OUG - Legea audiovizualului: Condiţiile în care pot fi difuzate spoturile publicitare izolate

OUG de modificare a Legii audiovizualului, adoptată marţi, limitează la cinci numărul spoturilor publicitare şi de teleshopping izolate pe care le poate difuza zilnic un post de televiziune şi stabileşte că publicitatea la băuturi spirtoase poate fi difuzată numai în intervalul orar 23.00 - 6.00.

410 afișări
Imaginea articolului OUG - Legea audiovizualului: Condiţiile în care pot fi difuzate spoturile publicitare izolate

OUG - Legea audiovizualului: Condiţiile în care pot fi difuzate spoturile publicitare izolate (Imagine: Arhiva Mediafax Foto/AFP)

În forma actuală a legii, difuzarea spoturilor publicitare şi de teleshopping izolate, altele decât cele din cadrul transmisiilor sportive, se făcea "numai în cazuri stabilite ca atare de Consiliul Naţional al Audiovizualului".

Reglementarea referitoare la spoturile publicitare izolate la băuturile spirtoase se regăsea numai în Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, nu şi în Legea audiovizualului.

De asemenea, actul normativ introduce şi o prevedere nouă, care stabileşte că radiodifuzorii pot difuza în timpul transmisiunilor sportive minispoturi de publicitate, cu respectarea simultană a următoarelor condiţii: durata minispotului să nu depăşească 10 secunde; să fie maximum trei minispoturi pe repriză, respectiv maximum şase minispoturi pe transmisiune sportivă în cazul competiţiilor care nu presupun organizarea acestora pe reprize; să fie inserate în momentele de întrerupere naturală a jocului; să fie însoţite pe toată durata difuzării de un marcaj cât mai vizibil, constând în majuscula “P” încadrată într-un cerc cu suprafaţă transparentă, având dimensiunile stabilite prin reglementări ale Consiliului.

TITLURILE ZILEI

Prin aceeaşi OUG, beneficiarii finali ai publicităţii televizate sunt definiţi ca fiind "persoanele juridice publice sau private sau persoanele fizice a căror activitate comercială, ramura de activitate, meserie ori profesie sunt promovate prin mesajul publicitar difuzat în cadrul publicităţii televizate, pentru a promova fumizarea de bunuri şi servicii, inclusiv bunuri imobiliare, drepturi şi obligaţii".

Guvernul a modificat, marţi, prin Ordonanţă de Urgenţă, Legea audiovizualului, unul dintre obiective fiind, potrivit purtătorului de cuvânt al Executivului, "combaterea corupţiei şi a sistemelor subterane" de achiziţionare a spaţiului media prin practici netransparente şi anticoncurenţiale. Alte obiective enunţate în expunerea de motive a OUG, sunt stimularea dezvoltării economiei, inclusiv dezvoltarea pieţei audiovizuale din România, prin încurajarea producţiei locale de televiziune, precum şi protejarea interesului consumatorilor. Alte argumente se referă la necesitatea stabilirii unor reguli clare de acces al titularilor la deţinerea unei licenţe audiovizuale, "eliminând agenţii economici care înregistrează obligaţii restante la bugetul de stat" şi la necesitatea stabilirii unor reglementări pentru serviciile media audiovizuale, care să permită sectorului audiovizual să realizeze schimbările necesare pentru a se adapta la evoluţia pieţei.

Ordonanţa a provocat reacţii critice din partea preşedintelui CNA Răsvan Popescu, a International Advertising Association România şi a Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România.

Răsvan Popescu, preşedintele CNA, a declarat, marţi, că Ordonanţa adoptată de Guvern pentru modificarea Legii audiovizualului ţine cont de unele observaţii făcute de CNA, existând însă şi aspecte asupra cărora se mai poate reflecta atunci când Ordonanţa va fi dezbătută în Parlament.

IAA România spune, într-un comunicat remis MEDIAFAX, că Ordonanţa de Urgenţă de modificare a Legii audiovizualului "este de natură să afecteze în mod negativ funcţionarea normală şi competitivă a industriei de marketing, media şi comunicare", cerând Guvernului consultări pe acest document.

Uniunea Agenţiilor de Publicitate din România (UAPR) îşi exprimă, într-un comunicat remis MEDIAFAX, nemulţumirea faţă de decizia Guvernului de a aproba ordonanţa de urgenţă (OUG) care modifică Legea audiovizualului nr. 504/2002.

"Suntem consternaţi că ordonanţa de urgenţă a trecut într-o manieră netransparentă, în timpul şedinţei de guvern de marţi", a declarat Radu Florescu, preşedinte al Uniunii Agenţiilor de Publicitate din România.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici