O carte pe zi: „O fată ca ea”. Marc Levy, cel mai citit autor francez contemporan, scrie despre o iubire care depăşeşte orice prejudecăţi

"Există un paradox ciudat la începutul unei poveşti de dragoste. Ne revedem cu teamă, ezităm să-i spunem celuilalt că e mereu în gândurile noastre. Am vrea să dăm tot, dar ne menajăm, drămuim fericirea, ca pentru a o păstra. Dragostea ce se înfiripă este pe cât de nebună, pe atât de fragilă".

443 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „O fată ca ea”. Marc Levy, cel mai citit autor francez contemporan, scrie despre o iubire care depăşeşte orice prejudecăţi

O carte pe zi: "O fată ca ea", de Marc Levy

Cei care îl iubesc pe Marc Levy, în mod cert vor cumpăra şi citi acest nou roman semnat de Marc Levy, al 19-lea publicat de Editura Trei. Marc Levy este cel mai citit autor francez contemporan. Cărţile lui sunt traduse în 47 de limbi. Născut în 1961 la Paris, Marc Levy a fost voluntar la Crucea Roşie, apoi antreprenor în SUA, după care a fondat una dintre cele mai importante companii de arhitectură din Franţa. Cariera sa de scriitor a început în anul 2000, cu romanul "Şi dacă e adevarat…", ecranizat de Hollywood în 2005, cu Reese Witherspoon şi Mark Ruffalo în rolurile principale. Acum, Marc Levy trăieşte la New York.

TITLURILE ZILEI

Acesta poate fi motivul pentru care mai multe dintre romanele sale îşi acţiunea în Statele Unite. Inclusiv cel pe care îl prezentăm astăzi.

Destinele încrucişate ale unor oameni care locuiesc într-un imobil de pe Fifth Avenue, unul dintre puţinele imobile new-yorkeze care mai deţine un lift care acţionează la întoarcerea unei manete. De 39 de ani liftierul este indianul Deepak, care cunoaşte secretele tuturor, dar nu suflă o vorbă despre ele.

Între locatari se află şi o energică tânără care se deplasează în scaun cu rotile. Mai toate se dau peste cap când din India soseşte nepotul liftierului, Sanji, un tânăr reprezentant al noii societăţi indiene foarte educate, întâmplător şi un om bogat. Între tânără şi indian se naşte o poveste de iubire care depăşeşte prejudecăţile de orice fel, clasă, cultură, înfăţişare fizică. Carte scrisă fără patos, fără melodramă, cât se poate de natural. Şi cu umor. Din aceste motive iubitorilor de Marc Levy s-ar putea ca romanul să le placă foarte mult. Aşa cum, celor indiferenţi faţă de acest autor să li se pară cartea uşor dezlânată, cam prea lungă, doldora de prea bune sentimente. Dar peste toate, un roman agreabil, chiar dacă The New York Post exagerează scriind că este "un roman pur si simplu minunat".

Dar parcă toate se dau peste cap când, la final, cititorul află că tânăra Chloe a ajuns în căruciorul cu rotile, cu picioarele tăiate de la genunchi, pentru că participase la Maratonul de la Boston, din urmă cu câţiva ani, când un terorist a explodat o bombă în grupul de alergători care se apropiau de finiş.

Marc Levy - "O fată ca ea". Editura Trei, seria de autor Marc Levy. Traducere din franceză de Ela Negreanu. 287 pag.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici