O carte pe zi: „Ascensiunea şi declinul dinastiilor Chinei", de Li Jiazhen

„Istoria povestită de Li Jiazhen se poate, deci, înscrie în tradiţia povestirilor cu subiect istoric ce reprezentau, atât în China antică sau medievală, dar şi în cea modernă, o formă de divertisment extrem de gustată de publicul larg".

210 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Ascensiunea şi declinul dinastiilor Chinei", de Li Jiazhen

O carte pe zi: "Ascensiunea şi declinul dinastiilor Chinei", de Li Jiazhen

Editura Integral are de câţiva ani un număr impresionant de colecţii ale căror volume apar într-un ritm uluitor de unul pe săptămână (enigme, destine frânte, istorii adevărate, mistere, casa regală ş.a.). Acestora li s-a adăugat, din toamna trecută, încă una - China integral - colecţie plănuită în 12 volume. Editorul Costel Postolache explica cum a apărut ideea colecţiei: "Se întâmplă că am călătorit mult, am fost şi în China, n-am înţeles prea multe, aşa că mi-am zis că făcând nişte cărţi care mă pot ajuta pe mine să înţeleg lucrurile de bază despre cultura, civilizaţia Chinei , poate că vor fi şi alţii interesaţi". Vor fi, ni s-a spus, cărţi importante despre cultura şi civilizaţia chineză clasică şi contemporană, despre valorilor literaturii şi artei, şi, în egală măsură, despre specificul unei vieţi economice şi socio-politice cu caracteristici unice pe plan mondial. Editura Integral are ca parteneri în acest demers Foreign Languages Teaching and Research Publishing Co. Ltd din China, Institutul Confucius din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Romanian-Chinese Business Club.

TITLURILE ZILEI

Până acum au apărut trei titluri: "Managementul afacerilor - Calea chinezească", de Nie Shengzhe; "Patria unei mari literaturi", de Ma Xiaodong, şi "Ascensiunea şi declinul dinastiilor Chinei", de Li Jiazhen.

Ne vom opri astăzi asupra celui din urmă.

„Este o lucrare ce poate fi plasată în zona de interferenţă între istoriografie şi povestire istorică, un corpus adiţional care poate face studiul istoriei Chinei mai palpabil, dar şi mai palpitant - spune traducătoarea Roxana Rîbu. Personalităţile trecutului devin personaje într-un scenariu ce admonestează subtil alunecările prezente, racilele firii umane - egoismul, inumanitatea, desfrâul sunt însoţite de semne ale dezaprobării cosmice. Ceea ce l-a determinat pe autorul lucrării de faţă, Li Jiazhen, să se aplece nu atât asupra unei cronici cursive a unei imense «împărăţii», ci să scoată în evidenţă faptul că istoria imperială a Chinei este un lung şir de ascensiuni şi decăderi, însoţite de ritmate uniri şi dezbinări, pare să fie nu doar tertipul politic instrumentat în dinastia Zhou (sec XI-III î.d.Hr.) care ataşa autoritatea dinastică de primirea şi împlinirea «mandatului Ceresc» (Tian ming), ci şi concluzia perenă că lipsa de virtute induce lipsa de legitimitate şi este imediat urmată de trecerea în nefiinţă a regimului politic astfel descompus.

Cititorul, mai ales cel nespecializat, se va bucura să găsească în paginile acestei cărţi mai degrabă eroi cu nume rezonante şi evenimente palpitante decât strategii politice ori economice, statistici, puncte de vedere contrastante sau ipoteze decurgând din descoperiri arheologice. Istoria povestită de Li Jiazhen se poate, deci, înscrie în tradiţia povestirilor cu subiect istoric ce reprezentau, atât în China antică sau medievală dar şi în cea modernă, o formă de divertisment extrem de gustată de publicul larg".

Un volum care ar putea apropia românii de cultura şi civilizaţia Chinei, făcut pentru popularizare.

Li Jiazhen - "Ascensiunea şi declinul dinastiilor Chinei". Editura Integral. Traducere din limba chineză şi prefaţă de Roxana Rîbu. 185 pag.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici