O carte pe zi: „Skorzeny: Dansând cu diavolul” de Hugo N. Gerstl

Cartea este „relatarea unui bărbat care a fost martor la evenimente istorice recente şi care a avut timp să reflecteze la evenimente şi oameni, şi la circumstanţe şi planuri.”

303 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Skorzeny: Dansând cu diavolul” de Hugo N. Gerstl

O carte pe zi: „Skorzeny: Dansând cu diavolul” de Hugo N. Gerstl

„De-a lungul vieţii mele, am fost numit în fel şi chip, de la omul cel mai periculos din Europa, la soldatul favorit al lui Hitler; de la erou neînfricat, la ticălos fără scrupule; şi de la cel mai mare oportunist, la <<mâna dreaptă a diavolului>>. Am păstrat sute de tăieturi din ziare şi reviste de pe tot globul, majoritatea expediată de prieteni, care-mi atribuiau planurile şi acţiunile cele mai fantastice, mai abjecte şi mai dificile. Atât de mulţi oameni, prieteni şi duşmani deopotrivă au răspândit zvonuri şi defăimări, iar la fel de mulţi au exagerat enorm aşa-zisele mele <<fapte de eroism>>, încât linia de demarcaţie dintre adevăr şi presupunere s-a estompat iremediabil. Ce aş fi avut de câştigat dacă aş fi negat acuzaţiile care-mi erau aduse? Oamenii aveau să continue să creadă ceea ce doreau să creadă, aşa cum făcuseră întotdeauna.

Nu sunt totuşi singurul afectat. Mă gândesc la camarazii alături de care am luptat, la soldaţii curajoşi pe care i-am comandat şi care au murit în vâltoarea războiului, fie pe câmpul de onoare, fie pierduţi pe vecie pe stepele, în pădurile sau în lagărele de prizonieri ale Rusiei sovietice. Indiferent ce anume s-ar spune acum, eu cred că cei aflaţi de ambele părţi ale evenimentelor catastrofale din viaţa mea nu au luptat niciodată necinstit în mod personal, chiar dacă au fost implicaţi într-un război murdar de care omenirea nu mai avusese parte până atunci.

În ciuda tuturor experienţelor pe care le-am trăit, continui să cred cu fermitate că onoarea militară există şi va dăinui atâta timp cât vor mai fi soldaţi sau până ce jumătate din planeta noastră va distruge cealaltă jumătate. Va fi oare posibil să învăţăm ceva din lecţiile trecutului?

Cartea aceasta nu are intenţia de a fi o dezminţire, dar nici o justificare pentru faptele şi spusele mele sau pentru evenimentele la care am asistat. De asemenea, n-aş putea, şi nici nu voi încerca, să-mi asum vreo virtute nici în viaţa mea personală şi nici în cea profesională. Este pur şi simplu relatarea unui bărbat care a fost martor la evenimente istorice recente şi care a avut timp să reflecteze la evenimente şi oameni, şi la circumstanţe şi planuri; un martor a cărui principală caracteristică a fost condiţia de patriot german care s-a născut în 1908 la Viena, capitala imperială a Austro-Ungariei.”

Un roman sub forma unei autobiografii care descrie viaţa unuia dintre cei mai cunoscuţi ofiţeri nazişti, austriac de orgine, ajuns celebru pentru o seamă de misiuni imposibile şi care a continuat să acţioneze aidoma şi la mulţi ani după încheierea războiului, consiliind în multe state ale lumii. Un om care „în nicio clipă a viueţii sale nu a denunţat nazismul.”

În septembrie 1943, din ordinul lui Hitler, un grup de comando condus de Otto Skorzeny se aventurează pe cel mai înalt vârf din Apenini, masivul Gran Sasso, pentru a-l salva pe Mussolini, deţinut într-un lco secret, după ce fusese răsturnat de la putere; în octombrie 1944, când amiralul Horthy poartă negocieri cu Aliaţii şi Armata Roşie, Otto Skorzeny, îl răpeşte pe fiul amiralului şi îl forţează pe Horthy să demisioneze, instalând în schimb un guvern progerman; în decembrie 1944, în timpul ofensivei din Ardeni, folosindu-se de 2000 de uniforme furate de la armata americană, Otto Skorzeny conduce un grup de germani vorbitori de limba engleză în spatele liniilor inamice şi produce haos pe întreg frontul; după prăbuşirea regimului nazist, aranjează fuga unor foşti membri SS în America de Sud, devine şeful securităţii lui Juan Peron şi iubitul secret al Evitei Peron, antrenează forţele arabe şi pe Yasser Arafat pentru războiul cu Israelul, întermediază o întâlnire între Yasser Arafat şi Moshe Dayan, vinde armament ambelor tabere ale războaielor din Africa şi, într-un final, ca agent al Mossadului, lichidează grupul de oameni de ştiintă germani pe care Egitptul îi recrutase să distrugă Israelul. A murit ân 1975, în patul său din Madris, unde se stabilise, răpus de un cancer pulmonar.

Toate acestea au fost fapte reale şi sunt spuse aici într-un roman captivant.

Hugo N. Gerstl - Skorzeny. Dansand cu diavolul. Istorie romanţată. Editura Meteor Press. Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu. 384 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici