Un eveniment major dedicat tatuajelor va fi organizat în weekend la Bucureşti

Cea de-a noua ediţie a International Tattoo Convention Bucharest, un eveniment dedicat tatuajelor şi artelor neconvenţionale, una dintre cele mai importante convenţii tematice din Europa, are loc de vineri până duminică, la Crystal Palace Ballrooms, potrivit unui comunicat remis MEDIAFAX.

438 afișări
Imaginea articolului Un eveniment major dedicat tatuajelor va fi organizat în weekend la Bucureşti

Foto: Pixabay

Anul acesta evenimentul revine la Crystal Palace Ballrooms din Bucureşti, în apropierea Palatului Parlamentului, cu intrare din Calea Rahovei nr.198A.

Peste 100 de saloane naţionale şi internaţionale sunt disponibile timp de trei zile pentru doritorii de tatuaje - pentru întrebări, portofoliu şi manoperă. Sunt aşteptaţi peste 8.000 de vizitatori, iar în cele 33 ore de eveniment se vor realiza cel puţin 2.000 tatuaje permanente.

Programul convenţiei include o zonă de food trucks, concerte, concursuri, spectacole de magie şi iluzionism în fiecare zi, între orele 12.00 - 23.00, astfel încât în orice moment al zilei să existe cel puţin muzică, mâncare şi divertisment. Printre invitaţii speciali ai acestei ediţii îi regăsim pe David Lebrava (SUA), Rich Morrison (SUA), Alan & Kepa (România), Black Prez (SUA), Sic’Nis (Marea Britanie) şi Cervena Fox (Marea Britanie), faimosul model burlesque. Organizatorii au pregătit un program amplu, disponibil pe site-ul tattooconvention.ro.

TITLURILE ZILEI

Prin intermediul site-ului se pot face programări la cei mai buni artişti tatuatori internaţionali şi locali, pentru tatuaje şi piercing-uri, şi cumpăra biletele de acces. Evenimentul are şi o componentă de petrecere exclusivă dedicată celor care îşi doresc să intre în contact cu unii dintre cei mai cunoscuţi artişti din lumea tatuajelor şi body art performers într-un mediu mai restrâns, reunind sute de artişti naţionali şi internaţionali cu împătimiţi ai domeniului.

Biletele de acces pot fi achiziţionate la intrare, la preţul de 20 lei pe zi. Abonamentul pentru toate cele trei zile costă 50 de lei, iar abonamentul VIP, care include şi acces la petrecerea exclusivă, 150 de lei. Mai multe detalii despre program sunt disponibile pe site-ul tattooconvention.ro.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici