BCR estimează că va acorda 7.500 de credite Prima Casă în acest an

BCR a primit un plafon de fonduri de 490 milioane lei pentru Prima Casă şi estimează că va acorda peste 7.500 de noi împrumuturi prin acest program, a anunţat luni instituţia de credit.

722 afișări
Imaginea articolului BCR estimează că va acorda 7.500 de credite Prima Casă în acest an

BCR estimează că va acorda 7.500 de credite Prima Casă în acest an (Imagine: Publimedia/Shutterstock)

"Preconizăm că vom utiliza integral plafonul alocat şi vom avea nevoie de plafon suplimentar spre sfârşitul anului", a declarat într-un comunicat Ioana Mihai, Şef Departament Credite Garantate din cadrul BCR.

Prin Prima Casă 6, banca a acordat aproximativ 6.000 de credite, iar de la începutul programului şi până în prezent circa 38.000 de împrumuturi, în valoare de peste 6,3 miliarde lei.

"Evoluţia vânzărilor de credite ipotecare în 2014 a arătat o creştere a creditului ipotecar standard, ce a egalat vânzările prin programul Prima Casă, dar la finalul plafonului alocat Programului, evoluţiile au indicat vânzări mai puternice pe Prima Casă. Pe perioada derulării Programului, creditul Prima Casă şi-a păstrat atractivitatea în special pentru tinerele familii care au putut beneficia de un avans scăzut şi condiţii avantajoase de costuri", se mai arată în comunicat.

TITLURILE ZILEI

Rata la un credit Prima Casă este calculată în funcţie de indicele Robor la 3 luni + 2,3 marjă pentru clienţii care primesc salariul într-un cont BCR.

Un calcul orientativ anunţat de BCR arată că dobânda efectuvă DAE este de 4,13% pentru un credit în valoare totală de 160.000 lei, pe 30 de ani, dobânda variabilă este de 3,8% (Robor 3 luni + 2,3%), taxa de evaluare de 370 lei inclusiv TVA, rata lunară de 746 lei, iar valoarea totală plătibilă de 275.536 lei.

BCR, cea mai mare bancă din România, cu o cotă de piaţă de 16,6% anul trecut, este deţinută de grupul austriac Erste.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici