Amazon a devenit a doua companie din lume cu o valoare de peste 1.000 de miliarde de dolari

Retailerul online Amazon a devenit, marţi, a doua companie, după Apple, a cărei valoare a depăşit 1.000 de miliarde de dolari, transmite Reuters. Preţul acţiunilor Amazon s-a dublat în ultimul an, după ce i s-au majorat accelerat vânzările de retail şi activiăţile de cloud computing,

740 afişări

Imaginea articolului Amazon a devenit a doua companie din lume cu o valoare de peste 1.000 de miliarde de dolari

Amazon a devenit a doua companie din lume cu o valoare de peste 1.000 de miliarde de dolari

Acţiunile retailului online au urcat, la Bursa de la New York, până la 2.050,50 dolari, înainte de a scădea şi de a încheia sesiunea de tranzacţionare de marţi la 2.039,51 dolari, dar în creştere cu 1,3% şi puţin peste nivelul de referinţă de 2.050,2677 dolari.

În cazul în care acţiunile online ale Amazon îşi menţin ritmul de creştere recent ar fi o chestiune de când, nu de dacă, valoarea de piaţă a Amazon o va eclipsa pe cea a Apple, care a ajuns la nivelul de 1.000 de miliarde de dolari la 2 august, subliniază analiştii Reuters.

În trimestrul al doilea al acestui an, Amazon a obţinut vânzări în valoare de 53 de miliarde de dolari şi un profit net de 2,5 miliarde de dolari. Compania are o echipă de peste 575.000 de angajaţi, aproape cât populaţia Luxemburg, subliniază BBC.

Apple a avut nevoie de aproape 38 de ani de la listare pentru a atinge obiectivul de 1.000 de miliarde de dolari, în timp ce Amazon a ajuns acolo în 21 de ani. În timp ce iPhone şi alte dispozitive ale Apple rămân populare şi veniturile sale sunt în creştere, compania nu ţine pasul cu ritmuil de creştere accelerat al vânzărilor Amazon.

Fondat în 1994, Amazon este în prezent cel mai mare retailer online, iar CEO-ul companiei, Jeff Bezos, este cel mai bogat om din lume, cu o avere estimată la peste 160 de miliarde de dolari. Compania este listată pe Bursa de la New York din 1997, dar cu o listare publică iniţială considerată modestă, pentru piaţa americană, de 54 de milioane de dolari, astfel că evaluarea acesteia a fost stabilită atunci la 438 de milioane de dolari.

Cea mai mică valoare a acţiunilor Amzon a fost de 5,97 de dolari, la 1 septembrie 2001, în timpul crizei dotcom, reaminteşte Financial Times. Compania a supravieţuit crizei dotcom, deoarece a reuşit obţină să strângă din piaţă obligaţiuni convertibile cu o valoare de 672 de milioane de dolari, în februarie 2000, cu doar câteva săptămâni înainte ca piaţa să înceapă să se prăbuşească. În plus, Amazon a intrat pe profit net anual de-abia în 2003. De asemenea, preţul unei acţiuni a depăşit valoarea de 100 de dolari în 2009, dar, în ultimii zece ani, însă, capitalizarea companiei a crescut cu 965 de miliarde de dolari.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
AMAZON ,
CAPITALIZARE BURSIERĂ ,
APPLE
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.