Cât au crescut preţurile în aprilie. Cartofii, zahărul şi ouăle ţin inflaţia jos, la 0,3% lunar, în ciuda scumpirilor la benzină şi tutun

Preţurile de consum au crescut cu 0,3% în luna aprilie, iar inflaţia anuală a urcat la 1,21%, preţurile produselor alimentare compensând scumpirile semnificative înregistrate la combustibili şi tutun, cele mai importante ieftiniri fiind consemnate la cartofi, zahăr şi ouă, potrivit datelor INS.

383 afișări
Imaginea articolului Cât au crescut preţurile în aprilie. Cartofii, zahărul şi ouăle ţin inflaţia jos, la 0,3% lunar, în ciuda scumpirilor la benzină şi tutun

Cât au crescut preţurile în aprilie. Cartofii, zahărul şi ouăle ţin inflaţia jos, la 0,3% lunar, în ciuda scumpirilor la benzină şi tutun (Imagine: Silviu Matei/Mediafax Foto)

Inflaţia anuală a atins maximul din 2014, deşi inflaţia lunară este sub nivelul din ianuarie şi martie, din cauza bazei foarte reduse din luna aprilie 2013, când preţurile de consum au urcat cu numai 0,11%.

Creşterea medie a preţurilor pe total, în ultimele 12 luni (mai 2013 – aprilie 2014) faţă de precedentele 12 luni (mai 2012 – aprilie 2013), determinată pe baza IPC este 2,5%, iar cea determinată pe baza indicelui armonizat al preţurilor de consum (IAPC) este 2,1%.

În luna aprilie, cele mai importante scumpiri s-au operat la combustibili, cu 3,16%, şi la tutun, cu 1,77%. Acestea au fost rezultatul majorării accizelor.

Preţuri mai mari s-au consemnat şi la fasole -2,17%, citrice - 2,05% şi fructe proaspete - 0,3%, însă ponderea acestora în coşul de consum la nivel naţional este mai mică.

Scumpirile din aprilie au fost compensate de preţurile în scădere la cartofi, cu aproape 3%, zahăr -1,7% şi ouă - 3%. Cu aproape 1% au scăzut tarifele la energia electrică, în timp ce gazele s-au ieftinit cu 0,85%.

BNR a revizuit în urmă cu o săptămână prognoza de inflaţie pentru acest an, de la 3,5% la 3,3%, sub limita superioară a intervalului de variaţie de 2,5% plus minus un punct procentual. Pe de altă parte, mulţi analişti anticipează ratarea ţintei de inflaţie, sau încadrarea la limită.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici