Large Hadron Collider nu va putea fi repornit până la primăvară

Large Hadron Collider (LHC), cel mai mare accelerator de particule din lume, nu va putea fi repornit până la primăvară, au declarat, marţi, reprezentanţii Centrului European pentru Cercetări Nucleare (CERN).

16 afișări
Imaginea articolului Large Hadron Collider nu va putea fi repornit până la primăvară

Large Hadron Collider nu va putea fi repornit până la primăvară (Imagine: Mediafax Foto)

"Timpul necesar pentru o anchetă (asupra penei de curent care a dus la oprirea LHC, pe 20 septembrie, n.r.) şi reparaţii exclud o repornire înaintea opririi obligatorii de mentenanţă, pe perioada iernii, urmând ca acceleratorul să fie repus în funcţiune în primăvara lui 2009", se arată într-un comunicat al CERN.

Pana de curent "a survenit imediat după pornirea Large Hadron Collider (LHC), pe 10 septembrie, şi este, fără îndoială, o lovitură psihologică" pentru echipa care a lucrat la accelerator, a comentat directorul general al CERN, Robert Aymar.

TITLURILE ZILEI

Large Hadron Collider (LHC), instrumentul fizic cel mai mare din lume, a fost oprit, pentru prima dată la câteva zile de la lansarea lui, din 10 septembrie, din cauza unei probleme electrice care a afectat sistemul de răcire al circuitului de 27 de kilometri, amplasat la 100 de metri în subteran. Acesta a fost repornit pe 19 septembrie, apoi oprit din nou, pe 20 septembrie.

Proiectul de 3,76 miliarde de euro a fost conceput în 1983, iar lucrările pentru construirea lui au început în 1996. Acesta a mobilizat mii de fizicieni şi ingineri din întreaga lume.

În interiorul LHC, se va experimenta coliziunea unor pachete de protoni în vederea generării unei serii de particule, dintre care unele nu au putut fi observate până în prezent, cum ar fi bosonii Higgs.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici