O carte pe zi: "Informatorul" de John Grisham

Romanul de faţă, apărut în 2016, a fost apreciat de toată lumea drept unul dintre cele mai bune ale lui John Grisham, scriitor considerat cel mai bun autor de thrillere în viaţă.

517 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Informatorul" de John Grisham

O carte pe zi: "Informatorul" de John Grisham

Totul se petrece în Florida, unde trăieşte, într-un ţinut mlăştinos, o comunitate mică de amerindieni, tappacola. În rezervaţia lor s-a construit un cazinou care le-a adus beneficii economice uriaşe, dar şi o corupţie enormă, pentru că, în spatele cazinoului şi a tot ce s-a mai construit pe lângă el, se află un grup mafiot foarte violent, practic necunoscut publicului larg şi la care poliţia sau organele de anchetă nu pot ajunge. Nimeni nu vorbeşte, de teamă sau din interes. Grupul infracţionar a beneficiat de la începuturile sale, cu decenii în urmă, de protecţie din partea unui judecător corupt. Judecătorul, împreună cu asociaţii săi, au facilitat construirea cazinoului. Dar două persoane şi-au pierdut atunci viaţa pentru că s-au opus proiectului, iar cea de-a treia este în închisoare pentru uciderea primilor doi, de fapt o crimă înscenată. Nimeni nu o bănuieşte de nimic pe judecătoare.

TITLURILE ZILEI

Dar în Florida există şi un Birou de Conduită Judiciară care anchetează comportamentul magistraţilor. La acest birou ajung dintr-o sursă care nu-şi dezvăluie identitatea informaţii despre ”cel mai corupt judecător din istoria Statelor Unite”, care, printr-un plan bine pus la punct, a reuşit să apere interesele clanului interlop în schimbul unor imense sume de bani pe care le depunea în bănci străine sau le transforma periodic în cantităţi mari de bijuterii. Doi avocaţi ai Biroului de Conduită Judiciară, Lacy Stoltz şi Hugo Hatch, pornesc pe urmele acestor dezvăluiri, sarcina lor fiind să le demonstreze ca adevărate. O acţiune complicată, încâlcită, palpitantă şi periculoasă, în care Hugo Hatch este ucis, iar Lacy Stoltz este grav rănită şi scapă printr-o minune, dar care, în cele din urmă, dezvăluie adevărul, iar ancheta în acre se implică şi FBI-ul cu forţele sale, duce la condamnarea judecătoarei.

Fiind un roman poliţist, nu dezvăluim detaliile care ţin cititorul cu sufletul la gură.

Aceeaşi editură RAO a publicat alte 21 de thrillere juridice semnate John Grisham. În vârstă de 63 de ani, John Grisham este un romancier american, fost politician, avocat pensionat, autor cunoscut pentru lucrările sale în domeniul dramei legale moderne. În 1983, a fost ales ca democrat în Camera Reprezentanţilor a statului Mississippi, din care a făcut parte până în anul 1990. A auzit la un moment dat mărturia victimei unei răpiri, în vârstă de 12 ani, i-a venit ideea scrierii unui roman, care analiza ce s-ar fi întâmplat dacă tatăl fetei i-ar fi ucis pe atacatorii săi, şi în 1987 a publicat...Şi vreme e ca să ucizi. Următoarele romane au curs pe bandă rulantă (cel puţin un roman pe an) – al doilea fiind Firma, care i-a adus notorietate. A ajuns „romancierul cu cele mai bune vânzări al anilor ‘90”, în total 60.742.289 de copii vândute.

John Grisham – Informatorul. Editura RAO. Traducere de Mihaela-Alian Ifrim. 380 pag.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici