Un actor cunoscut din serialul „Beverly Hills, 90210”, spitalizat după un accident cerebral

Actorul american Luke Perry, devenit celebru cu rolul din serialul de succes "Beverly Hills, 90210", a fost spitalizat de urgenţă după ce a suferit un accident cerebral în locuinţa sa din Los Angeles, potrivit cnn.com.

2232 afişări
Imaginea articolului Un actor cunoscut din serialul „Beverly Hills, 90210”, spitalizat după un accident cerebral

Un actor cunoscut din serialul „Beverly Hills, 90210”, spitalizat după un accident cerebral

Luke Perry, în vârstă de 52 de ani, a fost spitalizat după ce a suferit "un accident cerebral masiv" miercuri dimineaţă, potrivit tmz.com.

Informaţia a fost confirmată de purtătorul de cuvânt al actorului, care nu a oferit alte detalii.

Tot miercuri, televiziunea americană Fox a anunţat că serialul "Beverly Hills, 90210" va fi reluat, cu distribuţia originală, în care nu a fost inclus însă şi Luke Perry. Cele şase episoade ar urma să fie difuzate în această vară. Reţeaua a intitulat deocamdată proiectul "90210". Membrii distribuţiei de acum două decenii Jason Priestley, Jennie Garth, Ian Ziering, Gabrielle Carteris, Brian Austin Green şi Tori Spelling vor reveni în serial.

Luke Perry joacă în prezent în serialul TV "Riverdale", dar a devenit celebru cu rolul Dylan McKay din producţia "Beverly Hills, 90210".

Serialul "Beverly Hills 90210" a rulat timp de 10 sezoane pe postul Fox şi a devenit una dintre cele mai populare producţii ale acestui post de televiziune. Serialul a lansat carierele protagoniştilor săi, actorii Jason Priestley, Luke Perry, Jennie Garth, Tori Spelling, Brian Austin Green şi Shannen Doherty - care a părăsit show-ul TV la finalul celui de-al patrulea sezon, din cauza unor neînţelegeri cu echipa de producţie. Postul CW a lansat o continuare a acestui serial, intitulată "90210", în anul 2008, în care Jennie Garth, Shannen Doherty şi Tori Spelling şi-au reluat rolurile interpretate în serialul original. Serialul "90210" a fost difuzat timp de cinci sezoane.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici