O carte pe zi: „Vânătoare bună. Povestea unui maestru al spionajului american”- J. Devine şi V. Loeb

Extrem de puţini dintre eventualii cititori ai acestui text vor fi auzit de Jack Devine, încât este absolut necesar să-i creionăm o minimă biografie, folosindu-ne de amplele informaţii existente la sfârşitul bogatului volum pe care îl semnalăm astăzi.

687 afișări
Imaginea articolului O carte pe zi: „Vânătoare bună. Povestea unui maestru al spionajului american”- J. Devine şi V. Loeb

O carte pe zi: „Vânătoare bună. Povestea unui maestru al spionajului american”- J. Devine şi V. Loeb

Jack Devine a petrecut 32 de ani în cadrul Central Intelligence Agency, timp în care a fost şef al operaţiunilor CIA în afara Statelor Unite. În această calitate, a avut autoritatea de a superviza mii de angajaţi ai CIA implicaţi în misiuni delicate în întreaga lume. A fost şef al Diviziei America Latină şi director al Centrului Contra Narcoticelor, responsabil la sfârşitul anilor ’80 cu urmărirea mondială a traficanţilor şi a organizaţiilor criminale. A condus şi Afghan Task Force al CIA, care a contracarat cu succes agresiunea URSS în acea regiune. Pentru realizările sale, CIA i-a decernat distincţia Meritorious Officer Award.

Experienţa lui internaţională include şi misiuni la post în America Latină şi Europa. De-a lungul carierei sale în rândurile CIA, Jack Devine a fost implicat în organizarea, planificarea şi executarea a nenumărate misiuni delicate, practic în toate sectoarele activităţii de informaţii: analiză, operaţiuni, tehnologie şi management.

Jack Devine a scris acum această carte. Precizează că „vânătoare bună face referire la urmărirea neîncetată, din umbră, a duşmanilor şi a surselor de informare“. Ca în orice „vânătoare“, protagoniştii sunt vânătorul şi vânatul. Cartea aceasta este un fel de memorii.

„Spionajul este în mod esenţial o <<vânătoare>> – a informaţiilor despre inamicii noştri sau a căilor de a-i neutraliza. Aşa a fost când i-am urmărit pe Kansi, bin Laden, al-Qaida, ruşii din Afganistan, baronii stupefiantelor, precum Pablo Escobar sau cartelul din Cali, dar şi cârtiţele ruseşti din interiorul propriului nostru sistem naţional de securitate, precum Aldrich Ames sau Robert Hanssen. Această lucrare se referă la activitatea şi palmaresul CIA în înfrângerea prin acţiune clandestină a acestor inamici şi în obţinerea de informaţii precise, care să ne protejeze ţara şi să permită conducătorilor noştri să ia decizii politice informate”.

Ca un adevărat maestru al intelligence-ului, Jack Devine încearcă şi el în memoriile sale să împărtăşească din experienţa sa – atât cât este posibil – nu doar profesioniştilor din domeniu, ci şi marelui public cititor, aducând un plus de explicaţii şi adevăr asupra unor probleme majore care au frământat omenirea.

Jack Devine a lucrat sub comanda a unsprezece directori ai CIA. A traversat întreaga perioadă dificilă a Războiului Rece, participând în final la încheierea acestuia cu succes. Tot timpul a fost un partizan constant şi ferm al ideii că în CIA trebuie să rămână apolitic.

A intrat în CIA în 1967 ca tânăr ofiţer operativ. Profilându-se pe specificul Americii Latine, a reuşit în anul 1971 să fie inclus în rândul ofiţerilor care compuneau staţia din Chile şi a traversat o etapă deosebit de tumultuoasă în acest spaţiu, care a inclus şi căderea în 1973 a regimului lui Salvador Allende, perioadă supusă unor controverse notabile.

După întoarcerea din Chile a urmat o perioadă în care a executat mai multe misiuni în Mexic şi a fost şef de staţie în Argentina, apoi în Asia Centrală, în cadrul Diviziei Orientul Mijlociu.

Din anul 1986, Jack Devine a condus Task Force-ul Afgan.

A urmat apoi o perioadă în care a îndeplinit funcţia de director pentru America Latină, oarecum predestinată, fiind dragostea de început a activităţii sale în CIA.

În perioada 1994-1995 a fost numit la conducerea Direcţiei de Operaţiuni Clandestine.

„Am petrecut treizeci şi doi de ani în CIA şi, când o să mi se facă autopsia, veţi găsi pe inima mea ştampila CIA“.

„Trebuie să menţionăm – precizează prefaţatorul Cornel Biriş - că întreaga lucrare memorialistică este întocmită într-un pronunţat stil realist, cu explicaţii pertinente şi de valoare, accesibile marelui public, îndreptate cu precădere spre înţelegerea exactă a unor evenimente şi acţiuni ce au fost prea mult timp într-un con de umbră, datorat necesităţii păstrării secretului asupra acestora. Jack Devine le scoate la lumină cu mult curaj şi francheţe, tocmai pentru a fi înţelese în adevăratul lor sens, ţinând seama de epoca în care acestea au avut loc”.

Mai este un motiv pentru care le recomandăm cartea celor intresaţi, nu numai dedesubturile spionajului. Capitolul 14 este o analiză a lumii de azi, a ameninţărilor pentru democraţie şi a rolului CIA.

Fără îndoială, susţine Devine, terorismul va rămâne ameninţarea esenţială pentru patrie şi va trebui înfruntat tactic fără milă. Însă, prin comparaţie cu deceniul de după 9/11, terorismul – ca factor determinant al politicii externe a SUA şi al evenimentelor mondiale – va cunoaşte un declin.

Reţelele sociale ca Facebook sau motoarele de căutare precum Google au schimbat în mod profund nu doar modul cum CIA îşi desfăşoară activităţile, ci chiar sensul acestor activităţi.

Cartea poate fi achiziţionată de pe site-ul Editurii Mediafax: https://editura.mediafax.ro/

Jack Devine şi Vernon Loeb - Vânătoare bună. Povestea unui maestru al spionajului american. Traducerea din limba engleză de Tudor-Florian Potra. Consultant tehnic şi prefaţă de Cornel Biriş. Editura Mediafax. 440 pag.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici