Premiul Man Booker Internaţional este câştigat pentru prima dată de un volum scris în arabă: „Celestial Bodies”, de Jokha Alharthi

Premiul Man Booker Internaţional a ajuns marţi la scriitoarea Jokha Alharthi, din Oman, fiind prima dată când prestigiosul premiu britanic este câştigat de o carte tradusă din limba arabă, arată The Guardian.

71 afişări
Imaginea articolului Premiul Man Booker Internaţional este câştigat pentru prima dată de un volum scris în arabă: „Celestial Bodies”, de Jokha Alharthi

Premiul Man Booker Internaţional este câştigat pentru prima dată de un volum scris în arabă

Prima romancieră din Oman care a fost publicată în traducere engleză a împărţit premiul în valoare de 50.000 de lire sterline cu Marlyn Booth, traducătoarea cărţii sale, ”Celestial Bodies”.

Povestea din roman se petrece în satul al-Awafi, din Omani şi urmăreşte întâmplările din viaţa a trei surori. Mayya se căsătoreşte cu un soţ bogat după o deziluzie sentimentală, Asma, se căsătoreşte din datorie iar Khawla aşteaptă un semn de a un bărbat care a emigrat în Canada.

Preşedintele juriului, istoricul Bettany Hughes a arătat că “prin firele care leagă vieţile, iubirile şi pierderile diferitelor persoane reuşim să învăţăm multe lucruri despre societatea respectivă, din toate perspectivele, de la cei mai săraci sclavi care sunt munciţi, până la cei care câştigă averi după ce sunt descoperite resurse noi în Oman şi Muscat. Începe într-o cameră şi se termină într-o lume”.

Din luna iunie, premiul va deveni International Booker, sponsorizarea oferită de grupul Man ajungând la final. Bugetul premiului va fi acoperit în continuare de fundaţia Crankstart.

Premiile Booker, cunoscute în ultimii 18 ani, drept Man Booker, au fost înfiinţate în 1969 pentru a răsplăti cel mai bun roman scris în limba engleză şi publicat în Commonwealth. Din 2005, distincţia a fost însoţită de suma de 50.000 de lire sterline oferită pentru cea mai bună carte a unui autor publicat în engleză, în original sau în traducere, indiferent de naţionalitatea acestuia. Până acum premiul a fost câştigat de Ismail Kadare, Chinua Achebe, Alice Munro, Philip Roth, Lydia Davis, László Krasznahorkai, Han Kang, David Grossman şi Olga Tokarczuk, cărora li se adaugă, în 2019, Jokha Alharthi.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici