Angajaţii români consideră că sunt plătiţi cu 1.000 de lei mai puţin faţă de cât merită pentru efortul depus

Aşteptările salariale ale angajaţilor români au crescut în ultimul an, în contextul evoluţiei economice favorabile. Astfel,dacă anul trecut un român ar fi acceptat să se angajeze pe un salariu mediu de 2.550 de lei,acum aşteptări pornesc de la minimum 2.844 de lei,relevă un studiu realizat de eJobs.

952 afișări
Imaginea articolului Angajaţii români consideră că sunt plătiţi cu 1.000 de lei mai puţin faţă de cât merită pentru efortul depus

Participanţii la studiu consideră că ar merita salarii cu 40% mai mari decât cele pe care le obţin pentru joburile curente. În medie, diferenţa dintre salariul curent şi cel considerat just la nivelul pieţei este mai mare de 1.000 de lei.

Cele mai mari diferenţe apar în rândul tinerilor cu vârsta sub 24 de ani care au, în prezent, un salariu mediu de aproximativ 1.500 de lei, însă consideră că o remuneraţie justă pentru postul pe care îl ocupă ar fi cu 50% mai mare, în medie de 2.261 de lei. La polul opus, decalajele cele mai mici între salariile curente şi cele considerate juste se înregistrează în rândul respondenţilor cu vârsta între 35 şi 45 de ani, aceştia considerând că ar trebui să câştige cu 33% mai mult decât în prezent.

TITLURILE ZILEI

“Creşterea aşteptărilor salariale este explicată pe de-o parte de contextul economic favorabil: creşterea economică a determinat creşterea numărului de locuri de muncă, iar pe de altă parte şi de faptul că majorările de salarii din sectorul public pun presiune şi creează noi aşteptări şi în sectorul privat”, declară Bogdan Badea, Head of Sales eJobs.

Totodată, angajaţii se aşteaptă ca schimbările locului de muncă să le aducă şi o creştere a salariului, reiese din sondajul eJobs. Cu toate acestea, ei spun că ar accepta să-şi schimbe jobul dacă li s-ar oferi cel puţin 500 de lei în plus faţă de salariul actual, adică cu 19,3% mai mult decât salariile pe care le câştigă în prezent, în medie de 2.640 de lei.

Candidaţii din management şi construcţii domină în topul aşteptărilor salariale, depăşindu-i pe cei din IT, bănci sau asigurări, potrivit studiului eJobs. Cel mai ridicat nivel al aşteptărilor îl au cei cu poziţii de management (4.547 de lei lunar) şi angajaţii din construcţii (4.071 de lei lunar), urmaţi de cei din IT Software (4.028 de lei lunar). În cazul salariaţilor din bănci, salariul considerat just este în medie de 3.601 de lei, iar în asigurări de 3.831 de lei lunar.

În ceea ce priveşte salariile curente, clasamentul este asemănător din punct de vedere al domeniilor, însă la un nivel mai redus al salariilor: management (3.497 lei), construcţii (3.133 lei), IT Software (2.734 lei), import-export (2.734 lei).

Salariaţii din zona Bucureşti-Ilfov au cele mai ridicate aşteptări salariale: o medie de 3.557 de lei a salariului considerat just, dar şi cel mai ridicat nivel al salariilor curente (medie de 2.699 de lei). La polul opus se află regiunea Nord – Est (Moldova), cu aşteptări salariale cu 19% mai reduse decât în Bucureşti – Ilfov şi cu salarii curente medii de 2.101 de lei, mai arată studiul eJobs.

Studiul eJobs a fost realizat între 15 mai şi 15 august 2017, pe un eşantion de 3.262 de respondenţi, toţi activi profesional în prezent.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici