Standul Franţei vine la Bookfest cu 1000 de titluri

Standul Franţei vine la Bookfest cu 1000 de titluri , printre evenimentele programate numărându-se întâlniri cu scriitori care au fost influenţaţi de Constantin Brâncuşi şi un autor care a ilustrat România ultimelor decenii în bandă desenată, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

72 afişări
Imaginea articolului Standul Franţei vine la Bookfest cu 1000 de titluri

Standul Franţei vine la Bookfest cu 1000 de titluri

Participare excepţională a Institutului Francez din România în cadrul Bookfest 2019

Institutul Francez din România (IFR) a anunţat mizele prezenţei sale în cadrul Bookfest, în perioada 29 mai – 2 iunie 2019. În contextul Sezonului România-Franţa, Institutul Francez, împreună cu Biroul Internaţional al Editorilor Francezi (BIEF) şi cu Librăria Kyralina invită publicul să descopere standul Lire la France, în pavilionul B2.

Inaugurarea oficială a standului francez va avea loc miercuri, 29 mai, imediat după deschiderea oficială a Salonului Bookfest, în prezenţa doamnei Michèle Ramis, Ambasadoarea Franţei în România.

Pentru cea de-a 14-a ediţie a Bookfest, standul Franţei, Lire la France, propune un catalog de 1000 de titluri care acoperă toate sferele literare, cu o atenţie deosebită pentru beletristică, ştiinţe sociale şi umane sau literatura adresată publicului tânăr. Institutul Francez din România beneficiază de prezenţa a numeroşi invitaţi, care vor participa la o serie de mese rotunde, ateliere, discuţii cu publicul şi cu profesionişti din industria cărţii din Franţa şi din România, fiind prevăzute şi lansări de carte şi sesiuni de autografe. Vor fi abordate subiecte precum rolul politicilor editoriale în cadrul politicilor culturale, literatura adresată publicului tânăr, traducerea literară ca factor de cooperare culturală şi liant între cele două ţări, dar şi politicile în materie de editare, publicare şi difuzare de cărţi în librării.

Diferitele evenimente literare, mese rotunde, dezbateri sau ateliere vor beneficia de prezenţa autorilor Didier Decoin (Secretar General al Academiei Goncourt şi laureat al Premiului Goncourt în anul 1977), Sophie Brocas (autoarea unui roman inspirat de o sculptură celebră de-ale lui Constantin Brâncuşi, „Le Baiser / Sărutul”), Romain Dutter (autorul unei benzi desenate ce ilustrează România post-1989), Anne-Claire Lévêque (autoare specializată în literatura pentru tineri) şi Céline Raphaël (doctor în medicină, autoarea unor cărţi ce abordează subiectul violenţei familiale în rândul copiilor). De asemenea, standul Lire la France va avea alături reprezentanţi ai unor importante edituri franceze: Stock, Galimard Jeunesse, Hachette Jeunesse, Denoël, Fleurus, La Découverte, Syndicat National de l’Edition.

Volumul ”Dezacord – Violenţa unui tată”, scris de Céline Raphaël, a fost tradus în limba română de editura Spandugino. Cartea va fi lansată joi, 30 mai, ora 15.00, la standul Lire la France, în prezenţa autoarei, a domnului Paul Marinescu (director editorial Editura Spandugino), a traducătoarei cărţii, Doina Jela şi a doamnei Michèle Ramis, Ambasadoarea Franţei în România.

Didier Decoin vine în România la invitaţia Institutului Francez şi Humanitas Fiction, urmând să participe la două mese-rotunde în cadrul standului Lire la France, precum şi la lansarea traducerii în limba română a romanului Le Bureau des Jardins et des Etangs (Stock, 2017) / Biroul pentru Grădini şi Iazuri (Humanitas Fiction, 2019).

Sophie Brocas, autoarea unei ficţiuni al cărei subiect este inspirat de sculptura Le Baiser / Sărutul a lui Constantin Brâncuşi, romanul fiind o anchetă privind o sculptură ce a generat polemici în Franţa, cazul fiind de actualitate. Autoarea îşi va prezenta romanul sâmbătă, 1 iunie, ora 14.30, în cadrul unei mese rotunde la care va participa şi Doina Lemny, muzeograf-cercetător la Centrul Pompidou, specialistă în opera sculptorului român.

Două apariţii editoriale de excepţie vor completa programul standului francez, ilustrând, în spiritul Sezonului Franţa-România, relaţia de afinitate şi continuă redescoperire dintre cele două ţari.
Sâmbătă, 1 iunie, ora 18.30, standul Lire la France propune publicului o biografie-eveniment şi o masă rotundă dedicate Genicăi Athanasiou, celebră actriţă în Franţa interbelică şi muză a lui Antonin Artaud, în prezenţa lui Laurence Meiffret, cercetătoare şi autoarea volumului, a lui Ioan Cristescu, directorul Muzeului Naţional al Literaturii Române (MNLR) şi a lui Dan Alexe, scriitor, eseist şi regizor. Volumul Génica Athanasiou: Viaţa pasionantă a unei actriţe românce din avangarda pariziană este rezultatul unei documentări întreprinse timp de doi ani de cercetătoarea franceză Laurence Meiffret, cu sprijinul Institutului Francez din România şi al MNLR, acesta conţinând fotografii inedite realizate de Man Ray sau Philippe Halsman.

Duminică, 2 mai, ora 15:30, este prevăzută lansarea unei cărţi de referinţă despre Victor Brauner, editată de Arta Grafică. Lucrarea curatoriată de Camille Morando (Centrul Pompidou) celebrează un artist reprezentativ pentru culturile română şi franceză, a cărui viziune a lumii declinată într-o operă impregnată de imaginar poetic, semne şi simboluri cu frecvente trimiteri mitologice revelă un personaj generos, inovator şi singular în curentul suprarealist, cu precădere în perioada 1933-1948.

Atât sâmbătă, 1 iunie, cât şi duminică, 2 iunie, standul Lire la France propune un program ludic, adresat tinerilor, într-un cadru francofon. Beneficiind de prezenţa lui Anne-Claire Lévêque, dar şi de participarea lui Romain Dutter, realizator de banda desenată, vor fi organizate dialoguri, lecturi, ateliere, jocuri de societate. Sâmbătă va fi prezentat volumul bilingv româno-francez Henri Mathias. Prietenul României (Libris Editorial, Braşov, 2019), adresat copiilor, în prezenţa autoarei Mihaela Simina, în timp ce duminică va avea loc un atelier animat de Bianca Spătariu, ilustratoare la editura Le Cosmographe.

Fiecare seară se va încheia cu un moment de lectură, în care publicul voluntar şi autori/editori prezenţi sau reprezentaţi ai standului Lire la France vor citi, în limba franceză, pasaje din cărţi apărute recent.

În perioada 29 mai-31 mai, standul Franţei va găzdui, de asemenea, un studio mobil al RFI România, emisiunea Zebra, realizată de Mihaela Dedeoglu, fiind transmisă în direct de la Bookfest.

Institutul Francez din România are ca misiune difuzarea culturii franceze în sens cât mai divers. Prezent în România prin patru filiale regionale – Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca şi Timişoara –, Institutul francez favorizează şi susţine dezvoltarea de parteneriate culturale şi creaţia artistică, învăţarea limbii franceze, cooperarea educativă, universitară şi ştiinţifică, mulţumită numeroaselor acţiuni de colaborare bilaterală cu actori instituţionali şi independenţi locali. Limba franceză, limbă a culturii şi a creaţiei, este un element motor al multilingvismului, Institutul francez împărtăşind valorile unei Europe multiculturale.

BIEF (Biroul Internaţional al Editurilor Franceze) însoţeşte dezvoltarea internaţională a aproape 280 de edituri din Franţa. Asigurând prezenţa membrilor săi la cele mai mari târguri de carte, este iniţiatorul a numeroase întâlniri profesionale între diferiţi actori ai cărţii din Franţa şi din străinătate şi publică studii despre pieţele internaţionale. Anuarul şi diferitele publicaţii bilingve ale BIEF permit de asemenea profesioniştilor din lumea întreagă să descopere varietatea şi bogăţia lucrărilor publicate de membrii săi.

Librăria Kyralina este unica librărie franceză din România. Situată în inima Bucureştiului, Kyralina propune publicului un spaţiu de lectură primitor, unde echipa librarilor oferă constant sfaturi cititorilor. Oferta de cărţi cuprinde titluri ale autorilor clasici, dar şi apariţii editoriale recente, printre care ultimii laureaţi ai concursurilor literare, autori contemporani mai puţin cunoscuţi, noutaţi din sfera ştiinţelor umaniste, a benzilor desenate franco-belgiene şi a romanelor grafice.

Standul Lire la France se înscrie în seria de evenimente organizate cu prilejul Sezonului România-Franţa, se arată în comunicat.

Cea de a XIV-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest are loc la Romexpo, în Pavilionul B2, între 29 mai şi 2 iunie 2019, iar cele circa 200 de edituri prezente se pregătesc să aducă publicului cititor peste un milion de volume, dintre care câteva mii de titluri noi.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici