptările moderne ale lui Shakepeare. Dar limita mea este când e vorba de spectacole de Shakespeare cu distribuţie exclusiv feminină. Asta este o opţiune personală. Îmi plac spectacolele shakespeariene interpretate doar de bărbaţi.

Rep.:Bănuiesc că nu aţi văzut repetiţiile cu "Lear" de Andrei Şerban....

J.N.: Nu, dar nu m-aş duce să văd. Nu e pentru mine. Respect dreptul său de a face acest spectacol, dar nu este pe gustul meu. El este un regizor minunat, dar o piesă de Shakespeare numai cu femei... asta se face şi în Londra. Agenţii ştiu că nu mă duc la aşa ceva. Nu îmi place. Pentru mine este interesant de văzut un spectacol de Shakespeare doar cu bărbaţi din două motive: aşa se juca teatru pe vremea lui Shakespeare. Nu cred într-un Shakespeare de muzeu, dar o asemenea montare are o anume valoare. De asemenea, îmi place să văd bărbaţi care îşi arată partea feminină în loc să se omoare unii pe alţii. Nu sunt interesată să văd partea masculină a femeilor, probabil pentru că sunt o femeie. Nu critic această montare, ci spun doar că nu îmi place.

Rep.: Când mergeţi ca spectator la teatru, se manifestă directorul de casting din dumneavoastră, vă gândiţi că un actor de pe scenă ar fi bun într-un rol sau altul?

J.N.: Nu merg niciodată ca spectator la teatru. Singura dată când pot fi spectator este când văd teatru străin. Când am văzut "Richard al III-lea" cu Marcel (Iureş, n.r.) m-am simţit foarte bine. Am putut să mă uit la program, să plec din sală şi să nu mă mai gândesc la spectacolul ăla niciodată. Am putut să mă duc acasă, fără să fie nevoie să mă duc în culise să le spun artiştilor cât de minunaţi au fost. De fapt, cred că cele mai bune spectacole după Shakespeare au fost montate de companii străine. Nu ştiu dacă au fost, la modul obiectiv, cele mai bune producţii sau dacă mi-au plăcut pur şi simplu pentru că am avut o altă stare când le-am văzut.

Rep.: Aveţi regrete în ceea ce priveşte activitatea dumneavoastă de director de casting?

J.N.: Am regretat că am refuzat un film de televiziune în urmă cu trei ani. Nu credeam că o să am timp să îl fac. Dacă mă gândesc mai bine cred că regret că am fost în Brighton să văd "Richard al III-lea". Serios. Cred că viaţa mea ar fi fost mult mai uşoară dacă nu aş fi fost acolo. Aş fi fost mai liniştită şi nu aş fi venit atât de des în România dacă nu m-aş fi întâlnit atunci cu Marcel Iureş, a încheiat, glumind, aceasta.

Interviu realizat de Oana Ghiţă, oana.ghita@mediafax.ro