Acord provizoriu de înfiinţare a Autorităţii Europene a Muncii, pentru „mobilitatea echitabilă a forţei de muncă în cadrul UE”

Comisia Europeană, Parlamentul European şi Consiliul au ajuns la un acord provizoriu cu privire la propunerea Comisiei de înfiinţare a unei Autorităţi Europene a Muncii (AEM), care îşi propune să asigure „mobilitatea echitabilă a forţei de muncă în cadrul UE”.

693 afişări
Imaginea articolului Acord provizoriu de înfiinţare a Autorităţii Europene a Muncii, pentru „mobilitatea echitabilă a forţei de muncă în cadrul UE”

Acord pentru înfiinţarea Autorităţii Europene a Muncii, prin care se doreşte să se asigure „mobilitatea echitabilă a forţei de muncă în cadrul UE”

Preşedintele Jean-Claude Juncker a anunţat pentru prima dată o posibilă înfiinţare a unei Autorităţi Europene a Muncii în septembrie 2017, informează Comisia Europeană.

Această nouă autoritate a UE va sprijini mobilitatea echitabilă a forţei de muncă în cadrul UE, permiţând cetăţenilor şi întreprinderilor să profite de oportunităţile oferite de piaţa unică şi sprijinind totodată cooperarea între autorităţile naţionale, inclusiv în prevenirea şi combaterea fraudei şi abuzurilor sociale.

„Având 17 milioane de europeni trăind sau muncind în alt stat membru al UE, a sosit momentul ca o instituţie precum Autoritatea Europeană a Muncii să sprijine pe cetăţenii noştri mobili, să faciliteze activităţile statelor noastre membre şi să contribuie la asigurarea echităţii şi a încrederii în piaţa noastră unică. În ultimii ani, am realizat progrese importante în privinţa unor norme mai echitabile pentru mobilitatea forţei de muncă. Noua autoritate ne va ajuta la punerea lor în practică”, a spus Jean-Claude Juncker.

„Acordul de astăzi privind Autoritatea Europeană a Muncii este bijuteria din coroana unei pieţe europene a muncii echitabile. Aceasta va avea o dublă misiune: să ajute autorităţile naţionale să lupte împotriva fraudei şi a abuzurilor şi să faciliteze mobilitatea pentru cetăţeni. Acordul de astăzi este rezultatul unor negocieri foarte constructive şi rapide care arată că Europa poate decide şi acţiona rapid pentru soluţionarea problemelor”, a adăugat comisarul pentru ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale, competenţe şi mobilitatea forţei de muncă, Marianne Thyssen.

Acordul va fi transmis Comitetului Reprezentanţilor Permanenţi (Coreper) al Consiliului în vederea aprobării. Odată ce reprezentanţii permanenţi ai statelor membre confirmă acordul, acesta va fi supus unui vot final în plenul Parlamentului European.

Preşedintele Juncker a propus pentru prima dată instituirea unei Autorităţii Europene a Muncii în discursul său din 13 septembrie 2017 privind starea Uniunii, adresat Parlamentului European: „Ar trebui să ne asigurăm că toate normele UE referitoare la mobilitatea forţei de muncă sunt puse în aplicare în mod corect, simplu şi eficace de către un nou organism european de inspecţie şi de asigurare a respectării legii. [Pare] absurd să avem o autoritate bancară care să supravegheze aplicarea standardelor bancare, dar să nu dispunem de o autoritate comună în domeniul forţei de muncă pentru [...] piaţa noastră unică.”

Aproximativ 17 milioane de cetăţeni europeni locuiesc sau muncesc în prezent în alt stat membru — de două ori mai mult decât cu zece ani în urmă. UE a elaborat un corpus legislativ substanţial care reglementează diferite aspecte ale mobilităţii, inclusiv detaşarea lucrătorilor şi coordonarea securităţii sociale. Cu toate acestea, complexitatea aplicării efective şi consecvente a normelor UE în statele membre necesită o cooperare şi schimburi structurate între autorităţile naţionale competente, precum şi resurse pentru activităţi comune, precum organizarea de inspecţii comune sau pregătirea personalului naţional pentru a se ocupa de cazurile transfrontaliere.

Pentru a aborda aceste aspecte, Autoritatea Europeană a Muncii (AEM) — propusă de Comisie în martie 2018 — va îndeplini următoarele sarcini: de a sprijini statele membre la furnizarea de informaţii şi servicii pentru cetăţeni şi întreprinderi; de a facilita cooperarea şi schimburile de informaţii dintre statele membre şi de a le sprijini prin inspecţii concertate şi comune, în scopul de a lupta împotriva abuzurilor, a fraudei şi a muncii nedeclarate; de a juca un rol de mediere între statele membre în caz de litigii.

Autoritatea Muncii va avea responsabilitatea de a sprijini reţeaua de servicii europene pentru ocuparea forţei de muncă (EURES) şi va prelua şi consolida activităţile platformei europene pentru intensificarea cooperării în materie de combatere a muncii nedeclarate.

Activităţile sale se vor referi la normele privind mobilitatea forţei de muncă şi la detaşarea lucrătorilor, la coordonarea securităţii sociale şi a legislaţiei specifice din sectorul transportului rutier.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici