Cei mai bogaţi 62 de oameni din lume au o avere egală cu cea deţinută de jumătate din locuitorii planetei

Primele 62 cele mai bogate persoane din lume deţin, de-acum, aproape tot atât cât jumătate din populaţia lumii - adică aproximativ 3,5 miliarde de persoane, anunţă organizaţia nonguvernamentală Oxfam într-un raport publicat luni, relatează Reuters online.

2478 afişări
Imaginea articolului Cei mai bogaţi 62 de oameni din lume au o avere egală cu cea deţinută de jumătate din locuitorii planetei

Cei mai bogaţi 62 de oameni din lume deţin tot atât cât jumătate din locuitorii planetei

Bogăţia acestor 62 de persoane - dintre care 53 sunt bărbaţi - a crescut cu 44% începând din 2010, în timp ce cea a celor 3,5 miliarde de persoane cele mai sărace a scăzut cu 41%, precizează Oxfam în acest studiu, publicat cu două zile înainte de deschiderea Forumului Economic Mondial de la Davos.

Jumătate dintre aceşti "superbogaţi" provin din Statele Unite, 17 sunt originari din Europa, iar ceilalţi din ţări precum China, Brazilia, Mexic, Japonia şi Arabia Saudită.

TITLURILE ZILEI

"Lumea a devenit şi mai inegalitară, iar tendinţa se accelerează", apreciază directoarea Oxfam International Winnie Byanima, citată într-un comunicat care însoţeşte documentul.

Aproximativ 7.600 de miliarde de dolari deţinuţi de aceste persoane sunt plasaţi în paradisuri fiscale. În cazul în care s-ar preleva impozite din veniturile acestor bogaţi, ţările ar obţine anual cu 190 de miliarde de dolari în plus, a calculat Gabriel Zucman, un profesor de la Universitatea din California.

Tot potrivit lui Zucman, care citează Oxfam, până la 30% din bogăţia totală a Africii este deţinută în paradisuri fiscale, ceea ce reprezintă pierderi în valoare de 14 miliarde de dolari pentru veniturile fiscale în fiecare an.

"Întreprinderile multinaţionale şi elitele bogate nu urmează aceleaşi reguli ca ceilalţi, refuzând să plătească taxe de care societatea are nevoie pentru a funcţiona. Faptul că 188 dintre primele 201 întreprinderi din lume sunt prezente în cel puţin un paradis fiscal arată că este timpul să se treacă la acţiune", conchide Winnie Byanima.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici