O carte pe zi: „Încălcând toate graniţele. Memorii”, de Marina Abramović cu James Kaplan

Artele spectacolului sau arta performativă (în engleză Performing arts) denumesc generic acele arte ale căror opere sunt caracterizate de o reprezentare efemeră, limitată în timp. Ele presupun prezenţa unor interpreţi sau actori (în sensul general al termenului) şi a unui public spectator şi se deosebesc de artele plastice (sau artele vizuale) prin faptul că se bazează pe o acţiune de interpretare în timp (arta se produce în momentul prezentării ei) şi nu pe expunerea unor opere de artă realizate în prealabil. Chiar dacă spectacolul, ca proces efemer, poate fi înregistrat (video, audio etc.), producerea lui iniţială rămâne una de tip procesual şi nu obiectual. Aceste arte presupun deci mai degrabă o „punere în scenă” şi mai puţin o „creaţie de obiecte de artă”.

„Bunica” artei performative este socotită de mai toată lumea Marina Abramović, după o carieră de o jumătate de secol.

Marina Abramović s-a născut în 1946 la Belgrad. Şi-a început cariera de artistă performativă în anii 1970, pe vremea când studia la Academia de Arte Frumoase din Belgrad, multe dintre lucrările ei timpurii fiind o formă de rebeliune faţă de educaţia ei strictă. În performance-urile ei, Abramović îşi foloseşte corpul ca pe un instrument de testare a propriilor limite fizice şi mentale, provocând spectatorii să iasă din atitudinea de contemplare pasivă. Lucrările ei sunt caracterizate de rezistenţă şi durere, repetiţie şi durată, precum şi de accentul pus pe interacţiunea cu auditoriul.

De pildă, într-un spectacol din 1973, desfăşurat la Edinburgh, a acoperit podeaua unei săli de sport cu o planşă mare din hârtie albă groasă, a folosit zece cuţite de diferite dimensiuni şi două reportofoane, a îngenuncheat în faţa unei mari mulţimi pe planşă, a pornit unul dintre reportofoane şi lovea cât putea de rapid cu cuţitul între degetele mîinii stângi, cu viteză, în ritmul unei muzici. Fireşte, se mai rănea, gemea de durere, reportofonul înregistra, trecea la următorul cuţit, până le-a folosit pe toate, umplând şi hârtia de sânge. ”În momentul în care m-am tăiat cu al zecelea cuţit, am schimbat funcţia primului reportofon de la înregistrare la redare, am pornit al doilea reportofon şi am reluat tot procesul de la primul cuţit. Doar că, de data asta, pe măsură ce primul reportofon reda sunetul loviturilor ritmice de cuţit şi gemetele mele de durere, eu încercam să mă tai în sincronicitate cu accidentele anterioare. Şi se pare că am fost destul de eficientă – am ratat doar de două ori”

„Experimentasem libertatea absolută.”

Dar ceea ce am descris mai sus a fost doar începutul. De multe ori artista şi-a pus viaţa în pericol. Într-un alt spectacol a fost găsită aproape asfixiată sub o predea în flăcări. Importante amănunte veţi găsi în memorii.

Scriu editorii: „În 2010, peste 750 000 de oameni au venit să vadă retrospectiva de la MOMA a Marinei Abramović, sperând să aibă şansa de a sta în faţa ei şi de a comunica nonverbal cu ea în cadrul unui performance fără precedent, care a durat peste 700 de ore. Aceasta celebrare a cincizeci de ani de artă performativă revoluţionară a demonstrat încă o dată că Marina Abramović este o adevărată forţă a naturii.

Născută în regimul lui Tito din părinţi care au luptat în cel de-al Doilea Război Mondial, a fost crescută în spiritul unei etici a muncii foarte stricte. Chiar şi la începuturile carierei sale internaţionale, Marina trăia sub controlul abuziv al mamei, respectând cu stricteţe obligaţia de a se întoarce acasă înainte de ora zece seara. Dar nimic nu ii putea tempera curiozitatea insatiabila, dorinţa de a se conecta cu oamenii sau simţul umorului specific balcanic — toate acestea i-au definit dintotdeauna arta şi viaţa. Nucleul acestei cărţi îl constituie o poveste de dragoste pasională — colaborarea de doisprezece ani cu artistul performativ Ulay. Mare parte din această perioadă au petrecut-o aproape fără niciun ban, călătorind cu o dubă prin Europa, iar in cele din urmă relaţia s-a încheiat în mod dramatic, pe Marele Zid Chinezesc.”

„Marina Abramović se confesează, se plânge, oferă sfaturi şi reflectează cu inteligenţă şi umor asupra vieţii ei dificile, dar, în fond, minunate şi asupra artei sale eliberatoare.” – Willem Dafoe

„Abramović este cea mai faimoasă artistă performativă şi conceptuală din lume. Şi probabil singura care are simţul umorului.” – Bryan Appleyard, Sunday Times

Marina Abramović cu James Kaplan – Încălcând toate graniţele. Memorii. Traducere din engleză de Florin Tudose. Editura Pandora M, colecţia Start. 410 pag.