Acţiune comună româno-bulgară de prevenire a pescuitului ilegal. 23 de ambarcaţiuni, inspectate

Autorităţile române şi bulgare au inspectat 23 ambarcaţiuni de pescuit care practicau pescuitul comercial, din care 20 cu pavilion bulgar şi 3 cu pavilion român şi au fost controlate 14 persoane care practicau pescuitul recreativ pe malul bulgar al Dunării, informează Ministerul Agriculturii.

105 afișări
Imaginea articolului Acţiune comună româno-bulgară de prevenire a pescuitului ilegal. 23 de ambarcaţiuni, inspectate

Controale pentru prevenţia pescuitului ilegal, ai fost inspectate 23 de ambarcaţiuni

Acţiune comună româno-bulgară de prevenire a pescuitului ilegal

Agenţia Naţională pentru Pescuit şi Acvacultură prin Serviciului Regional Muntenia, împreună cu Agenţia Executivă pentru Pescuit şi Acvacutură din Bulgaria au efectuat o misiune comună în baza Planului de acţiune româno – bulgar pentru prevenirea faptelor ilicite din domeniul pescuitului.

Misiunea s-a desfăşurat pe Dunăre, în apele teritoriale ale României şi Bulgariei, insulele române şi bulgare, cât şi pe canalele adiacente în vederea combaterii actelor de braconaj piscicol. Inspectorii din cadrul celor două agenţii au efectuat verificări privind respectarea prevederilor legislaţiei române şi bulgare în domeniul pescuitului comercial şi recreativ.

TITLURILE ZILEI

Verificările efectuate de echipa de control româno - bulgară au avut următoarele rezultate: confiscarea de plase de pescuit (setci) şi vârşe instalate la stănoagă, reperarea şi scoaterea din apă a 21 bucăţi de şiruri de carmace pentru sturioni cu 1200 de cârlige montate, în dreptul km fluvial 543 (insula Vardim), identificarea şi ridicarea în vederea confiscării a 6 setci nemarcate, fiecare cu lungimea de 50 m şi ochiul plasei de 60 mm, încheierea a 3 procese verbale de contravenţie.

Acţiunile vor continua în perioada următoare pentru descurajarea actelor de pescuit ilegal, comercializare ilicită, evaziune fiscală cu peşte şi produse din peşte, precum şi protejarea ihtiofaunei în perioada de reproducere naturală.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici