O carte pe zi: "Marea literatură a Chinei", de Ma Xiaodong - Mediafax

O carte pe zi: "Marea literatură a Chinei", de Ma Xiaodong

"Avem în faţă un compendiu de autori şi opere, mai vechi şi mai noi, care laolaltă se strâng într-un tot unitar, complex şi frumos, literatura chineză".

118 afişări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Marea literatură a Chinei", de Ma Xiaodong

O carte pe zi: "Marea literatură a Chinei", de Ma Xiaodong

În urmă cu o săptămână, prezentam în această rubrică un volum despre ascensiunea şi declinul dinastiilor Chinei, apărut în noua colecţie China integral a Editurii Integral. Colecţia, plănuită în 12 volume, a fost lansată toamna trecută, la Târgul de carte Gaudeamus. Editorul Costel Postolache explicat cum a apărut ideea colecţiei: "Se întâmplă că am călătorit mult, am fost şi în China, n-am înţeles prea multe, aşa că mi-am zis că făcând nişte cărţi care mă pot ajuta pe mine să înţeleg lucrurile de bază despre cultura, civilizaţia Chinei , poate că vor fi şi alţii interesaţi". Vor fi, a mai spus editorul, cărţi importante despre cultura şi civilizaţia chineză clasică şi contemporană, despre valorilor literaturii şi artei, şi, în egală măsură, despre pecificul unei vieţi economice şi socio-politice cu caracteristici unice pe plan mondial. Editura Integral are ca parteneri în acest demers Foreign Languages Teaching and Research Publishing Co. Ltd din China, Institutul Confucius din cadrul Universităţii din Bucureşti şi Romanian-Chinese Business Club.

 

Până acum au apărut trei titluri: "Managementul afacerilor - Calea chinezească", de Nie Shengzhe, "Ascensiunea şi declinul dinastiilor Chinei", de Li Jiazhen, şi "Patria unei mari literaturi. O introducere", de Ma Xiaodong.

Ne vom opri astăzi asupra celui din urmă titlu.

"Avem în faţă un compendiu de autori şi opere, mai vechi şi mai noi, care laolaltă se strâng într-un tot unitar, complex şi frumos, literatura chineză - scrie prefaţatoarea Paula Teodorescu. Dinamică şi palimpsestică, cartea trece în revistă texte precumpănitoare pentru construirea civilizaţiei chineze aşa cum o ştim astăzi, începând cu cea mai timpurie antologie de poezii, «Cartea cântecelor», şi încheind cu prozatorul şi eseistul modern Qian Zhongshu (1910 - 1998).(...) Cartea este bun periplu prin textele din canonul culturii chineze, sunt eseuri sprintene, de dimensiuni scurte, deoarece autorii cărţii nu-şi doresc să facă o prezentare exhaustivă a literaturii chineze. Ci mai degrabă să incite, să ademenească, să planteze un fel de zvâc de interes în minţile cititorilor pentru literatura chineză, să stimuleze. (...) Cartea se încheie cu povestea cărţii lui Qian Zhongshu, unul dintre puţinii scriitori contemporani discutaţi. Literatura contemporană mai degrabă lipseşte din portretul crochiu însăilat de autorii chienzi, iar motivele converg, cel mai probabil, în teama de a insera autori noi, care încă stârnesc controverse, în canonul literaturii chineze".

Ma Xiaodong - "Marea literatură a Chinei. O introducere". Editura Integral, colecţia China Integral. Coordonatorul colecţiei - Ionela Voicu. Traducere din limba chineză de Ionela Voicu, Mădălina Gheorghe şi Diana Larisa Zahorte. Prefaţă, note şi comentarii de Paula Teodorescu. 257 pag.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici