INTERVIU Radu Portocală, autor "Vag asurzitor": Emmanuel Macron a fost promovat ca un produs de consum

Scriitorul Radu Portocală a lansat în 2018 volumul ”Le Vague Tonitruant” ("Vag asurzitor"), în care analizează structura argumentelor care l-au adus la putere pe Emmanuel Macron, actualul preşedinte al Franţei. Autorul cărţii a explicat pentru MEDIAFAX că politicianul a avut o traiectorie care ridică multe semne de întrebare iar faptul că s-a ”înconjurat de o echipă în care câţiva trădători veniţi din alte partide se pierd într-o masă considerabilă de începători incompetenţi” nu oferă prea multe speranţe nici pentru viitorul mandatului său.

Redăm mai jos în întregime interviul oferit de Radu Portocală agenţiei MEDIAFAX.

Reporter: ”Macron are prieteni acolo unde trebuie”, spuneţi la începutul cărţii. Cine sunt prietenii la care vă referiţi? Sunt cei care au decis ca el să fie preşedinte?

Radu Portocală: Parcursul lui Emmanuel Macron nu este cel al unui politician, domeniu în care nu are nici o experienţă, ci cel al unui înalt funcţionar – adică al unui birocrat. Dar un birocrat, dacă pot să folosesc această expresie, al marii finanţe. Faptul că a ocupat o funcţie importantă în cadrul Băncii de investiţii Rothschild i-a permis să-şi facă relaţii în sferele superioare ale acestei lumi închise, să-şi câştige simpatii, să demonstreze că poate fi util dacă e ajutat în ascensiunea sa, ascensiune care, potrivit unor martori, a fost anunţată de către deţinătorii celor mai mari averi din Franţa încă din 2014. Pe atunci opinia publică nu auzise niciodată despre existenţa lui.

Reporter: Al cui produs este Macron şi am putea regăsi modelul şi în România?

Radu Portocală: Câţiva miliardari deţin practic toată presa franceză. În momentul în care acest grup a considerat că Macron trebuie propulsat la vârful statului, i s-a făcut o campanie în mediile scrise şi audiovizuale cum nici un alt candidat nu a îndrăzni vreodată să spere. Regulile de publicitate electorală, altminteri foarte stricte, au fost încălcate fără nici un scrupul şi, trebuie subliniat, fără consecinţe. Un singur exemplu: marile săptămânale i-au consacrat, într-un singur an, 58 de coperţi! Nu mai vorbesc de emisiunile de televiziune…

În România, o asemenea campanie deghizată ar fi, cred, imposibilă pentru că presa scrisă nu mai are decât un impact minor, iar patronii televiziunilor nu ar putea cădea la învoială în privinţa unui candidat comun. Rivalităţile sunt prea mari căci interesele sunt prea divergente.

Reporter: ”Prietenii” sau, cu alte cuvinte, un alt sistem pot să fie mai importanţi decât votul popular?

Radu Portocală: Da, în măsura în care Emmanuel Macron a fost promovat ca un produs de consum, în cadrul unei imense campanii publicitare, pe care o putem numi şi manipulare subliminală colectivă. Alegătorii au fost pur şi simplu hipnotizaţi de ”marfa” Macron. Fenomenul e fără precedent în istoria politică a Franţei. Dar trebuie scos în evidenţă şi un alt detaliu: absenţii la vot plus buletinele albe au atins un procentaj atât de ridicat încât Macron nu a fost ales decât de o treime din populaţia Franţei. Alegerea e legală, cert, dar preşedintele are o legitimitate discutabilă.

Reporter: Ce rol au teoria conspiraţiei şi fake news-urile?

Radu Portocală: Sunt două subiecte foarte la modă şi Emmanuel Macron le combate cu o asemenea vigoare încât a reuşit să impună o lege pe care o putem numi a cenzurii, o alta fiind în pregătire. Zilele trectute a propus ca în fiecare redacţie să fie doi-trei jurnalişti salarizaţi de stat (!) care să controleze ce e adevărat şi ce e fals. Ştim ce înseamnă asta. False informaţii au existat întotdeauna, iar internetul le-a înmulţit considerabil. A le combate prin cenzură e inacceptabil, pentru că asta ar însemna că, undeva, există cineva care deţine toate adevărurile, un fel de judecător-administrator al realităţii. În ce priveşte conspiraţiile, ele au existat întotdeauna de-a lungul istoriei. Azi, însă, termenul a fost denaturat. Dacă, de pildă, cineva contestă teza (foarte politică şi mult mai puţin ştiinţifică) a încăzirii globale ca rezultat al activităţii umane, e acuzat imediat de conspiraţionism şi i se ia dreptul de a se mai exprima.

Reporter: Cum credeţi că ar putea să fie importantă pentru francezii care au trăit seducţia omului plin de calităţi presupuse, cum îl numiţi pe Macron, experienţa românilor care au început să uite cum a fost parcurs drumul de la entuziasm la dictatură pe baza dezvoltării unui cult al personalităţii în perioada ceauşistă?

Radu Portocală: De mai multe ori, în ultima vreme, am citit comparaţii între Macron şi Ceauşescu. Încet, încet, cultul personalităţii devine aici o realitate greu de suportat pentru cel care a trăit experienţa românească. În acest domeniu, am impresia că francezii nu realizează încă foarte bine cît de departe poate merge această aberaţie. Cea mai mare eroare strategică a lui Emmanuel Macron a fost să promită prea multe lucruri, schimbări prea radicale, pe care nu avea cum să le ducă la bun sfârşit – mai ales înconjurat de o echipă în care câţiva trădători veniţi din alte partide se pierd într-o masă considerabilă de începători incompetenţi. Când aşteptările sunt exagerat de mari, decepţia e pe măsură. Printre purtătorii vestelor galbene, nu puţini au votat pentru el!

Reporter: Reuters scria la începutul acestei săptămâni că popularitatea preşedintelui Macron a revenit la cotele dinaintea protestelor vestelor galbene, iar expresia nemulţumirilor scade treptat în intensitate. În ce fel corespunde această evoluţie a evenimentelor ”uitării naţiunii” despre care vorbiţi în volumul dumneavoastră?

Radu Portocală: Încrederea pe care o am în sondaje e limitată. Patronii unora dintre institutele care le realizează fac parte din grupul care l-a condus pe Emmanuel Macron către putere, ceea ce nu pledează în favoarea fiabilităţiii lor. Dar s-ar putea să mă înşel. Uitarea naţiunii e o realitate, dar dacă preşedintele continuă să-i insulte pe francezi cum a făcut până acum şi să invente noi impozite şi taxe în fiecare lună, alegătorii nu vor avea timp să uite. Imensul paradox constă în faptul că Emmanuel Macron se dedă la o permanentă sinucidere politică şi că, în acelaşi timp, e convins că va fi reales peste trei ani. Ceea ce, de altfel, nu e exclus, căci partidele de opoziţie nu par a fi capabile să propună un contra-candidat valabil. Dacă Macron va fi pus din nou în competiţie cu Marine Le Pen – ceea ce poate fi rodul unei foarte abile manipulări –, e aproape sigur că va obţine un al doilea mandat.

Reporter: Cât de departe credeţi că poate să meargă ceea ce descrieţi ca naivitate în poziţia Franţei azi atât faţă de Rusia cât şi faţă de Statele Unite?

Radu Portocală: Politica externă a lui Emmanuel Macron – şi nu numai faţă de Rusia şi Statele Unite – e un adevărat dezastru. Opinia pe care o are despre el însuşi e atât de bună încât, de la început, a vrut să dea lecţii tuturor, pentru a trece, apoi, la insulte. Cuvântul ”lepră” revine des în discursurile lui, aplicat tuturor naţiunilor care pun propriile lor interese deasupra dogmelor de la Bruxelles sau a ”noii ordini mondiale” care îl obsedează şi pe care pare să o fi moştenit de la Ceauşescu. De altfel, Macron, care, în mod manifest, e un personaj psihorigid, se arată agresiv cu toţi cei care au o altă opinie decât el. În capitalele străine, Emmanuel Macron e privit cu ironie şi exasperare. Un om care n-a făcut niciodată politică şi care, apărut ex nihilo, vine să se pretindă salvatorul lumii, nu poate decît să plictisească şi să enerveze. Rezultatul e că agenda lui diplomatică e din ce în ce mai goală şi că, din păcate, Franţa riscă să ajungă din ce în ce mai izolată pe scena mondială. Din nou, comparaţia cu ultimii ani ai domniei lui Ceauşescu pare a se impune.

În volumul ”Le Vague Tonitruant” (Vag asurzitor), Radu Portocală a reluat şi a completat o serie de texte publicate în 2017 în culegerea "Printemps vague"(Primăvară vagă). Scriitorul analizează entuziasmul care a însoţit alegerea lui Emmanuel Macron în funcţia de preşedinte al Franţei şi pune sub semnul întrebării tonul triumfalist al promisiunilor făcute de politician în campania electorală. În acelaşi timp, Portocală urmăreşte efectele îngrijorătoare pe care le pot avea primele măsuri luate de noul preşedinte francez, dar şi contextul internaţional în care poziţia Franţei lui Macron nu pare deloc convingătoare.

”În timpul campaniei electorale vocea lui Emmanuel Macron a fost de multe ori asurzitoare, dar cuvintele sale au rămas mereu vagi. Un stil vag foarte profitabil, calculat astfel încât pe unii să-i liniştească şi pe alţii să-i amăgească”, scrie Radu Portocală.

Radu Portocală este autor, diplomat, eseist, jurnalist, om de cultură, publicist şi scriitor contemporan. Anticomunist convins, opozant al regimului comunist şi al conducerii lui Nicolae Ceauşescu, Radu Portocală a fost persecutat şi mai apoi inculpat, în 1977, pentru înaltă trădare contra orânduirii socialiste. Exilat în Grecia, după un simulacru de proces, a plecat în Franţa, în 1982, unde trăieşte în prezent.

A început să practice jurnalismul în 1985, mai întâi la diferite posturi de radio (RFI, Vocea Americii şi BBC), iar apoi în presa scrisă franceză (Le Point, Le Quotidien de Paris, Liberation). După 1990, a publicat editoriale şi comentarii şi în presa română. Numit director al Institutului Cultural Roman din Paris în decembrie 2005, demisionează în decembrie 2006.