O carte pe zi: „Spre ţărmul ocrotit” de Wallace Stegner

Wallace Earle Stegner (1909 – 1993) a fost un roamncier şi istoric american numit adesea „decanul scriitorilor occidentali”. A scris enorm, romane şi cărţi de nonficţiune, a primit un număr impresionat de premii, între care Premiul Pulitzer, în 1972 şi National Book Award în 1977.

Despre romanul de faţă, din 1987, finalist la National Book Critics Circle Award, s-a spus că ar o semibiografie. S-a bucurat de o largă popularitate

Scriu editorii: „Când două cupluri tinere se întâlnesc pentru prima dată în timpul Marii Crize, descoperă rapid că au multe lucruri în comun: Charity Lang şi Sally Morgan sunt amândouă însărcinate, în vreme ce soţii lor Sid şi Larry lucrează amândoi în cadrul catedrei de engleză a Universităţii din Wisconsin. Ca urmare, imediat între ei ia naştere o prietenie pe viaţă, care devine tot mai complexă pe măsură ce împărtăşesc câteva zeci de ani de dragoste, loialitate, vulnerabilitate şi conflict. La distanţă de trei decenii, soţii Morgan vizitează reşedinţa de vară a prietenilor lor, în Vermont, pentru ceea ce ştiu că va fi ultimul lor weekend cu Charity. În timpul vizitei, Larry rememorează toţi aceşti ani, cartea devenind astfel o reflecţie profundă asupra dragostei şi prieteniei, o investigare a luptei celor două cupluri pentru a face faţă încercărilor şi tragediilor vieţii de zi cu zi”.

O carte care, cum s-a şi spus, de altfel, „îţi intră sub piele”, te câştigă. Spunând aparent o poveste banală, romanul nu este unul despre aventuri amoroase, ci mai degrabă despre prietenie: „Ce s-a putut întâmpla oare cu pasiunea care ne îmboldea pe toţi să ne desăvârşim ca oameni, să ne valorificăm pe deplin resursele interioare, să ne lăsăm amprenta asupra lumii? Cele mai înfierbântate discuţii ale noastre erau despre cum am putea contribui. Nu ne păsa de recompense. Eram tineri şi înflăcăraţi”.

„O carte superbă... Nimic din aceste vieţi nu este pierdut sau irosit, suferinţa devine o binecuvântare ce îmbogăţeşte vieţile protagoniştilor, iar viaţa însăşi, o experienţă luminoasă.” (The New York Times Book Review).