O carte pe zi: "Notiţe din campania anului 1916. Instantanee din prizonierat 1917-1918", de Sabin Coifan

Sabin Coifan a fost un învăţător oltean care a participat la primul război mondial şi a ajuns prizonier la Crefeld, Germania. Nepoata sa a găsit întâmplător jurnalul ţinut de el pe front şi l-a predat Editurii Militare.

173 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Notiţe din campania anului 1916. Instantanee din prizonierat 1917-1918", de Sabin Coifan

O carte pe zi: "Notiţe din campania anului 1916. Instantanee din prizonierat 1917-1918", Sabin Coifan

Sabin Coifan, născut în 1892 în judeţul Mehedinţi, a fost învăţător, oltean, căsătorit în 1914 şi stabilit la Lupoaia. În august 1916, abia i se născuse primul copil, a plecat pe front, unde a ajuns sublocotenent şi a căzut prizonier. După întoarcerea din prizonierat până în 1940 a fost conducătorul Ligii Culturale Valea Motrului, o secţie a Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, prezidată în acea perioadă de Nicolae Iorga. În 1924, Regele Ferdinand îi acordă ordinul "Coroana României" în grad de cavaler. După 1947, a fost închis de comunişti. A trăit până în 1976.

TITLURILE ZILEI

Cartea de faţă reproduce documentele puse la dispoziţie editurii de doamna Ileana Constantinescu, nepoata lui Sabin Coifan. E vorba de un jurnal intitulat "Campania anului 1916/1917", găsit întâmplător, şi corespondenţa purtată de Sabin Coifan cu familia, din lagărul de la Crefeld (Germania), unde a ajuns prizonier.

Iată un exemplu de informaţii şi stil:

"Ne îngrămădim în vagoane unul peste altul, maşina fluieră şi trenul porneşte în goana cea mai mare. Cu toată oboseala, mă ridic şi vreau să mai văd o dată, poate pentru ultima oară, aceste locuri sfinte. Afară e un întuneric de nepătruns, în vagoane e o linişte deplină. Toţi, istoviţi de oboseală, cad unul peste altul şi adorm imediat. Mă răzim şi eu de peretele vagonului, închid ochii, dar cu toată oboseala nu pot adormi, ba din contră, îmi apar înainte, amestecat, diferite scene din viaţa de război şi viaţa mea. Toate îmi biciuiesc sufletul şi îmi strigă că peste câteva minute nu voi mai fi în ţara mea, nu mă voi mai bucura de bunătăţile şi frumuseţile ei. Fiecare zgâlţâitură a trenului îmi pare că se produce călcând pe inima mea, aş vrea să-l opresc şi să mă gândesc mai bine şi să am tot mai aproape aceste scumpe viziuni! Adio, scumpă ţară, cu tot ce am mai scump, adio şi poate nu te voi mai vedea niciodată, niciodată! Acest niciodată îmi tulbură mintea şi cad pe banca vagonului, vărsând lacrimi fierbinţi! Obosit trupeşte şi sufleteşte, adorm pe loc, plecându-mi capul pe tovarăşu-mi de suferinţă, pe care sigur îl chinuie aceleaşi gânduri ca şi pe mine...

Trenul s-a oprit. O zguduitură puternică în uşă ne dă de înţeles că trebuie să ne dăm jos. Buimăciţi de somn, coborâm scările vagonului încolonându-ne pe peronul gării; imediat traversăm linia şi suntem suiţi în alt vagon, înghesuindu-ne cu soldaţii unul peste altul. E un va-gon de vite în care sunt grămezi de paie ude şi bălegar. Ne dăm seama că ne găsim în Transilvania, în gara Tălmaciu.
E ora 1 din noapte, trenul îşi continuă drumul, iar noi căutăm fiecare să ne găsim câte un loc cât de strâmt. îmi este imposibil să mă culc din cauza înghesuielii, fiecare doarme în picioare sprijinindu-se pe camarazii alăturaţi. Eu mă reazim de Dorobanţu şi încerc să adorm, dar nu pot, cad cu genunchii pe băligarul îmbibat cu urină şi, ghemuit, adorm până la urmă".

Volumul este completat de editură fragmente din Registrul Istoric şi Jurnalul de Operaţii al Regimentului 57 Infanterie, din care făcea parte autorul, cu lista prizonierilor de la Crefeld şi un bogat calup de ilustraţii.

Sabin Coifan - "Notiţe din campania anului 1916. Instantanee din prizonierat 1917-1918". Editura Militară. Prefaţă de Ileana Constantienscu. Ediţie îngrijită, studiu introductiv şi note de Adrian Pnadea şi Iulian Boţoghină. 232 pag.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici