30% din locurile de muncă riscă să fie automatizate în următorii ani. Peste jumătate dintre angajaţii de la nivel global se simt ameninţaţi

Mai mult de jumătate dintre angajaţii de la nivel global (53%) se simt ameninţaţi de automatizare şi cred că locurile lor de muncă vor fi schimbate semnificativ sau vor dispărea în următorii zece ani, potrivit sondajului PwC ”Upskilling Hopes and Fears”, informează PwC.

211 afișări
Imaginea articolului 30% din locurile de muncă riscă să fie automatizate în următorii ani. Peste jumătate dintre angajaţii de la nivel global se simt ameninţaţi

PwC: 53% dintre angajaţii de la nivel global se simt ameninţaţi de automatizare

Majoritatea angajaţilor chestionaţi, 61%, consideră că impactul tehnologiei asupra muncii lor de zi cu zi este pozitiv, iar 77% sunt dispuşi să înveţe noi abilităţi sau să se pregătească pentru un alte profesii.

Sondajul a fost realizat în rândul a peste 22.000 de adulţi din 11 ţări (Australia, China, Franţa, Germania, India, Olanda, Polonia, Singapore, Africa de Sud, Marea Britanie şi SUA), pornind de la studiile PwC care arată că 30% din locurile de muncă sunt expuse riscului de automatizare până la mijlocul anilor 2030. De asemenea, PwC Global CEO Survey 2019 arată că disponibilitatea competenţelor este o preocupare majoră pentru 79% dintre directorii generali.

TITLURILE ZILEI

„Tehnologia va contribui la dispariţia unor locuri de muncă şi, în acelaşi timp, la crearea unora noi care vor avea nevoie de competenţe digitale sporite. Transformarea economiei şi a pieţei muncii datorită tehnologiei va afecta atât angajaţii, cât şi angajatorii. Din acest motiv, companiile şi autorităţile trebuie să arate deschidere, să se adapteze schimbărilor şi, bineînţeles, să investească în educaţie şi formare profesională pentru a obţine cât mai multe beneficii din acest proces”, a declarat Ionuţ Simion, Country Managing Partner PwC România.

Sondajul a indicat că peste o treime (34%) dintre adulţii fără educaţie şcolară sau formare după şcoală spun că nu învaţă abilităţi digitale noi, comparativ cu 17% dintre absolvenţii de facultate, că bărbaţii cred mai mult decât femeile că tehnologia va avea un impact pozitiv asupra locurilor de muncă şi sunt mai dispuşi să înveţe noi abilităţi (80% dintre bărbaţii chestionaţi spun că fac acest lucru faţă de 74% dintre femei), iar 69% dintre tinerii între 18 şi 34 de ani sunt optimişti cu privire la impactul tehnologiei asupra locurilor de muncă, comparativ cu 59% dintre persoanele între 35 şi 54 de ani şi 50% dintre cei peste 55 de ani.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici