Blue Air a încheiat primul parteneriat pentru sistemul global de rezervări, cu compania Amadeus

Blue Air a încheiat un parteneriat cu compania spaniolă Amadeus privind distribuţia ofertelor operatorului aerian, la nivel global, prin sistemul de rezervări Amadeus către agenţiile de turism.

2059 afișări
Imaginea articolului Blue Air a încheiat primul parteneriat pentru sistemul global de rezervări, cu compania Amadeus

Blue Air a încheiat primul parteneriat pentru sistemul global de rezervări, cu compania Amadeus

"Parteneriatul dintre Blue Air şi Amadeus integrează o gama largă de zboruri pe rutele europene pentru utilizatorii Amadeus online şi offline. Acordul este parte a strategiei Blue Air de a creşte numărul de pasageri, de la 1,5 milioane în 2014, la 2,5 milioane în 2017", arată compania aeriană, într-un comunicat.

Potrivit acordului, toţi partenerii Amadeus au acces complet la conţinutul ofertelor Blue Air, până la ultimul loc disponibil în cursele aeriene ale companiei. Amadeus devine astel primul partener global de distribuţie pentru Blue Air.

TITLURILE ZILEI

"Acest lucru garantează accesul egal la resurse pentru toate canalele de vânzări, inclusiv pe site-ul transportatorului, precum şi transparenţa şi veridicitatea informaţiilor afişate de către sistem, atât la nivelul agenţiei de turism, cât şi al călătorului. Sistemul de e-ticketing este disponibil prin intermediul BSP, în România, Germania, Italia, Spania, Marea Britanie, Franţa, Cipru, Grecia, Israel şi Belgia", conform sursei citate.

Directorul comercial al Blue Air, Tudor Constantinescu, a declarat că datorită acestui parteneriat ofertele companiei sunt disponibile pentru agenţiile care utilizează e-ticketing, astfel că utilizatorii Amadeus pot vinde toate cele 42 destinaţii regulate Blue Air care operează în Belgia, Cipru, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, România, Spania şi Regatul Unit.

Până în prezent, peste 70 de companii aeriene low-cost şi hibride, inclusiv Blue Air, au decis să distribuie ofertele lor prin intermediul sistemului Amadeus şi beneficiază de reţeaua sa globală de agenţii de turism care lucrează cu acest sistem şi acoperă în prezent mai mult de 200 de pieţe.

Amadeus este lider în furnizarea de soluţii de tehnologie şi de distribuţie pentru industria de turism. Grupurile de clienţi includ furnizori de turism (precum companii aeriene, hoteluri, operatori de transport feroviar, linii de feribot etc.), vânzători din turism (agenţii de turism şi site-uri specializate) şi clienţi finali (corporaţii şi companii de management al turismului).

Grupul Amadeus, listat la Bursa de Valori din Spania, are circa 13.000 de angajaţi la nivel global, în sediile centrale din Madrid (sediul central corporativ), Nisa (dezvoltare) şi Erding (operaţiuni), precum şi în cele 71 de reprezentanţe Amadeus la nivel global.

Blue Air operează, cu 15 aeronave Boeing 737, 42 de destinaţii regulate în Europa şi curse charter către locaţii din jurul Mediteranei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici