Mircea Cărtărescu: Clădirile cu risc la cutremur trebuie evacuate pentru a evita dezastrele precum Colectiv

Mircea Cărtărescu spune, făcând referire la întâlnirea dintre Iohannis şi reprezentanţii societăţii civile, că urgenţa absolută este evacuarea tuturor clădirilor cu risc la cutremur din Bucureşti şi dărâmarea sau consolidarea lor, pentru a nu ne confrunta cu o tragedie peste dezastrul din Colectiv.

1945 afișări
Imaginea articolului Mircea Cărtărescu: Clădirile cu risc la cutremur trebuie evacuate pentru a evita dezastrele precum Colectiv

Mircea Cărtărescu (Imagine: Mihai Dascalescu/Mediafax Foto)

"Din ce am văzut că s-a discutat la întâlnirea dintre preşedinte şi reprezentanţii societăţii civile (nu comentez acum compoziţia acestui grup), un lucru mi se pare esenţial: "Acordul naţional pentru siguranţa clădirilor". E o urgenţă absolută: toate clădirile cu risc la cutremur din Bucureşti trebuie imediat evacuate şi ulterior dărâmate sau consolidate. Altfel vom avea o tragedie cu multe ordine de mărime peste dezastrul din clubul Colectiv. Este ceasul al doisprezecelea. Apelez la toţi cei care decid în această privinţă şi la toţi cei care pot să-i facă să acţioneze urgent. Lucrul acesta va salva mii de vieţi şi e mult mai uşor de realizat decât acordul politic sau însănătoşirea morală a naţiunii", a scris scriitorul Mircea Cărtărescu, sâmbătă dimineaţă, pe contul său oficial de Facebook.

TITLURILE ZILEI

Mircea Cărtărescu a reacţionat în mai multe rânduri, pe contul său de Facebook, după incendiul care a izbucnit, pe 30 octombrie, în clubul Colectiv din Bucureşti, în urma căruia au murit 35 de persoane. Alte aproximativ o sută de persoane sunt internate în mai multe spitale din Bucureşti.

Noi proteste au avut loc, vineri seară, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, pentru a patra zi la rând, după ce revolta din stradă, generată de tragedia din clubul Colectiv, a dus la demisia Guvernului Victor Ponta, manifestanţii cerând schimbarea clasei politice.

Preşedintele Klaus Iohannis a chemat vineri, la consultările pentru formarea guvernului, societatea civilă şi reprezentanţi ai manifestaţilor. Cu o zi înainte, Iohannis a declarat că a auzit vocea străzii şi că va ţine cont de solicitările protestatarilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici