Trenduri în comunicare în România, 2016: Crenguţa Roşu (DC Communication) despre integrare şi dialog

Serialul Mediafax referitor la trendurile de comunicare pe piaţa românească, în 2016, vă prezintă, luni, opiniile Crenguţei Roşu, managing partner la DC Communication.

1440 afișări
Imaginea articolului Trenduri în comunicare în România, 2016: Crenguţa Roşu (DC Communication) despre integrare şi dialog

Crenguţa Roşu

Crenguţa Roşu îşi explică punctul de vedere: "M-am concentrat pe procese, pentru că asta înseamnă «follow the discussion» şi este, cred, tehnic, util pentru clienţi. Se descrie, astfel, un orizont de timp mai larg şi se pot planifica resurse".

1. Integrarea comunicării. Asemenea coloniştilor americani, după o perioadă de frenetică alergare după aur - în cazul nostru, o concentrare masivă către fiecare nou canal şi metodologiile specifice acestuia -, va urma, firesc, etapa de integrare.Interesul natural pentru cea mai nouă mărgică, combinat cu presiunea pe buget şi pe expunere imediată se vor transforma în interesul pentru valorificarea înţeleaptă a conţinutului şi dialog constant. Dacă nu va fi aşa, pentru că îşi vor dori companiile sau brandurile, e clar că, totuşi, asta îşi doresc clienţii lor. Presiunea va veni dinspre un public aflat şi el în transformare - de vârstă/de generaţie şi de aşteptări. Integrarea va presupune depăşirea barierelor între canale, utilizarea fluidă a conţinutului, adaptarea acestuia specificităţilor fiecărui tip de public, valorificarea informaţiei. Nimic nou, la nivel teoretic, practic este maturizarea unor tendinţe (sau, dialectic - un salt calitativ), o reconstrucţie de mecanisme de piaţă, de agenţie, de profesie.

TITLURILE ZILEI

2. Conţinut declinat, adaptat în execuţii pentru publicuri şi canale. Companiile şi brandurile stau pe o mină de aur de informaţii şi îşi vor da seama că simpla existentă nu este ştire şi nici conţinut, precum şi de faptul că storytelling este cool, dacă poţi aduna elementele unui story. Odată rezolvată această etapă, valorificarea informaţiei duce la ceea ce spuneam mai sus.
Aş face o menţiune specială pentru acest fenomen în cadrul companiilor, unde platformele interne de dialog vor necesita o reaşezare, pentru a răspunde acestei culturi a informaţiei. În companiile mari, în mod special, această tendinţă va fi importantă.

3. Accent pe dialog şi disponibilitate la dialog. Adică trecerea de la “ne auzim”, la “ne înţelegem”. Calitatea interacţiunii, la toate punctele de prezentă, fie ele online sau offline. Consistenţă, mesaje clare, identitate – toate trebuie să conveargă pentru a convinge un public mai exigent (aş fi vrut să spun şi mai educat, dar vorbim, de fapt şi în primul rând, de aşteptări sporite), foarte conectat şi cu puterea şi dorinţa de a se exprima. Şi aici, schimbările sunt de mare importanţă: ritmicitate şi viteză, alocare de resurse, politici de conţinut adaptate posibilităţii de livrare a informaţiei.
Tendinţa este în acord şi cu practicile publice recente: trecerea la consultare publică în sensul corect al cuvântului, ceea ce probabil va stimula încă şi mai mult această dezvoltare.

Toate acestea sună cumva logic, consecinţele fiind, însă, mai spectaculoase în organizarea de business, în organizarea pieţei.

Cum vor răspunde agenţiile acestor transformări? Opţiunile pot merge de la one stop shops, la agenţii de nişă? Va avea sens specializarea pe domeniu (de exemplu advertising, digital, PR) sau pe industrii? Mai este digitalul separat de vreunul din celelalte medii? Agenţia şi omul-orchestră, pe de-o parte, colaborarea şi integrarea specializărilor diverse, pe de alta, vor fi teme importante pentru actorii din piaţă: clienţi integratori, agenţii integratoare, freelancers etc.

Şi la nivel global se văd aceste direcţii: marile grupuri se vor reaşeza pe varianta one-stop-shop, pentru a ţine în mână conţinut şi resurse. Rezultă de aici o presiune pe companiile independente în privinţa conturilor globale. Şi o presiune în local, faţă de global. Revine cumva tendinţa anilor '90, dar este reinterpretată.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici