Michel Houellebecq a dispărut? Absenţa scriitorului de la o întâlnire cu cititorii alarmează presa

Michel Houellebecq nu s-a prezentat, marţi, la Amsterdam, prima etapă din turneul de promovare a celui mai recent roman al său în Olanda, iar absenţa scriitorului, care nu a oferit organizatorilor nicio explicaţie, a alarmat presa francofonă, care susţine că autorul "a dispărut".

393 afișări
Imaginea articolului Michel Houellebecq a dispărut? Absenţa scriitorului de la o întâlnire cu cititorii alarmează presa

Michel Houellebecq (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

"Trebuia să soseasă de ieri (luni, n.r.), dar nu a venit", a declarat pentru AFP Monique Groenwoud, directoarea serviciului de presă al editurii olandeze De Arbeiderspers.

Scriitorul francez, al cărui roman "La carte et le territoire" a fost recompensat cu premiul Goncourt pe 2010, trebuia să acorde interviuri la Amsterdam şi să participe la un festival literar la Haga, marţi seară.

"Ultimul nostru contact cu el datează din urmă cu două sau trei luni, atunci când ne-a spus că va veni, dar apoi nu am mai primit veşti de la el. Am înţeles că, uneori, el, deşi nu mai zice nimic, se prezintă totuşi (acolo unde este invitat, n.r.)", a adăugat Monique Groenwoud.

TITLURILE ZILEI

Michel Houellebecq trebuia să participe, miercuri seară, la o întâlnire publică organizată la Théâtre de La Monnaie din Bruxelles. "Şi-a anulat participarea din motive personale", se afirmă într-un comunicat emis de conducerea acestui teatru.

Contactată de AFP, Flammarion, editura franceză cu care colaborează scriitorul, a declarat că "nu deţine nicio informaţie".

Potrivit site-ului voici.fr, scriitorul nu a mai răspuns la e-mail-urile şi SMS-urile editorilor săi din luna iunie. Ei spun că, nu de puţine ori, Michel Houellebecq dispare pentru o vreme, însă se prezintă întotdeauna în zilele care marchează întâlnirile sale promoţionale. Martin de Haan, traducătorul său în limba olandeză, a declarat pentru RTBF că scriitorul "adeseori nu poate fi contactat pentru perioade îndelungate, dar el este foarte fidel întâlnirilor stabilite, este întotdeauna foarte de încredere pentru aceste lucruri". Reprezentanţii editurii franceze Flammarion spun, însă, că "nu există niciun motiv de îngrijorare", informează site-ul 20minutes.fr.

Dintr-o dată, în universul editurilor de carte, toată lumea se întreabă unde ar putea fi scriitorul, iar mai multe surse din mass-media belgiană nu ezită să vorbească despre o "dispariţie".

Potrivit jurnaliştilor de la Figaro.fr, care l-au contactat pe unul dintre prietenii parizieni ai scriitorului, "acesta şi-ar fi schimbat pur şi simplu numărul de telefon pentru a nu mai fi deranjat".

Absenţa scriitorului francez îi nelinişteşte însă pe editorii săi olandezi. "A trecut ceva timp de când nu am mai reuşit să vorbim cu el. După părerea mea, Michel Houllebecq are cu siguranţă motivele sale pentru a nu se manifesta, dar eu nu le cunosc (...) În orice caz, sunt puţin îngrijorat", a spus Peter Naessens pentru Europe1.fr.

În cotidianul francez Le Parisien se afirmă că scriitorul "a avut câteva luni dificile, preocupat de problemele sale de sănătate care l-au determinat să nu îşi onoreze obligaţiile de a fi prezent la câteva întâlniri, dar este pe cale să îşi revină şi plănuieşte, printre altele, să îşi cumpere un apartament la Paris".

În alte publicaţii franceze, se spune că Michel Houellebecq a decis să meargă pur şi simplu în sudul Spaniei şi să trăiască într-o zonă plină de verdeaţă, precum un Robinson Crusoe al timpurilor moderne, de unde nu intenţionează să mai revină în lumea civilizată.

Michel Houellebecq, unul dintre cei mai cunoscuţi şi traduşi autori francezi, a fost marele favorit al ediţiei din 2010 a premiului Goncourt, pe care l-a primit pentru romanul "La carte et le territoire".

Copilul teribil al literaturii franceze a mai fost nominalizat de două ori la premiul Goncourt, în 1998, cu "Les particules élémentaires", şi şapte ani mai târziu, cu "La possibilité d'une île".

Născut pe 26 februarie 1958, în insula La Réunion, potrivit biografiei sale oficiale, şi în 1956, potrivit altor surse, Houellebecq a devenit un scriitor cult în 1994, cu volumul "Extinderea domeniului luptei/ Extension du domaine de la lutte". Anterior, în 1992, el a publicat primul volum de poeme, "Pe urmele fericirii", distins cu premiul Tristan Tzara.

Al doilea volum de poeme, "Sensul luptei", obţine Prix de Flore în 1996.

Monstru rece şi provocator pentru unii, geniu absolut pentru alţii, acesta publică în 1998 volumul "Particulele elementare/ Les Particules élémentaires", care a fost tradus în 25 de limbi străine şi recompensat cu Prix Novembre.

În 2000, îi apar un disc, "Prezenţa umană", cu poeme în lectura proprie, acompaniate de muzica lui Bertrand Burgalat, şi "Lanzarote", un volum între reportaj şi ficţiune, cu fotografii.

Un exponent al antieroului şi al disperării, el publică în 2001 cel de-al treilea roman, "Platforma/ Plateforme" (Flammarion 2001), consacrat turismului sexual.

În anul 2002, devine primul francez căruia i s-a acordat prestigiosul IMPAC Dublin Literary Award.

Urmează "La Possibilité d'une île", în 2005, volum care este recompensat cu premiul Interallié.

Între cele două ultime romane se iscă o polemică legată de comentariile sale dintr-un interviu acordat unei publicaţii: "Totuşi, islamul este cea mai idioată religie". La capătul unui proces în care a fost achitat, el decide să părăsească Franţa.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici