RCS&RDS şi SNR vor licita, la 5 iunie, pentru o licenţă TV digitală, unde cererea a depăşit oferta

RCS&RDS şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR) vor licita, la 5 iunie, pentru una din cele cinci licenţe de televiziune digitală, unde cererea a depăşit oferta, a declarat directorul executiv al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Eduard Lovin

Imaginea articolului RCS&RDS şi SNR vor licita, la 5 iunie, pentru o licenţă TV digitală, unde cererea a depăşit oferta

RCS&RDS şi SNR vor licita, la 5 iunie, pentru o licenţă TV digitală, unde cererea a depăşit oferta (Imagine: Gabriel Petrescu/Mediafax Foto)

"În cazul uneia din cele cinci licenţe de televiziune digitală cererea a depăşit oferta. Astfel, în data de 5 iunie, va fi organizată o licitaţie pentru această licenţă", a spus Lovin, prezent la un eveniment de specialitate.

ANCOM a anunţat, săptămâna trecută, că RCS&RDS şi Societatea Naţională de Radiocomunicaţii (SNR) s-au calificat în a doua etapă a licitaţiei pentru cumpărarea celor cinci licenţe de TV digitală terestră, după ce comisia de licitaţie a constatat că ofertele depuse îndeplinesc criteriile din caietul de sarcini, a anunţat ANCOM.

"Până la data de 19 mai pot fi depuse contestaţii la decizia comisiei de calificare a candidaturilor, iar până la data de 22 mai comisia va anunţa organizarea rundelor de licitaţie, în cazul în care cererea va depăşi oferta", se arată într-un comunicat al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) remis MEDIAFAX.

RCS&RDS şi SNR au depus ofertele în urmă cu o săptămână.

ANCOM a scos la licitaţie cinci licenţe de TV digitală (multiplexuri), patru în UHF şi unul în VHF, în standard DVB-T2.

Prin intermediul primului multiplex în UHF (MUX 1) se vor transmite "free to air", în condiţii transparente, concurenţiale şi nediscriminatorii, posturile publice şi private de televiziune care se transmit în prezent în sistem analogic terestru, în conformitate cu prevederile Legii audiovizualului.

"De asemenea, potrivit Strategiei elaborate de către Ministerul pentru Societatea Informaţională, acest multiplex va trebui să asigure o acoperire în recepţie fixă de 90% din populaţie şi 80% din teritoriu până la 31 decembrie 2016, fiind singurul multiplex din cele 5 disponibile care are astfel de obligaţii de acoperire", se mai spune în comunicat.

Pentru celelate multiplexuri (MUX 2, MUX 3, MUX 4 şi MUX 5), operatorii vor avea obligaţia ca până la 1 mai 2017 să aibă în funcţiune cel puţin 36 de emiţătoare pentru fiecare dintre reţelele corespunzătoare acestor multiplexuri, instalate câte unul în fiecare zonă de alocare.

Preţul de pornire în licitaţie pentru fiecare licenţă este de 300.000 euro.

Toate licenţele vor fi acordate pe o perioadă de 10 ani, iar licenţele vor intra în vigoare începând cu 17 iunie 2015.

Câştigătorii vor avea obligaţia de a achita taxa de licenţă rezultată în urma licitaţiei în cel mult 90 de zile calendaristice de la data anunţării rezultatelor procedurilor de selecţie.

În România, procesul de tranziţie de la emisia analogică terestră de televiziune la emisia digitală terestră trebuie să se încheie până la data de 17 iunie 2015, conform Acordului Geneva 2006 semnat de România şi strategiei adoptată de Guvern.

La data de 17 iunie 2015, orice transmisie analogică terestră va înceta, aceasta fiind înlocuită cu transmisia digitală terestră a programelor de radiodifuziune şi televiziune şi servicii multimedia suplimentare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici