Valeria Seciu, Ion Besoiu şi Rodica Mandache, recompensaţi cu stele pe Aleea Celebrităţilor - FOTO

Actorii Valeria Seciu, Ion Besoiu şi Rodica Mandache au primit sâmbătă, pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Bucureşti, stele pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului.

2441 afișări
Imaginea articolului Valeria Seciu, Ion Besoiu şi Rodica Mandache, recompensaţi cu stele pe Aleea Celebrităţilor - FOTO

Valeria Seciu, Ion Besoiu şi Rodica Mandache, recompensaţi cu stele pe Aleea Celebrităţilor (Imagine: Octav Ganea/Mediafax Foto)

Sâmbătă, în Piaţa Timpului din Bucureşti, trei mari actori ai teatrului şi filmului românesc - Valeria Seciu, Ion Besoiu şi Rodica Mandache - au fost omagiaţi cu stele pe Aleea Celebrităţilor, în semn de recunoaştere pentru întreaga activitate în domeniul teatrului şi filmului.

În deschiderea evenimentului, Sorin Oprescu, primarul Capitalei, a mulţumit celor trei actori pentru tot ce au făcut pentru poporul român.

TITLURILE ZILEI

Despre cariera şi personalitatea Valeriei Seciu a vorbit Mişu Dinvale, directorul Teatrului Mic, care a spus că a acceptat fără să stea pe gânduri să facă un laudatio pentru colega sa, după care şi-a dat seama că acest lucru este "extrem de dificil" de făcut.

"Să vorbeşti despre «vedeta» Valeria Seciu? În ziua de astăzi, vedeta este cine vrei şi cine nu vrei. Să vorbeşti despre «starul» Valeria Seciu? Un termen americănesc, parcă văd o găleată cu bani de aur strălucind la soare. Mic, derizoriu. Să vorbeşti despre «doamna teatrului românesc»? Spre fericirea teatrului românesc, multe actriţe, la o anumită vârstă, pot să fie doamne şi sunt doamnele teatrului românesc. Mi se pare prea puţin. Acum am importat şi termenul de «prima doamnă» şi îi măsurăm distanţa de la genunchi până la capătul rochiei. Ce faci, Dinvale, cum te prezinţi? Ai de prezentat o măreţie a teatrului românesc", a declarat Mişu Dinvale, mărturisind că s-a documentat pentru a face acest laudatio.

Directorul Teatrului Mic a mai spus despre Valeria Seciu că "niciodată n-a epatat printr-o ţinută deosebită, în care, pe stradă, să întorci capul după ea", fiind "de-o eleganţă rafinată, dar nu provocatoare".

Totodată, Mişu Dinvale a vorbit, pe scurt, despre rolurile pe care Valeria Seciu le-a interpretat de-a lungul carierei sale, precum şi despre momentul în care a ales să înfiinţeze un teatru nou în Bucureşti, Teatrul Levant, unde actriţa a jucat în spectacole semnate de Cătălina Buzoianu.

"Marele ei merit: anonimatul de pe stradă se transforma pe scenă. (...) De pe chipul ei spre sală trecea o transfigurare uriaşă, pentru care publicul era absolut vrăjit. Puterea de transfigurare, puterea de a transmite sentimentul ăla era uriaşă. Şi atunci eu despre ce vorbesc? Despre vedeta? Am văzut cine e vedetă în ziua de azi. Despre doamna? Puţin. Despre... Mă gândesc că s-ar putea să spun că vorbesc despre divina teatrului românesc", a completat Mişu Dinvale.

În aceeaşi ceremonie a fost omagiat şi Ion Besoiu, despre care Sorin Oprescu a spus că încearcă, "cu toată ştiinţa" sa, să îl facă să "funcţioneze la nivel optim".

"Trebuie să vă spun foarte sincer că, după şapte ani de zile de Primăria Generală, n-am decât o certitudine: sunt cel mai bun chirurg dintre primarii generali şi cel mai bun primar dintre chirurgi", a precizat Sorin Oprescu, mărturisindu-i lui Ion Besoiu că atât el, cât şi publicul prezent îl iubesc, îl respectă şi îşi aduc aminte cu plăcere de vivacitatea şi profesionalismul său, precum şi de "încântarea sufletelor de care am avut parte cu toţii".

Criticul de teatru Marina Constantinescu a vorbit, la această ceremonie, despre Ion Besoiu, spunând despre marele actor, care a fost director al Teatrului Bulandra, că "a avut verticalitate, a ştiut să facă slalom printre teroarea cenzurii, a ideologiei şi să scoată la rampă piese şi spectacole excepţionale, a ştiut să-şi pună în valoare trupa, a ştiut să pună ochiul pe tinerii care absolveau şi nu puteau să rămână în Bucureşti, a adus în trupă mari nume şi trupa întotdeauna şi-a păstrat prospeţimea, vibraţia, energia, deschiderea".

"Ion Besoiu este nu doar un mare actor, nu este doar unul dintre reperele Teatrului Bulandra, este un om extrem de cult, extrem de curios, un prieten fabulos, pe care te poţi bizui în orice ceas al existenţei tale, este acel însoţitor pe care ai vrea şi oricine ar vrea să-l aibă în preajma lui", a declarat Marina Constantinescu.

După cuvintele pe care le-au rostit participanţii la ceremonie, actorul Ion Besoiu a spus că este foarte greu să-şi păstreze "uzul raţiunii" şi că va deveni "mai îngâmfat".

"O să plec de aici, poate, mai îngâmfat, n-am fost niciodată îngâmfat, dar poate că ar trebui să fiu, ţinând cont de ce au spus domniile lor şi vreau le mulţumesc că m-au lădat aşa, fără niciun fel de rezervă, şi să mulţumesc tuturor colegilor care mi-au stat alături de-a lungul a 67 - 68 de ani de muncă pe scenă, pe platoul de filmare şi de televiziune. Vă mulţumesc şi dumneavoastră că aţi venit aici să fim împreună. (...) Mă înclin în faţa dumneavoastră, căci fără dumneavoastră noi n-am fi nimic", a spus Ion Besoiu.

Totodată, la evenimentul de sâmbătă, din Piaţa Timpului, a fost omagiată şi actriţa Rodica Mandache. Sorin Oprescu a vorbit despre "omenia şi sensibilitatea", pe care actriţa le are faţă de oameni, iar actorul Marius Manole a fost cel care i-a făcut laudatio Rodicăi Mandache, spunând că a învăţat de la ea să aibă curaj, să fie demn, să aibă umor şi multe alte lucruri, de aceea o parte din cariera sa i se datoarează.

"Există actori care pot depăşi timpul lor, există actori care merg mai departe, există actori care se adaptează şi care înţeleg timpul în care trăiesc, doamna Rodica face parte din acest tip de actori", a mai spus Marius Manole.

Vizibil emoţionată, Rodica Mandache le-a mărturisit celor prezenţi că este o zi grea pentru ea.

"E o zi grea, o zi apăsătoare. N-aţi crede. Bucuria apasă mai tare decât nefericirea. Mă bucur că sunt cu cei doi colegi ai mei, Valeria Seciu şi Ion Besoiu", a spus Rodica Mandache.

În cadrul evenimentului, actorii au primit câte o stea din aur din partea casei de bijuterii Sabion şi buchete de flori.

Ion Besoiu s-a născut pe 11 martie 1931, la Sibiu. A debutat în 1957, dar consacrarea a venit abia după lansarea serialului "Toate pânzele sus", în regia lui Mircea Mureşan, în care i-a avut ca parteneri pe actorii Ilarion Ciobanu şi Jean Constantin. Timp de 16 ani, a jucat pe scena Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, după care s-a mutat la Bucureşti, unde a jucat la Teatrul Bulandra şi a fost, ulterior, timp de 12 ani, directorul acestei instituţii.

Cele mai cunoscute roluri ale sale sunt Cloşca, în "Procesul lui Horia" (1967), Serebreakov, în "Unchiul Vanea" (1983), Polonius, în "Hamlet" (1985), Oronte, în "Mizantropul"(1989), Corifeu, în "Antigona" (1993), Ferapont, în "Trei surori" (1995), Senecus, în "Caligula" (1996), şi Muhoiarov Ivan Matveevici, în "Oblomov" (2003). Printre filmele în care a jucat Ion Besoiu se numără "Furtuna", "Neamul Şoimăreştilor", "Haiducii", "Răscoala", "Mihai Viteazul", "Ciprian Porumbescu", "Păcală", "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii", "Ultima noapte de dragoste", "Lumini şi umbre".

În 2001, a fost declarat cetăţean de onoare al oraşului Sibiu. Tot în 2001, cu ocazia împlinirii vârstei de 70 de ani, a fost decorat cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler, o distincţie care a subliniat contribuţia lui Besoiu la "dezvoltarea artei teatrale româneşti, prin prestigioasa şi remarcabila sa activitate de actor, director de teatru şi pedagog". În 2002, a primit premiul de excelenţă al cinematografiei române. Ion Besoiu este preşedinte executiv al Fundaţiei "Sibiul Vechi. Sibiu - Hermannstadt", asociaţie care îi ajută pe tinerii talentaţi şi care oferă premii etnografilor. Are o bogată activitate în teatru şi film, motiv pentru care actorul a fost omagiat cu două premii pentru întreaga activitate - din partea Uniunii Teatrale din România (UNITER), în 2008, şi la gala Gopo din 2011.

Valeria Seciu s-a născut în Bucureşti şi a urmat cursurile Institutului de Teatru din Capitală, la clasa lui A. Pop Marţian, între 1960 - 1964, avându-l ca asistent pe Octavian Cotescu, cel care, ulterior, avea să-i devină soţ. A debutat în 1964, pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, alături de Ion Caramitru, în spectacolul "Eminescu", de Mircea Ştefănescu, sub îndrumarea regizorului Sică Alexandrescu. Până să devină actriţă a Teatrului Mic din Bucureşti, Valeria Seciu a mai jucat la Teatrul Naţional din Cluj-Napoca, apoi la Teatrul Nottara şi Teatrul Act din Bucureşti. La începutul anilor 1990 a înfiinţat şi condus Teatrul Levant, unde a jucat în spectacole semnate de Cătălina Buzoianu.

De-a lungul carierei sale în teatru şi în film, a obţinut premiul Asociaţiei Cineaştilor din România (1978), pentru rolul din filmul "Înainte de tăcere". A primit de patru ori premiul UNITER, de două ori trofeul pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru partiturile din spectacolele "Spirit" (2002) şi "Cum gândeşte Amy" (2006), în regia Cătălinei Buzoianu, premiul pentru cea mai bună actriţă în rol secundar, pentru Gloucester din "Lear", în regia lui Andrei Şerban (2008), şi, în 2007, premiul pentru întreaga activitate.

Rodica Mandache s-a hotărât să devină actriţă după ce a văzut-o pe Marieta Deculescu în rolul Necunoscutei din spectacolul "Steaua fără nume", de Mihail Sebastian. Rodica Mandache s-a născut la Iaşi şi a absolvit secţia de actorie a Facultăţii de Teatru a Institutului de Artă Teatrală şi Cinematografică "I.L.Caragiale'" din Bucureşti, în 1964, la clasa profesorilor Octavian Cotescu şi Pop Marţian. A debutat în anul I de facultate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, în spectacolul "Fiicele", de Sidonia Drăguşanu. Până să devină actriţa Teatrului Odeon, a jucat la instituţii de profil din ţară precum Teatrul "Maria Filotti" Brăila, Teatrul Naţional din Iaşi şi la Teatrul Mic din Bucureşti. A fost căsătorită cu fotograful Aurel Mihailopol. Împreună au o fiică, regizoarea Diana Mihailopol.

Pe lângă spectacolele de teatru, film şi televiziune, Rodica Mandache este şi profesoară de actorie la Universitatea Hyperion, Facultatea de artă, şi are o bogată activitate publicistică, iar printre volumele publicate se numără scenariul pentru teatru radiofonic "Povestea Elisabetei Rizea", făcut după cartea Irinei Nicolau, "Surâsul şi lacrima scenei" (1998), "O carte atipică despre un actor atipic: Ştefan Mihăilescu-Brăila" (2010).

În 2007 a primit premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă într-un rol secundar, pentru rolul Adel din spectacolul "joi.megaJoy", de Katalin Thuroczy, în regia lui Radu Afrim. A primit premiul pentru cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul Aniţa din spectacolele "Aniţa Nandriş-Cudla - Amintiri din viaţă" şi "Aniţa Nandriş-Cudla - 20 de ani în Siberia", după un scenariu radiofonic de Magda Duţu şi Raisa Radu. În 2009 a primit trofeul pentru întreaga activitate la premiile Municipiului Bucureşti pentru artă şi cultură, secţiunea artele spectacolului.

Aleea Celebrităţilor (Walk of Fame) este un proiect cultural iniţial de Teatrul Metropolis, Primăria Capitalei şi Cocor şi găzduieşte stele ale celor mai cunoscuţi artişti români din lumea filmului şi a teatrului, în semn de preţuire a valorilor culturale din România.

Celebrul Walk of Fame românesc a fost inaugurat în ianuarie 2011. Pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului strălucesc deja stelele altor mari personalităţi, precum Florin Piersic, Victor Rebengiuc, Radu Beligan, Amza Pellea (postum), Ştefan Iordache (postum), Maia Morgenstern, Alexandru Tocilescu, Tamara Buciuceanu-Botez, Ileana Stana Ionescu, Sebastian Papaiani, Ion Caramitru, Draga Olteanu Matei, Mircea Albulescu, Mariana Mihuţ, Marin Moraru, Iurie Darie, Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică "I. L. Caragiale", Horaţiu Mălăele, George Mihăiţă, Costel Constantin, Alexandru Arşinel, Ion Dichiseanu şi Sergiu Nicolaescu (postum).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici