O carte pe zi: "Ambitus", de Alexandru Ecovoiu

"Mintea omenească nu putea pricepe o seamă de lucruri chiar de către Domnul hotărâte, aşa că nu era imposibil ca minunea să se petreacă cu adevărat. După încă una, pe care întreg oraşul nu o înţelegea; viaţa vergonilor, care părea fără sfârşit".

71 afişări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Ambitus", de Alexandru Ecovoiu

O carte pe zi: "Ambitus", de Alexandru Ecovoiu

Scriu editorii: "În Vergo se petrec o seamă de lucruri care bulversează halucinant traiul locuitorilor. Dintr-odată, în oraş nu mai moare nimeni. Şi nici nu se mai naşte nimeni. Căutarea unor explicaţii logice nu duce la niciun rezultat. În lipsa acestora, aproape toată suflarea urbei alege o cale dezinhibatoare: petrecerile şi dezmăţul. Cutumele, ordinea, chiar şi credinţa intră în disoluţie. Oraşul devine, oximoronic zis, un iad paradiziac. Un personaj cu o malformaţie anatomică fără precedent în cazuistica medicală, Tiber, este, se pare, cel care a generat haosul din Vergo. Un alt personaj, marchizul, o minte sistematică, încearcă să pună într-o ecuaţie existenţială elementele care marchează noua condiţie umană a vergonilor. Nu izbuteşte, dar conturează în viziune proprie o anume stare viitoare a lucrurilor. La rândul său, autorul nu propune nicio rezolvare, pentru că scopul său a fost să formuleze probleme, nu să dea răspunsuri. Cititorii însă vor incerca să găsească unele".

Orăşelul face parte dintr-un regat romano-catolic, acţiunea se desfăşoară cam pe parcursul a cincisprezece ani, iar după ce se naşte un posibil nou Mântuitor (sau Mântuitoare - adusă pe lume de o fostă călugăriţă), totul revine la normal. Un "miraj mizerabil". Oamenii, prinşi în "hăţişul de aserţiuni, verdicte, predicţii, speriaţi de simplitatea ieşirii din angoasă, când întrezăreau uneori un luminiş" nu plecau, "niciunul nu era slobod". O nebunie generalizată. Un roman filosofic, o distopie fără dimensiune morală. În egală măsură şi un roman poetic.

Alexandru Ecovoiu - "Ambitus". Editura Polirom. 247 pag.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici