Ziua Comemorării Holocaustului este marcată în Israel în 2019 de miercuri seară până joi la apus

Ziua Comemorării Holocaustului (Yom HaShoah) este marcată în Israel în 2019 de din seara zilei de 1 mai, până joi, la apus, comunitatea internaţională comemorând cele şase milioane de evrei ucişi în timpul regimului nazist.

146 afișări
Imaginea articolului Ziua Comemorării Holocaustului este marcată în Israel în 2019 de miercuri seară până joi la apus

Ziua Comemorării Holocaustului este marcată în Israel în 2019 de miercuri seară până joi la apus

Numele comemorării, Yom HaShoah include cuvântul ebraic Shoah, cu sensul de catastrofă.

Comemorarea este ţinută anual începând din 1951, în cea de-a 27-a zi a lunii evreieşti nisan, care în 2019 corespunde zilei de 2 mai. Manifestările vor debuta în Israel şi în comunităţile evreieşti din lume în seara zilei de miercuri şi continuă pe parcursul zilei de joi.

Guvernul israelian a oficializat ziua dedicată comemorării victimelor Holocaustului în 1959.

TITLURILE ZILEI

În mod tradiţional, ziua este dedicată aprinderii de candele şi ascultării mărturiilor făcute de supravieţuitorii Holocaustului.

Manifestările includ rugăciuni pentru victime şi Marşul celor care trăiesc. Pe 2 mai, Marşul Celor Vii începe la Auschwitz şi parcurge distanţa până la Birkenau, fostele lagăre de concentrare naziste de pe teritoriul actual al Poloniei, iar la Ierusalim este programat să aibă loc pe 9 mai.

”Pentru că suntem datori faţă de oamenii nevinovaţi care au pierit, dar şi pentru că suntem datori ca astfel de orori să nu se mai repete, vă invităm să vă alăturaţi ceremoniei de Yom HaShoah – Ziua Comemorării Holocaustului joi, 2 mai 2019, 18.00 la sediul JCC Bucureşti”, anunţă şi Centrul Comunitar Evreiesc (JCC) din Capitală.

Ziua Comemorării Holocaustului, Yom HaShoah nu se confundă cu Ziua Internaţională a Comemorării Victimelor Holocaustului, declarată de Naţiunile Unite pentru 27 ianuarie.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici