Cinteză: Suntem în continuare atenţi la Grecia. În patru luni nu se pot rezolva prea multe

BNR monitorizează în continuare situaţia din Grecia, mai ales că prelungirea acordului cu patru luni nu oferă suficient timp pentru rezolvarea unor probleme care nu au fost soluţionate ani de-a rândul, însă subsidiarele din România sunt bine capitalizate, afirmă şeful supravegherii, Nicolae Cinteză.

501 afișări
Imaginea articolului Cinteză: Suntem în continuare atenţi la Grecia. În patru luni nu se pot rezolva prea multe

Cinteză: Suntem în continuare atenţi la Grecia. În patru luni nu se pot rezolva prea multe (Imagine: Adriana Neagoe/Mediafax Foto)

"Trebuie să fim atenţi în continuare, pentru că în patru luni nu se pot rezolva prea multe", a spus directorul direcţiei Supraveghere din BNR, Nicolae Cinteză.

Miniştrii de Finanţe din zona euro au aprobat prelungirea cu patru luni a programului de salvare, dar finanţarea va fi furnizată abia după aprobarea planului economic detaliat al guvernului de stânga de la Atena.

Citeză a explicat că situaţia din Grecia rămâne problematică, având în vedere că executivul elen trebuie să vină într-un timp scurt cu soluţii la chestiuni care nu au putut fi rezolvate în ultimii ani.

TITLURILE ZILEI

"Dacă nu se ajungea la un acord, luni a fost bank holiday în Grecia, de lăsata secului, dar probabil că marţi nicio bancă din Grecia nu mai era deschisă", a continuat Cinteză.

Oficialul BNR recunoaşte că posibilitatea ca băncile elene să nu mai primească finanţare de la BCE, în cazul în care nu se ajungea la un acord politic, ar fi afectat şi situaţia România, astfel că BNR a avut zilnic teleconferinţe cu Autoritatea Bancară Europeană şi autoritatea de supraveghere din Grecia.

El a arătat că banca centrală este interesată să cunoască situaţia financiară a acţionarilor băncilor pentru a fim siguri că aceşti pot oferi sprijini instituţiile de credit locale.

"Capitalul grecesc are o cotă destul de mare în România, de aproximativ 13% (procent din total active - n.r.). Doar o bancă cu cotă de 0,5% (Bank of Cyprus -n.r.) am văzut ce show a creat, de înnebunisem", a mai spus Cinteză.

Cota capitalului grecesc este de 17,6% din totalul capitalului din sistemul bancar şi de 21,8% din total capital străin.

Cinteză a precizat imediat că situaţia băncilor cu capital grecesc este mult diferită faţă de cea a Bank of Cyprus, atât din perspectiva situaţiei financiare, cât şi a statutului juridic, băncile cu capital grecesc fiind subsidiare autorizate şi supravegheate de BNR.

"Avantajul pe care îl are România este că băncile cu capital grecesc sunt subsidiare. Media de solvabilitate e de 16%. Au o calitate a activelor bună şi o provizionare foarte bună (...) Toate au fost finanţate de mamă foarte mult. Au titluri de stat care le-ar permite să facă lejer faţă unor retrageri masive de lichditate. Calitatea activelor e atât de bună încât sunt convins că BNR ar accepta să acţioneze şi ca împrumutător de ultimă instanţă", a adăugat şeful Supravegherii din BNR.

În România activează patru bănci cu acţionariat grecesc: Bancpost, deţinută de EFG-Eurobank, Alpha Bank, Piraeus Bank şi Banca Românească (deţinută de National Bank of Greece).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici