O carte pe zi: „Romanul Oxfordului”, de Javier Marías

Continuăm seria de semnalări/prezentări ale câtorva romane de Javier Marías, traduse de Editura Litera. „Javier Marías este de departe cel mai bun scriitor spaniol contemporan”. Vorbele acestea au fost spuse de un mare scriitor contemporan, tot de limbă spaniolă, dar chilian, Roberto Bolańo. Astăzi vom scrie despre un roman apărut în 1989, la fel de surprinzător ca precedentul. Excelent tradus şi acesta.

Scriu editorii: „Un profesor spaniol invitat la Oxford priveşte celebrul centru universitar cu detaşare, cu amuzament, cu încântare, dar şi cu un oarecare dezgust faţă de capriciile şi vanitatea care îi caracterizează, în viziunea sa, pe britanici. Destul de singuratic, nu întotdeauna dispus să-şi întâlnească amanta – fermecătoare, dar cât se poate de căsătorită –, caută să -şi facă de lucru, fiind prea puţin ocupat cu predarea. Şi totuşi, în existenţa amorţită a Oxfordului intervin atât de multe: prietenie, confruntări de opinii, competiţie, delicate schimburi de favoruri, bârfe, adulter, atitudini condescendente, înjunghieri pe la spate. Fin observator al naturii umane, Javier Marías demonstrează un gust aparte pentru excentricitate în acest inteligent roman despre viaţa universitară şi despre dragoste.”

Profesorul spaniol ajunge la Oxford pentru o perioadă de doi ani. Îl descrie drept „un oraş cu sufletul mort”. „La Oxford nimeni nu spune niciodată nimic pe şleau.” „Tot ce interesează cu adevărat în oraşul Oxford sunt banii, urmând la o oarecare distanţă informaţia, care întodeauna poate fi un mijloc de a face bani.” „Întregul Oxford se străduieşte din plin şi neîncetat să ascundă şi să răstălmăcească şi în acelaşi timp să verifice cât mai multe date cu putinţă despre ceilalţi.” „Profesorii de la Oxford sunt experţi în vorbit, mâncat, băut şi numărat minutele simultan.”

Portretele pe care le conturează naratorul sunt vii şi extraordinare, pe alocuri neiertătoare. Oameni reali sau imaginari ori aproape, cum este enigmaticul scriitor Gawsworth, ajuns rege peste o insulă practic nelocuită, dar, totuşi, „scriitorul adevărat”.

Spaniolul o întâlneşte pe Claire Bayes, o femeie căsătorită, cu un copil. „Totul la ea era expansiv, excesiv, o fiinţă nervoasă, una dintre acele fiinţe pentru care timpul nu există.” Ajunge s-o iubească. Devin amanţi, pe ascuns, vreme de un an şi jumătate. Dar perioada de profesorat la Oxford se sfârşeşte după doi ani şi spaniolul, naratorul, trebuie să se întoarcă la Madrid. Singur. La ultima întâlnire Claire îi povesteşte cum a avut mama sa un amant, pe când familia ei trăia în India, iar copila nu avea decât trei ani, a rămas însărcinată, iar soţul, tată fetei, i-a cerut să plece. Mama s-a aruncat în fluviul care traversează Delhi. Sigur nu vrea să repete povestea. Dar o spune acum pentru că „totul trebuie povestit cel puţin o dată”; „tot ce ni se întâmplă, tot ce vorbim sau ni se povesteşte, tot ce vedem cu ochii noştri sau ne iese din gură sau ne intră prin urechi, toate la câte luăm parte trebuie să aibă un destinatar în afara noastră. Fiecare lucru va trebui să fie povestit cuiva.” Chiar şi secretele.

„Ne condamnăm veşnic prin ce spunem, nu prin ce facem.” Pare să fie esenţa romanului, cel puţin una dintre ele.

„Javier Marías este un scriitor elegant, spiritual şi deosebit de convingător” (The Scotsman)

Javier Marías – Romanul Oxfordului. Traducere din limba spaniolă de Tudora Şandru Mehedinţi. Editura Litera, colecţia Clasici contemporani. 255 pag.