Lucian Romaşcanu, ministrul propus la Cultură: E nevoie de o lege nouă în domeniul cinematografiei

Lucian Romaşcanu, ministrul propus la Cultură, a declarat miercuri, pentru MEDIAFAX, că una dintre priorităţile mandatului său va fi o lege clară care să reglementeze situaţia din cinematografie şi că pentru aceasta e nevoie de dezbatere.

325 afișări
Imaginea articolului Lucian Romaşcanu, ministrul propus la Cultură: E nevoie de o lege nouă în domeniul cinematografiei

Lucian Romaşcanu, ministrul propus la Cultură: E nevoie de o lege nouă în domeniul cinematografiei

”Vom relua proiectul de lege privind cinematografia. În urma discuţiilor cu toţi actorii din domeniu am stabilit că e nevoie de o lege nouă, este nevoie să introducem noi categorii de finanţare şi noi producţii”, a declarat ministru propus la Cultură, Lucian Romaşcanu, la scurt timp după ce a fost propus la Ministerul Culturii.

Întrebat dacă varianta cea mai bună ar fi Ordonanţă de Urgenţă sau un proiect de lege, Romaşcanu a afirmat că un proiect de lege ar fi soluţia preferată, iar acesta ar putea fi întocmit chiar pe timpul vacanţei parlamentare.

TITLURILE ZILEI

În domeniul cinematografiei, tensiunile au crescut în ultimul an, odată cu emiterea unei Ordonanţe la propunerea ministrului Corina Şuteu care reglementa situaţia din cinematografie. Mai mulţi factori importanţi din domeniu au acuzat însă că ordonanţa a fost pusă la cale doar pentru un grup de oameni şi fără consultarea generală.

În cele din urmă, Ordonanţa a fost respinsă de Parlament, ceea ce a stârnit din nou reacţii pro şi contra.

Lucian Romaşcanu, ministrul propus la Cultură este fost om din piaţa media care a candidat anul trecut pe listele PSD Buzău pentru un loc de parlamentar.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici