Lucrări ale artiştilor români Constantin Brâncuşi şi Geta Brătescu, expuse la MoMA din New York

Lucrări ale artiştilor români Constantin Brâncuşi şi Geta Brătescu sunt incluse în expoziţia "A World of Its Own: Photographic Practices in the Studio", care poate fi vizitată în perioada 8 februarie - 5 octombrie, la Museum of Modern Art (MoMA) din New York, se arată pe site-ul instituţiei muzeale.

430 afișări
Imaginea articolului Lucrări ale artiştilor români Constantin Brâncuşi şi Geta Brătescu, expuse la MoMA din New York

Lucrări ale artiştilor români Constantin Brâncuşi şi Geta Brătescu, expuse la MoMA din New York (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Adunând laolaltă fotografii, filme, clipuri video şi lucrări din alte medii, expoziţia "A World of Its Own: Photographic Practices in the Studio" analizează modul în care fotografii şi artiştii care s-au folosit de instantanee au lucrat şi au experimentat între cei patru pereţi ai studioului, de la începuturile fotografiei şi până în prezent.

"A World of Its Own" include aproximativ 180 de lucrări, ale aproximativ 90 de artişti, precum Berenice Abbott, Uta Barth, Zeke Berman, Karl Blossfeldt, Constantin Brâncuşi, Geta Brătescu, Harry Callahan, Robert Frank, Jan Groover, Barbara Kasten, Man Ray, Bruce Nauman, Paul Outerbridge, Irving Penn, Adrian Piper, Edward Steichen, William Wegman şi Edward Weston.

TITLURILE ZILEI

Expoziţia analizează diferitele roluri jucate de studioul fotografului ca un spaţiu autonom, în funcţie de perioadă, context şi motivaţiile individuale (comercial, artistic, stiinţific) şi sensibilităţile fotografului, acest spaţiu putând fi o scenă, un laborator sau un loc de joacă.

De-a lungul secolului al XX-lea, artiştii au explorat studiourile lor prin intermediul fotografiilor, pornind de la folosirea decorurilor de teatru (în fotografii de Margaret Cameron şi Cindy Sherman) la decoruri neutre, negre ((Richard Avedon, Robert Mapplethorpe), de la ansambluri arhitecturale construite în spaţiul studioului (Francis Bruguière, Thomas Demand) la procedee chimice realizate în camera obscură (Walead Beshty, Christian Marclay), de la înregistrări precise de timp şi mişcare ((Eadweard Muybridge, Dr. Harold E. Edgerton) la experimente pentru amatori sau jucăuşe (Roman Signer, Peter Fischli/ David Weiss).

"A World of Its Own" arată o nouă istorie a fotografiei, o imagine creată în interiorul zidurilor studioului şi, totuşi, la fel de inovatoare şi extrovertită precum fotografia de stradă.

Pe măsură ce tehnologia digitală a înlocuit procesul chimic, mediul fotografic este, în prezent, unul într-o continuă schimbare. Artiştii se folosesc de noile tehnologii pentru a crea fotografii cât mai reuşite, iar tehnicile de altădată par acum învechite.

Muzeele dezbat ideea dacă fotografia ar trebui să rămână un mediu autonom sau ar trebui să fie încorporată într-un grup de discipline în arta contemporană. De asemenea, curatorii de expoziţii de fotografii pun sub semnul întrebării calitatea şi validitatea noilor practici, potrivit nytimes.com.

"Practicile s-au schimbat", a declarat Quentin Bajac, noul curator şef al expoziţiilor fotografice de la Museum of Modern Art.

"Multe dintre lucrări aparţin unor artişti internaţionali, precum Constantin Brâncuşi, care a considerat studioul său un subiect fotografic, la fel ca şi sculptura. Un alt artist este Geta Brătescu din România, care a trăit în studioul său din Bucureşti, în anii 1970, în timpul regimului comunist al lui Nicolae Ceauşescu şi a realizat un film de 17 minute, «L'atelier» (1978), achiziţionat de Bajac pentru MoMA, semnalizând recunoaşterea video într-un context fotografic", se arată pe site-ul nytimes.com.

"Pentru Brătescu, bineînţeles, studioul a fost un loc de exprimare liberă", a spus curatorul, o evadare din presiunea de a crea artă propagandistă pentru glorificarea lui Ceauşescu.

Constantin Brâncuşi (născut pe 19 februarie 1876, în localitatea Hobiţa, judeţul Gorj - decedat pe 16 martie 1957, Paris) a fost un sculptor român cu contribuţii majore la înnoirea limbajului şi viziunii plastice în sculptura contemporană. Figură centrală în mişcarea artistică modernă, Constantin Brâncuşi este considerat unul din cei mai mari sculptori ai secolului al XX-lea.

Geta Brătescu, născută în 1926, în Ploieşti, este considerată una dintre cele mai semnificative personalităţi în arta contemporană est-europeană. Opera sa artistică include lucrări de grafică, desen, colaj, fotografie şi ilustraţie de carte. În ultimii ani, lucrările sale au fost expuse la Galerie im Taxispalais în Innsbruck, Muzeul Naţional de Artă al României din Bucureşti, A Foundation din Liverpool, Index Foundation din Stockholm, e-Flux New York, Istanbul Biennale, MACBA Barcelona, Mumok Vienna, Kalmar Museum din Suedia, Galerie Barbara Weiss din Berlin.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici