Băsescu: Ne încălzim acum cu gazele din Rusia, dar sperăm să găsim altă soluţie

Gazele importate din Rusia sunt folosite pentru încălzire pe vremea friguroasă de acum, însă se speră în găsirea unei alte soluţii în perioada următoare, a declarat, vineri, preşedintele Traian Băsescu.

1368 afișări
Imaginea articolului Băsescu: Ne încălzim acum cu gazele din Rusia, dar sperăm să găsim altă soluţie

Băsescu: Ne încălzim acum cu gazele din Rusia, dar sperăm să găsim altă soluţie (Imagine: Ovidiu Dumitru Matiu/Mediafax Foto)

"Încercăm să supravieţuim vremii foarte friguroase cu gazele din Rusia, dar sper să găsim altă soluţie în perioada următoare", a spus şeful statului la începutul întrevederii cu Ian Fisher, director general al sucursalei ExxonMobil Explorare şi Producţie România, şi a Mariana Gheorghe, director general executiv al Petrom.

ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited (EEPRL), o filială a companiei Exxon Mobil, împreună cu Petrom, au început forajul de explorare la sonda Domino1, prima sondă de explorare în ape de mare adâncime din sectorul românesc al Mării Negre, potrivit unui comunicat al Petrom.

TITLURILE ZILEI

Preşedintele Băsescu a subliniat, la începutul întrevederii cu reprezentanţii respectivelor companii petroliere, că blocul Neptun în care forează acum ExxonMobil şi Petrom este situat pe teritoriul recuperat acum doi ani de la Ucraina, de la sud-est de Insula Şerpilor.

"Sonda Domino 1 este situată în blocul Neptun, la 170 kilometri de ţărm, în ape cu adâncimea de aproximativ 1000 de metri şi va fi forată cu tehnologie de ultimă generaţie. Forajul va fi executat de către vasul ultramodern de clasă mondială Deepwater Champion, care a sosit recent în apele româneşti după finalizarea programului de foraj offshore din Turcia. Se estimează că operaţiunile de foraj vor dura aproximativ 90 de zile", se arată în comunicatul Petrom.

Consumul naţional de gaze naturale se menţine la valori record, de peste 70 milioane metri cubi pe zi, însă alimentarea se desfăşoară fără probleme deosebite, a anunţat, joi, Ministerul Economiei.

Într-un comunicat transmis joi, instituţia precizează că "toţi consumatorii au fost alimentaţi corespunzător", iar pentru zilele următoare sunt asigurate sursele necesare de gaze, astfel încât furnizarea să se deruleze "fără sincope".

Statul controlează unul dintre cei mai mari producători de gaze din România, Romgaz Mediaş. Celălalt mare producător de gaze este OMV Petrom (SNP), companie deţinută de grupul austriac OMV.

România importă gaze prin companii intermediare de la grupul rus Gazprom, şi de la companii din vestul Europei, prin conducta Arad-Szeged (Ungaria).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici