BNR a revizuit regulile privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR

Banca Naţională a României a întreprins un proces de revizuire a Regulilor privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR, pentru armonizarea cu cardul juridic european şi pentru revizuirea unor elemente de natură tehnică, informează instituţia.

912 afișări
Imaginea articolului BNR a revizuit regulile privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR

BNR a revizuit regulile privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR

În cadrul acestui demers s-au avut în vedere următoarele: armonizarea Regulilor, urmărindu-se evoluţia cadrului juridic existent la nivel european, cu cele mai bune practici în domeniu, în sensul actualizării terminologiei utilizate în special în ceea ce priveşte entităţile implicate pentru determinarea şi furnizarea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR; revizuirea unor elemente de natură tehnică ale cadrului operaţional al procesului de fixing, în principal: îngustarea ecartului între ratele dobânzilor bid şi ask cotate de către participanţi; extinderea intervalului orar asociat obligaţiei de cotare; majorarea valorii maxime a tranzacţiilor asociate cotaţiilor ferme furnizate de către participanţi; eliminarea calculării şi publicării ratelor de referinţă pentru scadenţa de 9 luni.

În esenţă, modificările adoptate sunt de natură să contribuie la stimularea suplimentară a activităţii pieţei monetare interbancare, la îmbunătăţirea mecanismului de formare a preţurilor, precum şi la o mai bună reprezentativitate a ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR stabilite, prin creşterea capacităţii acestora de a reflecta realitatea pieţei monetare interbancare româneşti pe care intenţionează să o măsoare.

Ratele de referinţă ROBID şi ROBOR continuă sa fie calculate, ca şi pană acum, în baza cotaţiilor ferme furnizate de către instituţiile de credit participante.

Banca Naţională a României în colaborare cu ACI România – Asociaţia pieţelor financiare va continua să armonizeze Regulile privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR cu evoluţiile în materie legislativă şi practică, observate la nivel european şi internaţional, în scopul alinierii la principiile, standardele şi procedurile aplicabile unei bănci centrale care acţionează în calitate de Administrator al ratelor de referinţă.

Noile reguli privind stabilirea ratelor de referinţă ROBID şi ROBOR vor fi aplicate începând cu data de 11 noiembrie 2019.

Taguri:
bnr,
reguli,
robid robor

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici