Toboşarul unei formaţii islandeze celebre a anunţat că va părăsi trupa, după ce a fost acuzat de VIOL

Orri Pall Dyrason, toboşarul celebrului grup islandez Sigur Ros, acuzat de viol, a anunţat că va părăsi trupa, pentru ca aceasta să nu fie afectată de scandalul în care este implicat, potrivit Chicago Tribune.

170 afișări
Imaginea articolului Toboşarul unei formaţii islandeze celebre a anunţat că va părăsi trupa, după ce a fost acuzat de VIOL

Toboşarul unei formaţii islandeze celebre a anunţat că va părăsi trupa, după ce a fost acuzat de VIOL

„Voi face tot ce pot pentru a ieşi din acest coşmar, dar, din respect pentru victimele violenţelor sexuale, nu vreau ca această luptă să fie una publică", a precizat acesta pe contul de Facebook al trupei, vorbind şi despre faptul că decizia de a se retrage a fost una dificilă.

Potrivit presei locale, artista americană Meagan Boyd l-a acuzat pe muzician că a violat-o de două ori, la Los Angeles, în ianuarie 2013, fapte pe care toboşarul le neagă.

Femeia a făcut acuzaţiile pe contul ei de Instagram, care, în prezent, este închis publicului.

TITLURILE ZILEI

După plecarea toboşarului, în Sigur Ros au rămas solistul Jon Por Birgisson şi basistul Georg Holm. Grupul Sigur Ros a fost format în 1994, la Reykjavik şi a devenit celebru la nivel internaţional cinci ani mai târziu, cu al doilea album de studio, "Agaetis Byrjun".

Muzica formaţiei figurează pe coloana sonoră a peste zece filme şi seriale, membrii Sigur Ros apărând în rol de muzicieni şi într-un episod al serialului "Game of Thrones".

Formaţia a concertat în premieră în România la ediţia din 2016 a festivalului Electric Castle din Cluj.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici