Patapievici va reclama Antena 3 la CNA, după ce Mircea Badea l-a făcut "prost" în emisiunea sa

Horia Roman Patapievici, preşedintele ICR, a declarat pentru MEDIAFAX că va face plângere la CNA, împotriva Antenei 3, după ce Mircea Badea l-a făcut "prost" în emisiunea sa, "În gura presei", în 2 septembrie, pentru "dezinformarea" de la "Sinteza zilei" şi pentru o ştire difuzată de post.

729 afișări
Imaginea articolului Patapievici va reclama Antena 3 la CNA, după ce Mircea Badea l-a făcut "prost" în emisiunea sa

Patapievici va reclama Antena 3 la CNA, după ce Mircea Badea l-a făcut "prost" în emisiunea sa (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)

Preşedintele Institului Cultural Român (ICR), Horia Roman Patapievici, a spus că va reitera o plângere generală privind postul Antena 3, pe care a făcut-o şi anul trecut la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), din cauză că postul "duce în continuare o campanie de asasinat moral" împotriva sa, "trunchindu-i declaraţiile", dezinformând populaţia privind activitatea ICR şi tratându-l drept "obsedat sexual" sau "duşman al neamului".

TITLURILE ZILEI

Şeful ICR a precizat că va include în plângerea pe care urmează să o înregistreze la CNA mai multe informaţii apărute la postul Antena 3, despre el sau despre instituţia pe care o conduce.

Astfel, pe lângă "injuriile" pe care Patapievici susţine că i le-a adus Mircea Badea în emisiunea "În gura presei" din 2 septembrie, preşedintele ICR spune că va face referire în plângerea sa şi la "dezinformarea" din emisiunea "Sinteza zilei", difuzată în 3 septembrie, de Antena 3, în care s-a vorbit despre două expoziţii organizate de ICR, anul trecut, la New York şi Bochum. Potrivit preşedintelui ICR, subiectul a fost tratat în acelaşi fel ca şi anul trecut, fără a se ţine cont de dreptul la replică trimis atunci de ICR sau de faptul că postul de televiziune a fost sancţionat la vremea respectivă de CNA pentru nedifuzarea acestui drept la replică.

De asemnea, Patapievici va mai atrage atenţia CNA şi asupra emisiunii "News Magazine", difuzată luni, 7 septembrie, de Antena 3, în care a apărut un material cu titlul "Limuzine pentru intelectuali". În cadrul emisiunii, s-a vorbit despre faptul că în broşura de promovare turistică a României, difuzată în Franţa alături de suplimentul cotidianului Le Figaro, cu finanţare de la ICR şi Ministerul Turismului, apare o reclamă la marca auto Volvo. Potrivit lui Patapievici, în emisiune, s-a spus că firma respectivă i-ar fi făcut cadou lui Patapievici un autoturism.

De cealaltă parte, Mircea Badea a declarat pentru MEDIAFAX: "Faptul că se va duce din nou la CNA reprezintă dovada afirmaţiei mele din emisiune".

Mircea BadeaConflictul dintre Horia Roman Patapievici şi Mircea Badea s-a declanşat după ce, în ediţia din 3 septembrie a cotidianului Evenimentul Zilei, preşedintele ICR semnează un editorial cu titlul "Salt în abjecţie", în care spune că "Mircea Badea a reuşit să ridice mârlănia masculină pe culmi încă mai înalte", după ce Badea "a imaginat o scenetă, în care, prin deducţii absurde şi neruşinate, Elena Udrea era pusă să fie «cu ochii pe organ» şi să «stea cu gura numai pe organ»". "«Al cui organ?», se întreba inocent dl Badea; al lui Traian Băsescu, îşi răspundea tot dânsul, omniscient (...) Cum poate fi calificat acest exerciţiu intelectual? Moralmente, ca abject. Jurnalistic, ca nul. Omeneşte, ca degradant", mai scrie Patapievici în materialul respectiv.

De cealaltă parte, Mircea Badea i-a răspuns lui Patapievici în emisiunea pe care o realizează la Antena 3, "În gura presei", din 2 septembrie, în care a citit din ediţiile ziarelor de a doua zi, respectiv ediţiile din 3 septembrie.

"Am spus pe post în emisiune şi am scris şi în Jurnalul Naţional un text care porneşte de la faptul că doamna Udrea a scris într-un document oficial despre domnul Ludovic «Organ». Deci nu Ludovic Orban, care e preşedintele comisiei care o anchetează, ci domnul Ludovic Organ. De aici eu am pornit un exerciţiu de stil, apreciat de unii, inatacabil... inatacabil din niciun punct de vedere, pornind de la acest nume propriu «Organ», cu «o» mare. Niciodată nu l-am declinat. Eu nu am spus niciodată «organului» pentru că nu este vorba despre substantivul comun «organ» - un organ, două organe -, ci despre substantivul propriu «Organ», care denumeşte o persoană - domnul Ludovic Organ. Acum, că domnul Patapievici scrie «organ» cu «o» mic şi articulează sau declină cuvântul cu pricina, deja trimite totul într-un derizoriu total", a spus Mircea Badea, făcând referire la editorialul lui lui Patapievici, publicat în Evenimentul Zilei.

"Eu cred că domnul Patapievici era beat când s-a uitat la emisiune sau era prost. Sigur că beţia e o stare temporară de care poţi să scapi şi de care te poţi drege. Prostia, însă, nu se vindecă niciodată şi mi-e teamă că varianta a doua îl prinde cel mai bine pe domnul Patapievici", a mai spus Mircea Badea.

Totodată, în aceeaşi ediţie a emisiunii "În gura presei", Badea a citit şi din articolul apărut în Jurnalul Naţional pe această temă.

"Gata. De acum e oficial: Elena Udrea nu poate fi separată de Organ. Organ cu O mare. Până ieri se bănuia doar, erau insinuări, unii vorbeau pe la colţuri… Azi apare într-un document semnat fix de dumneai. Chiar când redactează luări de poziţii, sau poate chiar de aceea, doamna Udrea se gândeşte la Organ. Şi drept urmare îl invocă. Şi totuşi, în mod contradictoriu, doamna Udrea pare supărată pe Organ. O fi din cauză că acesta e ataşat de Ludovic. Ludovic Organ. N-are nici un chichirez. Dacă Organ era ataşat de Traian, să zicem, alta ar fi fost situaţia", a scris Badea în Jurnalul Naţional.

Mircea Badea a făcut acest "exerciţiu de stil", folosind numele propriu "Organ", după ce la sfârşitul lunii august, Elena Udrea, ministrul Turismului, a trimis o sesizare către Comisia parlamentară care anchetează activitatea instituţiei pe care o conduce, în care îl menţiona pe liberalul Ludovic Orban, în mod repetat, cu numele de Ludovic "Organ".

Anul trecut, ICR a fost criticat în mai multe emisiuni ale postului Antena 3 pentru organizarea expoziţiilor "Freedom for Lazy People", în SUA, şi "Huldigung des Judas & der Kreuzfahrer", în Germania. Ulterior, în 29 octombrie 2008, CNA a decis să-i acorde lui Patapievici dreptul la rectificare pe acest subiect, la postul Antena 3. Preşedintele ICR a răspuns că acordarea dreptului la replică la peste o lună de la difuzarea emisiunii în care s-au făcut afirmaţii calomnioase la adresa institutului nu este de natură să compenseze prejudiciul adus şi a refuzat invitaţia de a participa la o emisiune la Antena 3. În consecinţă, CNA a decis, pe 11 noiembrie 2009, somarea publică a televiziunii Antena 3.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici