O carte pe zi: "Persoana întâi", de Richard Flanagan

"Credeam că ce făceam în ziua aceea mă va ajuta să scriu cartea. Ştiu că era vorba de experienţă, cel mai iluzoriu dintre miturile artei, ideea absurdă că trebuie să ne dăm peste cap ca să descoperim lumea, când, de fapt, numai explorându-ne putem descoperi adevărul despre orice".

112 afişări
Imaginea articolului O carte pe zi: "Persoana întâi", de Richard Flanagan

O carte pe zi: "Persoana întâi", de Richard Flanagan

Încă un roman excelent al lui Richard Flanagan (n. 1961), cel mai de seamă scriitor australian al momentului, cu cărţi mult-premiate apărute în nu mai puţin de 42 de ţări, inclusiv România ("Cartea cu peşti a lui Gould. Un roman în doisprezece peşti", "Teroristul necunoscut", "Moartea unei călăuze pe râu", "Să baţi din palme cu o singură mână", "O cale îngustă spre nordul îndepărtat").

Eroul romanului de faţă, Kif Kehlmann, este un scriitor tânăr, fără un ban. În cea mai mare parte a timpului scria într-un caiet pe care-l ţinea pe genunchi, sub masă, ceea ce spera să fie romanul lui. Scrisul lui era doar cuvânt lângă cuvânt, fără vreo poveste, fără vreo fărâmă de suflet. Ce anume însufleţea un roman era un mister pentru el. Aşa că nu scrisese nimic cu adevărat valoros. Dar avea convingerea că era scriitor, vanitatea care îl domina.

Într-o noapte este sunat de Siegfried Heidl, un escroc notoriu, director executiv al unei renumite corporaţii. Pe cale să ajungă la proces pentru fraudarea mai multor bănci de 700 de milioane de dolari, Heidl îi cere lui Kehlmann să îi scrie memoriile în numele său. Are şase săptămâni ca să scrie cartea, pentru care va primi 10 000 de dolari. Dar, pe măsură ce scrisul avansează, Kehlmann începe să se teamă că este corupt de Heidl.

Puţina stimă pe care o avea pentru el însuşi, ca scriitor, s-a evaporat. "Nu ştiam nici măcar dacă ştiam ce fac, lucrând cu un individ care nu era sigur dacă viaţa despre care scriam era cea pe care o trăise, dar care era mai mult decât dispus să vândă drepturile subsidiare ale capitolelor pe măsură ce le inventam, în acelaşi timp reuşind să-mi transforme născocirile anoste în ceva infinit mai interesant". Heidl nu-i povesteşte scriitorului aproape nimic, nici măcar nu stă în preajma lui, Kehlmann terbuie să inventeze aproape tot şi Heidl îşi dă acordul. Cuvinte care nu însemnau nimic se tot înşiruie. "Mă plictisisem şi eu de ele, de personajul pe care insista să-l creez: un tehnocrat dezamăgit, un familist convins, un lider întâmplător, atât de modest, atât de umil, ca şi cum marile succese i-ar fi căzut din senin". Scrierea cărţii înaintează greu. Timpul petrecut în compania lui Heidl e din ce în ce mai straniu, mai halucinant. În plus, ca orice infractor, Heidl evita să lase vreo dovadă scrisă, indiferent cât de derutantă, şi cât de neadevărată ar fi fost ea. Era "un om care se inventa fără încetare". Siegfried Hiedl îşi contrazicea minciunile cu minciuni noi. Escrocul cedează şi se sinucide, înainte ca scriitorul să fi încheiat cartea. O termină de unul singur, disperat că are nevoie de cei zece mii de dolari promişi. Soţia sa tocmai născuse o pereche de gemeni. Cele mai multe dintre istoriile autobiografiei erau inventate. Povestea escrocului n-a fost niciodată povestea lui, ci nişte idei fixe pe care te invita să le împărtăşeşti cu el. Cartea îl făcea mai intereant decât fusese. A fost un eşec. Kehlmann avea să constate mai târziu că nu era o biografie, ci un "selfie literar", adică persoana lui se suprapusese peste a escrocului.

Viaţa scriitorului se destramă: se desparte de soţia sa, intră în televiziune şi scrie scenarii de un anumite succes, călătoreşte, supravieţuieşte, Şi continuă să viseze să scrie un roman. "Voiam să scriu o carte. Asta mi-am spus. Atâta tot. Dar scrierea acelei cărţi era, în clipa aceea, totul. Şi poate credeam că ce făceam în ziua aceea mă va ajuta să scriu cartea. Ştiu că era vorba de experienţă, cel mai iluzoriu dintre miturile artei, ideea absurdă că trebuie să ne dăm peste cap ca să descoperim lumea, când, de fapt, numai explorându-ne putem descoperi adevărul despre orice".

"Richard Flanagan se numără printre cei mai versatili scriitori de limbă engleză. Fiecare dintre cele şapte romane ale lui Flanagan este diferit de celelalte, ca şi cum ar fi scrise de autori diferiţi; fiecare este un tur de forţă în felul său, iar mai multe au fost numite «capodopere» de către criticii literari... <<Persoana întâi>> este un fel de <<Portret al lui Dorian Gray>> pentru secolul XXI..." - Joyce Carol Oates, The New York Review of Books

Richard Flanagan - "Persoana întâi". Traducere din limba engleză şi note de Petru Iamnadi. Editura Litera, colecţia Clasici contemporani. 472 pag.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici