Slujba de înmormântare pentru scriitorul Gheorghe Iova are loc astăzi la 13.30, la biserica Popa Rusu

Slujba de înmormântare pentru scriitorul Gheorghe Iova are loc marţi de la ora 13.30, la biserica Popa Rusu, din Bucureşti, iar preoţii care vor oficia sunt Cătălin Cristian Radu şi părintele Mihail, preot-călugăr de la Mânăstirea Antim, a spus soţia scriitorului, Doina Iova, pentru MEDIAFAX.

184 afişări
Imaginea articolului Slujba de înmormântare pentru scriitorul Gheorghe Iova are loc astăzi la 13.30, la biserica Popa Rusu

Slujba de înmormântare pentru scriitorul Gheorghe Iova are loc marţi la 13.30, la biserica Popa Rusu

Înmormântarea are loc la cimitirul Străuleşti II.

Gheorghe Iova s-a născut pe 8 ianuarie 1950 în Găgeni de Jos, comuna Vintileanca, azi Săhăteni, judeţul Buzău. Potrivit propriei afirmaţii, oficialităţile au stabilit ca dată de naştere pentru el 29 ianuarie. A murit sâmbătă, 29 iunie 2019, la Spitalul Municipal din Capitală, unde era internat de şase săptămâni în urma unui infarct depistat cu întârziere. A fost cunoscut în calitate de poet, prozator şi eseist. A fost membru al cenaclului Junimea, condus de Ovid S. Crohmălniceanu. Alături de Gheorghe Ene şi Gheorghe Crăciun a constituit nucleul grupului literar Noii. Până la căderea comunismului textele sale nu au apărut decât în antologii şi în publicaţii realizate artizanal. În acelaşi timp, multe dintre scrierile sale au circulat în copii xerox. Până în 1989 a fost, pe rând, profesor de limba franceză (1972-1976), în comuna Breaza şi în oraşul Râmnicul Sărat, jud. Buzău, muncitor necalificat la Filatura şi finisajul Baloteşti (febuarie-august 1978) şi la Centrul de Cercetare şi Proiectare a Îmbrăcămintei din cadrul Centralei Industriei Confecţiilor din Bucureşti (1980-1989).

Din 1990, a fost redactor la revistele “Contrapunct” (1990-1992) şi “Contemporanul – ideea europeană” 1992-1994, profesor de filosofie la Academia de Arte din Bucureşti (1994-1996 şi 1997-1998) şi muzeograf la Muzeul Literaturii Române din Bucureşti. Se pensionase în ianuarie 2015.

Abia în 1992 a debutat cu volumul personal ”Texteiova”, la editura Cartea Românească. Pe rând, scrierile sale au fost solicitate pentru antologiile dedicate generaţiei 80 şi generaţiei 90 din literatura română, fiind citate ca modele de vitalitate şi de autori debutaţi după 2000.

A primit premiul Frontiera Poesis, pentru „Cartea de poezie a anului”, pentru volumul ”1973. Sintaxa libertăţii de a spune”, editura Axa, 1998. În 2000 a fost distins cu premiul Asociaţiei Scriitorilor Profesionişti din România pentru roman, pentru ”De câţi oameni e nevoie pentru sfârşitul lumii”, publicat la editura Paralela 45, în 1999. Pentru anul 1999 a primit Premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru eseu, pentru volumul ”Acţiunea textuală. Bunul simţ vizionar”, lansat de Paralela 45.

Cele mai recente volume pe care le-a publicat sunt „Etalonul Mizil”, Casa de pariuri literare, 2016, la care a fost coautor împreună cu Cosmin Manolache, ”Ciungamaţii. Liber de faptul că mi se garantează litertatea. Dosar de «duşman al poporului» (2017) şi ”Citate/Cecitate”, la aceeaşi editură, în 2018.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici