Preşedintele Iohannis a participat la aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Grupului pentru Dialog Social

Preşedintele Klaus Iohannis a participat, marţi, la recepţia ocazionată de aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Grupului pentru Dialog Social şi de la apariţia primului număr al Revistei 22, şeful statului spunând că GDS a fost "vestitor de vremuri noi, într-un context extrem de tulbure".

246 afișări
Imaginea articolului Preşedintele Iohannis a participat la aniversarea a 25 de ani de la înfiinţarea Grupului pentru Dialog Social

Klaus Iohannis (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

La recepţia organziată la sediul GDS au participat reprezentanţi ai mediului politic, scriitori, reprezentanţi ai societăţii civile, şefi de instituţii. Procurorul General al DNA, Codruţa Kovesi, sociologul Vasile Dâncu, scriitoarea Ana Blandiana, Gabriel Liiceanu, şeful ANI, Horia Georgescu, liderul UDMR Kelemen Hunor, parlamentarul Radu F Alexandru, Sever Voinescu, s-au aflat printre invitaţi.

TITLURILE ZILEI

La eveniment a fost invitat şi fostul preşedinte Traian Băsescu, însă acesta a declinat invitaţia.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat în discursul său că "nu e puţin lucru pentru o revistă şi o organizaţie precum GDS-ul să se nască şi să trăiască odată cu democraţia românească".

”În ianuarie 1990 părea un gest dificil, dacă nu imposibil, să înfiinţezi un grup de reflecţie şi o revistă de atitudine. Se fructifica, astfel, experienţa libertăţii la câteva zile după prăbuşirea unei dictaturi. Un club de dezbateri între intelectuali de diferite profesii, orientări politice şi viziuni asupra societăţii reprezintă în sine o grea misiune. A fi în dezacord cu puterea politică, a acţiona critic în raport cu numeroşi actori din societate reprezintă o dovadă a curajului şi a lucidităţii. Nu mulţi erau dispuşi să şi le asume. Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22 au fost vestitori de vremuri noi într-un context extrem de tulbure. Bătăliile pe care le-aţi purtat pe scena României postcomuniste sunt etape ale democratizării prin care a trecut societatea românească”, a afirmat şeful statului.

Preşedintele a mai arătat că "25 de ani e o frumoasă vârstă a maturităţii care presupune păstrarea obiectivităţii şi a spiritului lucid în analiza vieţii noastre politice".

"De-a lungul timpului, dincolo de simpatii sau critici la adresa oamenilor politici, dincolo de opţiuni conjuncturale, GDS a apărat valorile democraţiei şi ale pluralismului. Aceasta este, de fapt, după 25 de ani, contribuţia dumneavoastră cea mai valoroasă la istoria recentă a României. Vă încurajez să continuaţi şi să ne revedem şi la aniversările următoare cu aceeaşi dorinţă de a sluji cu responsabilitate interesul public", le-a transmis Klaus Iohannis reprezentanţilor GDS.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici