Neagu Djuvara se întâlneşte cu admiratorii, la Joia linguriţelor

Filosoful şi eseistul Neagu Djuvara va da autografe şi va dezvălui secretele salatei sale de vinete - "caviar d'aubergines a la Djuvara" - joi seară, de la ora 19.00, pe terasa Librăriei Humanitas Kretzulescu din Bucureşti, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

578 afișări
Imaginea articolului Neagu Djuvara se întâlneşte cu admiratorii, la Joia linguriţelor

Neagu Djuvara (Imagine: Andreea Alexandru/Mediafax Foto)

Întâlnirea cu publicul face parte din seria de evenimente organizate săptămânal de Editura Humanitas sub titlul "Joia linguriţelor". Neagu Djuvara nu va vorbi doar despre delicatese şi despre abilităţile sale culinare, ci va acorda şi autografe pe volumul de memorii "Amintiri din pribegie", lansat recent la Humanitas în ediţie specială, realizată special pentru a celebra ziua sa de naştere.

Neagu M. Djuvara s-a născut la Bucureşti, în 1916, într-o familie de origine aromână aşezată în ţările române la sfârşitul secolului al XVIII-lea, care a dat ţării mai mulţi oameni politici, diplomaţi şi universitari. Licenţiat în Litere la Sorbona (istorie, 1937) şi Doctor în Drept (Paris, 1940), el a participat la campania din Basarabia şi Transnistria, ca elev-ofiţer de rezervă (iunie-noiembrie 1941), şi a fost rănit în apropiere de Odessa.

TITLURILE ZILEI

Intrat prin concurs la Ministerul de Externe în mai 1943, este trimis curier diplomatic la Stockholm în dimineaţa zilei de 23 august 1944, pentru a participa la negocierile de pace cu Uniunea Sovietică. Numit secretar de legaţie la Stockholm de guvernul Sănătescu, va rămâne în Suedia până în septembrie 1947, când comuniştii preiau şi Externele. Implicat în procesele politice din toamna anului 1947, hotărăşte să rămână în exil, militând până în 1961 în diverse organizaţii ale diasporei româneşti (secretar general al Comitetului de Asistenţă a Refugiaţilor Români, la Paris; ziaristică; Radio Europa Liberă; secretar general al Fundaţiei Universitare "Carol I").

În 1961, pleacă în Africa, în Republica Niger, unde va sta douăzeci şi trei de ani în calitate de consilier diplomatic şi juridic al Ministerului francez al Afacerilor Străine şi, concomitent, profesor de drept internaţional şi de istorie economică la Universitatea din Niamey. Între timp, reluase studiile de filosofie la Sorbona. În mai 1972, obţine doctoratul de stat la Sorbona cu o teză de filosofie a istoriei. Mai târziu, obţine şi o diplomă a Institutului Naţional de Limbi şi Civilizaţii Orientale de la Paris (I.N.A.L.C.O.). Din 1984, a fost secretar general al Casei Româneşti de la Paris, până după revoluţia din decembrie 1989, când s-a întors în ţară. Din 1991, a fost profesor-asociat la Universitatea din Bucureşti şi membru de onoare al Institutului de Istorie "A.D. Xenopol" din Iaşi.

A scris, printre altele, "Le droit roumain en matière de nationalité" - Paris, 1940 (teză de doctorat); "Démétrius Cantemir, philosophe de l'Histoire", în Revue des études roumaines, XIII-XIV, Paris, 1974, pp. 65-90; Civilisations et lois historiques. Essai d'étude comparée des civilisations, Mouton, Paris-Haga, 1975 (carte premiată de Academia Franceză); în româneşte - "Civilizaţii şi tipare istorice. Un studiu comparat al civilizaţiilor", Humanitas, 1999; "O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri", Humanitas, ed. a IX-a, 2008; "Cum s-a născut poporul român", Humanitas Junior, ed. a V-a, 2008; "Mircea cel Bătrân şi luptele cu turcii", Humanitas Junior, ed. a III-a, 2007; "De la Vlad Ţepeş la Dracula Vampirul", Humanitas Junior, ed. a II-a, 2007; "Însemnările lui Gheorghe Milescu", roman, Humanitas, 2004; "Amintiri din pribegie", Albatros, 2002; Humanitas, ed. a IV-a, 2008; versiune franceză: "Bucarest-Paris-Niamey et retour ou Souvenirs de 42 ans d'exil" (1948-1990), L'Harmattan, Paris, 2004; "Există istorie adevărată?", Humanitas, ed. a III-a, 2008.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici