O carte pe zi. ”Orice lucru îşi are vremea lui” de Karl Ove Knausgård

162 afişări
Imaginea articolului O carte pe zi. ”Orice lucru îşi are vremea lui” de Karl Ove Knausgård

Titlul acestui roman cum nu se prea scrie astăzi e cunoscut majorităţii creştinilor, fiind un citat celebru din Ecleziastul.

Cităm şi noi din carte norvegianului celebru, chiar şi la noi, pentru autobiografia sa imensă, în şase volume, pe care am prezentat-o în ultimii ani la această rubrică:

„Ceea ce îngerii nu au preconizat a fost succesul enorm pe care l-a avut creştinismul. La vremea când i-au dezvăluit lui Ioan Apocalipsa, creştinismul era o religie minoritară, mică şi nesemnificativă, asemenea <<culturii OZN>> din timpurile noastre, şi din moment ce creştinii de pretutindeni erau întâmpinaţi în general cu suspiciune şi ulterior persecutaţi, torturaţi şi ucişi, nimeni nu se aştepta să reziste. Când creştinismul a început brusc să se răspândească în lume în primele secole de după Hristos, îngerii erau complet nepregătiţi. Suflet după suflet, ţară după ţară au cunoscut mântuirea. Şi toată lumea îi preamărea pe îngeri. S-au scris poezii despre ei, s-au pictat tablouri, s-au elaborat teorii, s-au povestit întâmplări. Când am ajuns în Evul Mediu, îngerii erau deja în conştiinţa tuturor. Provocau stări asemănătoare isteriei când se arătau, deoarece prin prezenţa lor îi numeau pe cei care fuseseră aleşi de Dumnezeu să-i îndeplinească voia, indiferent dacă asta însemna să-şi dea averea şi să-şi dedice viaţa săracilor, cum a fost cazul Sfântului Francisc de Assisi, ori să conducă armata franceză în lupta împotriva englezilor, precum Ioana d’Arc, ori să se biciuiască până la sânge, aşa cum făceau cei mai mulţi flagelatori. Corpurile erau chinuite în convulsii, cădeau în transe adânci, vorbeau în limbi neînţelese, erau expuse unor răni din senin. Chiar şi îngerii stăteau la distanţă de această monstruoasă întruchipare a cuvintelor lui Dumnezeu, dar trebuie să fi fost fascinaţi de modul în care simpla lor prezenţă putea să provoace un fenomen care le era într-atât de străin. Luminoşi, frumoşi, puri, cum erau, trebuie să fi simţit o euforie crescândă în faţa adorării de care se bucurau. Au început, în orice caz, să apară din ce în ce mai des, devenind ulterior obiectul unei alte adorări, nu mai puţin intense, datorită mulţimii de scrieri ştiinţifice şi de teze despre îngeri concepute în Evul Mediu, când toate formele lor de manifestare au fost cartografiate, sistematizate şi clasificate într-un fel de taxonomie a îngerilor, completă, cu rase, specii şi subspecii. Lönnroth, teologul suedez din Uppsala, a deosebit, spre exemplu, între îngeri materializaţi şi imateriali, vizibili şi invizibili, neschimbaţi şi pasibili de schimbare, cu sau fără liber-arbitru; în Despre ierarhia cerească, Dionisie Areopagitul susţine că erau nouă clase de îngeri, în timp ce Grigorie Palama consideră că erau şapte, în conformitate cu cele şapte planete, unde cei buni se aflau deasupra Lunii, iar cei răi, dedesubt. Sfântul Ioan Damaschinul a adus în discuţie întrebarea dacă îngerii au sau nu memorie sau dacă conştiinţa lor se află într-un prezent etern. Sunt oare forme pure (creatura rationalis et spiritualis)? Sau sunt, asemenea oamenilor, atât formă, cât şi materie (creatura corporalis et rationalis)? Jean Bodin şi David Crusius au afirmat, în Universae naturae theatrum şi, respectiv, în Hermetica philosophia, că sunt întru totul şi pe deplin corporali. Bodin era chiar de părere, oricât de ciudat ar părea, că îngerii trebuie să fie rotunzi ca mingile, din moment ce aceasta e cea mai pură formă dintre toate, în vreme ce Bochard a mers mai departe, susţinând că sunt de asemenea muritori, se hrănesc şi au scaun.

Veţi înţelege de ce acest citat lung după ce veţi citit prezentarea editurii: „În secolul al XVI-lea, Antinous Bellori, un băiat de unsprezece ani, se pierde într-o pădure întunecată şi dă peste două fiinţe care par să stea într-o oază de lumină; una poartă o suliţă, cealaltă, o torţă. Această întâmplare este decisivă în viaţa lui Antinous, care urmează să se dedice căutării şi studierii îngerilor, intermediari între om şi divinitate.

Pornind din Grădina Edenului, trecând prin toate momentele majore ale Bibliei, încorporând tradiţii, legende şi episoade din texte apocrife, romanul urmăreşte şi pune în lumină întâlnirile cruciale dintre oameni şi îngeri. Imaginaţia debordantă a autorului creează cadre vii, pline de emoţie şi atmosferă, dar care stârnesc şi reflecţii şi întrebări fundamentale. Este posibil ca natura divină să sufere schimbări, să evolueze? Poate să piară ceea ce este nemuritor?

O carte provocatoare scrisă de unul dintre cei mai importanţi scriitori norvegieni, autorul monumentalei serii autobiografice Lupta mea”

„O încântare divină... un roman extraordinar şi complet original.” – Independent.

Karl Ove Knausgård - Orice lucru îşi are vremea lui. Traducere di limba norvegiană de Roxana-Ema Dreve şi Ivona Berceanu. Editura Litera, colecţia Carte pentru toţi. 784 pag.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Taguri:
carte,
cronică,
roman

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici