Bilanţul prăbuşirii avionului de pasageri în Nepal a ajuns la 49 de morţi. Ce ar fi provocat accidentul aviatic

Cel puţin 49 de persoane au murit, iar alte 22 au fost rănite, după ce un avion de pasageri, care aparţine companiei US-Bangla Airlines, s-a prăbuşit în apropierea aeroportului internaţional Kathmandu, în Nepal, informează site-ul agenţiei Dpa.

2054 afişări

Imaginea articolului Bilanţul prăbuşirii avionului de pasageri în Nepal a ajuns la 49 de morţi. Ce ar fi provocat accidentul aviatic

Bilanţul prăbuşirii avionului de pasageri în Nepal a ajuns la 49 de morţi. Ce ar fi provocat accidentul aviatic

Avionul transporta 71 de persoane, inclusiv 61 de pasageri şi patru membri ai echipajului. Aeronava s-a prăbuşit pe un câmp aflat pe partea estică a aeroportului.

Avionul, de tip Bombardier Dash 8, plecase din capitala statului Bangladesh, Dhaka.

"Am găsit 40 de trupuri neînsufleţite în avion", a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Nepal, Manoj Neupane. Alte nouă persoane au murit la spital.

Acesta a anunţat că autorităţile au încheiat operaţiunile de căutare a cadavrelor.

"Vom indentifica victimele în decursul zilei de mâine", a adăugat Neupane.

Directorul executiv al companiei US-Bangla Airlines a declarat că accidentul ar fi putut fi provocat în urma unor probleme de comunicare între turnul de control al aeroporului Kathmandu şi pilotul avionului.

"Am demarat o investigaţie pentru a determinat ce a cauzat incidentul", a declarat acesta, adăugând că o echipă de investigaţii, formată din şapte persoane, va pleca de la Dhaka la Kathmandu marţi.

Printre pasageri se aflau 36 de persoane provenite din Bangladesh, 33 de nepalezi, un chinez şi o persoană din Maldive.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Taguri:
NEPAL ,
AVION ,
VICTIME
Versiunea: mobil  |  completa

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax SA.