Analiştii financiari cred că euro va depăşi 4,88 lei/ Rata anticipată a inflaţiei pentru următoarele 12 luni - Mediafax

Analiştii financiari cred că euro va depăşi 4,88 lei/ Rata anticipată a inflaţiei pentru următoarele 12 luni

Analiştii financiari anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală), valoarea medie pentru orizontul de 6 luni fiind de 4,8055 lei/euro, în timp ce pentru 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8884 lei/euro.

289 afişări
Imaginea articolului Analiştii financiari cred că euro va depăşi 4,88 lei/ Rata anticipată a inflaţiei pentru următoarele 12 luni

Analiştii financiari cred că euro va depăşi 4,88 lei

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (februarie 2020/februarie 2019) a înregistrat o valoare medie de 3,84%, conform Indicatorului de Incredere Macroeconomică al CFA Romania.

Analiştii financiari se aşteaptă şi la o scădere a indicelui BET al Bursei de Valori Bucureşti, în următoarele 12 luni, peste 75% dintre respondenţi anticipând această evoluţie, alături de anticipaţiile de creştere a primei de risc a României, aproximativ 90% dintre respondenţi anticipând această evoluţie.

 

În luna ianuarie 2019, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a scăzut faţă de luna anterioară cu 4,9 puncte, până la valoarea de 23,8 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 22,2 puncte), aceasta fiind cea mai mică valoare începând cu iulie 2012.

Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului.

Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 7,1 puncte, până la valoarea de 39,3 puncte (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 17,9 puncte). Această este cea mai redusă valoare a indicatorului condiţiilor curente începând cu martie 2013.

Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 3,8 puncte până la valoarea de 16,0 puncte, minim istoric, (faţă de aceeaşi luna a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 24,4 puncte).

Indicatorul CFA România de Încredere Macroeconomică a fost lansat de către CFA România în luna mai 2011 şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia asociaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. De asemenea, sondajul în baza căruia este calculat Indicatorul include şi întrebări referitoare la evaluarea condiţiilor curente macroecnomice.

Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească) şi este calculat pe bază a şase întrebări cu privire la condiţiile curente-referitoare la mediul de afaceri şi piaţă muncii, precum şi anticipaţiile, pentru un orizont de timp de un an pentru mediul de afaceri, piaţă muncii, evoluţia venitului personal la nivel de economie şi evoluţia averii personale la nivel de economie.

Titlul CFA este unul dintre cele mai prestigioase din lume în rândul profesioniştilor din domeniul financiar. Administrat de către CFA Institute, programul CFA este un program post-universitar, care pregăteşte şi testează candidaţii în domeniul eticii şi standardelor profesionale, analizei situaţiilor financiare, economiei, managementului de portofoliu, analizei şi evaluării diverselor instrumente financiare şi de investiţii.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici